Decizia, cooperativa de vot şi brainstormingul

Cu toate argumentele ştiinţifice extrem de puternice în favoarea eficienţei deciziilor colective aceas-tă supoziţie nu se verifică întotdeauna. Când între membrii unui colectiv de decizie există diferenţe mai mult decât semnificative în ce priveşte pregătirea de bază, de experienţă şi de cunoştinţe specifice problemei în discuţie, elaborarea deciziei în grup devine lipsită de sens şi de eficienţă. În astfel de cazuri dezbaterea dobândeşte un caracter formal, deşi aparenţele sunt salvate prin supunerea la vot a unei soluţii pe care unii nici n-o înţeleg, ci doar mimează pătrunderea substanţei ei raţionale.

Dacă astfel de soluţii se întâlnesc în organele de conducere ale societăţilor comerciale în care acţionarii mari ajung în Consiliul de Administraţie neajunsul generat de diferenţele semnalate dintre membrii aces-tuia nu este atât de grav. Respectivii administratori ajung să fie animaţi de un interes comun, anume acela de a valorifica optim potenţialul financiar şi uman de care dispune entitatea în cauză. Drept urmare îşi vor orienta competenţele emoţionale şi analitice pe care le posedă în această direcţie. Nu la fel se petrec lucrurile când acţionarii alegători ai membrilor Consiliului de Administraţie sunt societăţi concurente care, în mod normal pentru vremurile de azi, îşi promovează mai întâi interesele individuale, dar şi pe cele ale grupului format ad-hoc. Interese care, de regulă, nu coincid cu cele ale unităţii pe care o conduc.

În astfel de circumstanţe îngrijorează nu atât nivelul redus al deprinderilor şi cunoştinţelor necesare participării autorizate la activitatea de elaborare a deciziei colective. Şi nici lipsa de cultură a participării la actul de formulare a deciziei, deşi o atitudine suportivă, susţinută de norme de comportament în măsură să valorizeze munca în grup este indis-pensabilă realizării consensului. Altele sunt neajunsurile majore etalate cu nonşalanţă de unele colective de decizie care ar trebui să dea de gândit acţionarilor alegători. Mă gândesc, în primul rând, la canalizarea preocupărilor spre menţinerea unei coeziuni în cadrul subgrupului format pentru susţinerea reciprocă în promovarea intereselor individuale.

Cooperativa de vot odată formată în acest scop are un efect nociv asupra gândirii de grup pentru că ucide creativitatea aces-tuia. Astfel că recurgerea la brainstorming pentru a formula un evantai de soluţii posibile la problemele în discuţie şi a identifica, pe această bază, pe cea mai bună, este o himeră. De o stimulare reciprocă în vederea exprimării de idei noi se poate vorbi , în cadrul cooperativei, doar în momentele premergătoare şedinţei şi în răstimpul în care membrii ei ies din sală în timpul dezbaterilor pentru a-şi armoniza ultimele desincronizări potenţiale.

Or, când dezacordurile în interiorul grupului de decizie sunt previzibile, fiindcă se contrapun în cadrul lui interesele societăţii administrate cu cele ale subgrupului-cooperativă de vot, acţiunea încremeneşte înainte de a se decide iniţierea ei. În aceste condiţii compromisul, îndeobşte util pentru a se depăşi opoziţia dintre interese şi principii, devine iluzoriu deoarece nu mai apare necesitatea împăcării unor puncte de vedere diferite şi nici armonizarea eventualelor idei neformulate. Aşa că privindu-i pe Aburel şi pe Cocoşel constaţi că unde înainte întâlneai rămăşiţe de scrupule acum debordează ostentaţia susţinută de posibilităţile nedisimulate şi nelimitate de a se promova interesele personale.