România a înregistrat un deficit bugetar de 1,81% din PIB, în primele 4 luni din acest an, mai mic cu 0,73 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2020, informează HotNews.ro. Conform notei Ministerului Finanţelor, motivul este reprezentat de "efectul de bază redus aferent perioadei mar-apr a anului trecut, când s-au adoptat măsuri fiscale menite să sprijine contribuabilii în contextul pandemiei (preponderent amânarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale), cât şi recuperării parţiale a unor categorii de venituri".
Ca sumă, este vorba de un deficit de 20,7 miliarde lei, în perioada ianuarie - aprilie 2021, notează sursa citată.
Veniturile totale au urcat cu 20%, iar cheltuielile cu 11,3%.
"Veniturile bugetului general consolidat au însumat 118,39 miliarde lei în primele patru luni ale anului 2021, cu 20,6% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut", spune Ministerul Finanţelor.
O creştere procentuală mare pe zona veniturilor se observă la taxele pe proprietate, aproape dublu (97,3%) - 4,5 miliarde lei.
Evoluţia se datorează atât efectului de bază, ca urmare a prorogării termenului de plată al impozitelor în 2020 (de la 31 martie la 30 iunie), cât şi unor modificări legislative, intrate în vigoare în ianuarie 2021, transmite HotNews.ro.
Efectul de bază este mentionat şi pe alte categorii de venituri.
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 139,09 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 11,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
"Dinamica anuală a cheltuielilor totale a fost determinată în principal de creşterea semnificativă a cheltuielilor de investiţii pe primele 4 luni (31,8% an/an), în timp ce celelalte cheltuieli au avut un ritm mai lent de creştere (an/an). Se observă o încetinire a dinamicii cheltuielilor de personal pe primele 4 luni an/an comparativ cu evoluţia din primul trimestru an/an", menţionează sursa citată.