DECLARAŢIE POLITICĂ A SENATORULUI VALER MARIAN: "Dacă procurorul şef al DNA n-ar fi trecut dreptul constituţional ca vodă prin lobodă"

Senatorul Valer Marian a transmis o nouă declaraţie politică privind-o pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, intitulată "Dacă procurorul şef al DNA n-ar fi trecut dreptul constituţional ca vodă prin lobodă".

Redăm mai jos conţinutul integral al declaraţiei:

"Crezându-se mare şi tare, după ce a ajuns pe val în ultimele sondaje de opinie şi cap de pagină cu articole şi interviuri publicate în presa naţională şi internaţională şi după ce i-a fost indusă de dincolo şi de dincoace de Ocean ideea că ar putea deveni preşedintele României, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a venit înainte şi după Duminica Tomii cu mai multe propuneri şoc de revizuire a Constituţiei. Prima şi cea mai clamată propunere priveşte eliminarea imunităţii parlamentarilor în faţa justiţiei, urmând ca aceasta să se limiteze strict la declaraţiile politice. A doua propunere priveşte modificarea perioadei de reţinere de la 24 de ore la 72 de ore, iar a treia priveşte scoaterea Ministerului Public, respectiv a parchetelor, de sub autoritatea ministrului Justiţiei.

Toate aceste propuneri denotă neştiinţa sau autismul procurorului şef al DNA, anterior procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în materie de drept constituţional intern sau comparat. Propunerea privind prelungirea reţinerii preventive la 72 de ore nici nu poate intra în discuţie, întrucât vizează o garanţie instituită referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale, respectiv cu privire la libertatea individuală, prevăzută de art. 23 din Constituţia României, în care se precizează la alineatul 3 că reţinerea nu poate depăşi 24 de ore, iar conform articolului 152 din legea fundamentală, revizuirea Constituţiei nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. Cu acest argument, propunerea procurorului şef al DNA a şi fost retezată a doua zi de către de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. Probabil că Laura Codruţa Kovesi a formulat această propunere stimulată de nostalgiile tatălui său, Ioan Lascu, fost procuror şef al Parchetului Mediaş în timpul dictaturii comuniste, care a debutat în procuratură în perioada bolşevică de tristă amintire, când durata reţinerii preventive depăşea 24 de ore. Constituţia comunistă din 1948 a prevăzut o durată a reţinerii de 48 de ore, dar această durată a fost redusă la 24 de ore prin Constituţia comunistă din 1965, în vederea curmării abuzurilor din perioada bolşevică. Procurorul şef al DNA a invocat practica majorităţii statelor europene, unde perioada de reţinere este de 48 sau de 72 de ore, numai că prelungirea duratei reţinerii în acest sens s-a făcut pentru infracţiuni de terorism: în Marea Britanie, după recrudescenţa atentatelor teroriste din Irlanda de Nord în anii 80, iar în alte state europene după atentatele teroriste comise de fundamentalişti islamici după 2000 în Statele Unite ale Americii, Spania şi Marea Britanie.

La fel, nu poate intra în discuţie propunerea privind scoaterea parchetelor de sub autoritatea ministrului Justiţiei, întrucât Minsterul Public şi procurorii fac parte, conform capitolului VI din Constituţie, din autoritatea judecătorescă, a cărei reprezentare şi conducere administrativă este asigurată de către ministrul Justiţiei. Dacă în acest sens nu agreează sistemul constituţional românesc, procurorul şef al DNA s-ar fi putut inspira din sistemul constituţional american, în care ministrul Justiţiei exercită şi funcţia de procuror general, asigurând reprezentarea şi conducerea administrativă atât a judecătorilor cât şi a procurorilor.

Propunerea de eliminare a imunităţii parlamentare în sensul restrângerii acesteia numai la declaraţii politice denotă că Laura Codruţa Kovesi a fost o studentă mediocră, cum afirmă foşti profesori şi colegi de-ai săi, şi că n-a prea răsfoit cursurile şi tratatele de drept constituţional ale eminentului profesor Ion Deleanu de la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, pe care a absolvit-o cu două decenii în urmă. Procurorul şef al DNA nu a înţeles (sau poate nu vrea să înţeleagă) litera şi spiritul imunităţii conferite parlamentarilor prin articolul 72 din Constituţia României şi nici nu s-a străduit să aprofundeze dreptul comparat în materie din state ale Uniunii Europene cu democraţie mult mai consolidată.

În realitate şi în esenţă, numai articolul 72 alineatul 1 din Constituţia României instituie o imunitate de fond a parlamentarilor, care vizează voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Această imunitate de fond a fost statuată în toate constituţiile României, de la 1866 până în 2003, inclusiv în regimurile de dictatură regală şi de dictatură comunistă, şi este prevăzută în toate constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene. În mod pervers, procurorul şef al DNA vrea să restrîngă această imunitate de fond doar la declaraţii politice, care după cum se ştie se fac în plenul celor două Camere ale Parlamentului, într-o secţiune şi într-un program orar prestabilite, excluzând astfel imunitatea pentru voturile sau pentru alte opinii politice exprimate. Eliminarea imunităţii pentru voturile exprimate de parlamentari în exercitarea mandatului prezintă o periculozitate deosebită, în contextul în care DNA şi DIICOT au creat deja un precedent neconstituţional periculos prin solicitarea ridicării imunităţii parlamentare în cazul senatorului Varujan Vosganian pentru semnarea, în calitate de ministru, a unei hotărâri adoptate de Guvernul României, care constituie un act politico-administrativ. Pe de altă parte, opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului nu se reduc la declaraţiile politice înregistrate pe site-ul Camerelor Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial, ci acestea pot fi exprimate şi în cadrul dezbaterii proiectelor de legi sau hotărâri, moţiunilor simple, moţiunilor de cenzură, angajării răspunderii Guvernului ori în comisii parlamentare, interpelări, întrebări ş.a. În consecinţă, trebuie menţinut termenul de opinii politice din Constituţie pentru că are un înţeles mai larg decât cel de declaraţii politice şi previne anumite confuzii.

În ce priveşte multdiscutata şi multdisputata imunitate conferită parlamentarilor în cazul percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive, prin instituirea de către alineatul 2 al articolului 72 din Constituţie a obligativităţii încuviinţării Camerei din care fac parte, majoritatea autorilor consacraţi de drept constituţional şi de drept procesual penal (Ion Deleanu, Ioan Muraru, Corneliu Turianu, Ion Neagu, Gheorghiţă Mateuţ) au conchis că este vorba de o imunitate de procedură, de o inviolabilitate, respectiv de o garanţie procesuală a libertăţii individuale a parlamentarului, care are drept scop să prevină urmărirea judiciară arbitrară sau vexatorie a acestuia, împiedicându-l astfel să-şi exercite mandatul încredinţat sau constrângându-l astfel să-l exercite într-un anume mod. Sugestiv în acest sens este faptul că, în Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, această garanţie procesuală este prevăzută în art. 23 sub titlul "Regimul în procesul penal", eliminându-se astfel confuziile create de asocierea imunităţii de fond şi a imunităţii de procedură în acelaşi articol din Constituţie (art.72 alineatele 1 şi 2), asociere care a fost speculată cu rea credinţă de unii reprezentanţi ai justiţiei, inclusiv ai Consiliului Superior al Magistraturii, sau ai presei.

Dacă ar fi avut curiozitatea să răsfoiască legile fundamentale ale României, procurorul şef al DNA ar fi aflat că imunitatea de fond şi imunitatea de procedură au fost prevăzute de toate constituţiile adoptate sau revizuite în istoria statului român modern (1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991, 2003), deci inclusiv de constituţiile adoptate în timpul regimului de dictatură regală (1938) sau a regimului de dictatură comunistă (1948, 1952 şi 1965). Mai mult, ar fi observat că până la revizuirea din 2003, imunitatea de procedură a fost mult mai largă în constituţiile precedente, în sensul că era obligatorie încuviinţarea Parlamentului şi pentru urmărirea penală sau trimiterea în judecată, nu numai pentru reţinerea sau arestarea preventivă a parlamentarilor. Cu ocazia revizuirii Constituţiei în 2003, imunitatea de procedură a fost restrânsă, articolul 72 alineatul 2 prevăzând, în teza a I-a, că deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Ori, în aceste condiţii, nu se poate vorbi de o blocare a justiţiei, cum clamează Laura Codruţa Kovesi împreună cu mentorii şi fanii săi, din moment ce, pe de o parte, parlamentarii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată fără nicio încuviinţare, iar, pe de altă parte, potrivit articolului 126 alineatul 1 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, nicidecum şi prin procurori.

Iar, dacă ar fi avut curiozitatea să răsfoiască şi constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene, procurorul şef al DNA ar fi aflat că în toate aceste state este prevăzută imunitatea de fond pentru voturi şi opinii politice, iar inviolabilitatea sau imunitatea de procedură este reglementată în majoritatea acestora. Ba, chiar ar fi avut surpriza să constate că legile fundamentale ale unor state cu democraţie mai consolidată prevăd un regim mai extins în privinţa imunităţii de procedură decât în Constituţia României. Astfel, potrivit articolului 46 alineatele 2 şi 3 din Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania, încuviinţarea Bundestagului este necesară nu numai pentru arestarea sau orice îngrădire a libertăţii personale a unui deputat, ci şi pentru tragerea la răspundere şi pentru pornirea unei proceduri judiciare împotriva unui deputat. Iar articolul 5 din Constituţia Federală a Austriei prevede obligativitatea încuviinţării punerii sub acuzare penală sau administrativă a unui parlamentar. Constituţia Franţei prevede, în articolul 26, că parlamentarii pot cere suspendarea măsurilor judiciare luate contra lor pe durata sesiunii parlamentare. Imunitatea de fond este prevăzută mai mult decât explicit şi pentru europarlamentari, în articolul 8 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene: "Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcţiilor lor". Iar, în ce priveşte imunitatea de procedură, articolul 9 din acest protocol prevede că, pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază, pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări, iar, pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenţie sau urmărire penală.

În fine, dacă Laura Codruţa Kovesi l-ar fi urmărit sau citit cu atenţie pe profesorul său de drept constituţional de la Facultatea de Drept, ar fi aflat şi ar fi trebuit să înţeleagă opinia constantă a eminentului constituţionalist Ion Deleanu că "inviolabilitatea nu este un privilegiu -inadmisibil de altfel, ci o procedură specială şi limitată de protecţie a parlamentarului" (vezi, Ion Deleanu - Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul român şi în dreptul comparat, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2006). O procedură specială care se aplică de altfel şi în cazul judecătorilor şi procurorilor, prin instituirea de articolul 42 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a obligativităţii încuviinţării de către secţiile pentru judecători sau pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii a percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu în cazul acestora. N-am auzit-o niciodată pe Laura Codruţa Kovesi ori pe mentorii şi fanii săi să spună că şi această încuviinţare, prevăzută de o lege organică, nu de legea fundamentală, constituie un privilegiu care blochează justiţia şi să propună eliminarea ei. Iar dacă tot vorbim de privilegii, poate că ar fi cazul ca Parlamentul să repună în discuţie inamovibilitatea acordată judecătorilor, autonomia acordată procurorilor, lipsa răspunderii materiale a magistraţilor, salariile, pensiile şi alte facilităţi acordate acestora. Spun aceasta în calitate de senator şi de fost procuror care sunt de acord în principiu cu regândirea şi chiar restrângerea imunităţii/inviolabilităţii parlamentare în sens procedural. Dar, deocamdată putem discuta doar pe datele dreptului naţional şi ale dreptului european în vigoare".