Deficitul democratic

Una dintre consecinţele politice importante ale ratării moţiunii de cenzură, depusă de PSD, este îndepărtarea posibilităţii de a mai organiza alegeri anticipate, într-un viitor apropiat. Paradoxal, însă, tema revine în scena politică, ca una de actualitate.

După discursul acru din Parlament, este clară intenţia Preşedintelui de a creşte presiunea asupra guvernului. Remanierea şi restructurarea nu sunt decît începutul, primele pietricele care se rostogolesc pe pantă, anunţînd avalanşa de bolovani care ar strivi totul în vale. Pentru Preşedinte, schimbarea echipei guvernamentale nu este un scop în sine şi nici doar "o poliţă" plătită cu dobîndă Premierului Tăriceanu care, din aliat supus, s-a transformat, în doar cîteva luni, în competitor periculos. Schimbarea masivă la nivelul Executivului, inclusiv a Premierului, şi slăbirea drastică a libertăţii sale decizionale, au ca finalitate politică reaşezarea raportului real de forţe, în zona instituţiilor puterii, între PNL şi PD. În actuala configuraţie, PD nu îşi poate lărgi suficient sfera de influenţă administrativă, deci politică, nu are toate pîrghiile la dispoziţie pentru a cîştiga bătălia electorală pe cont propriu. Dacă Alianţa DA continuă să reziste în sondaje, la cote ridicate, pe fondul eroziunii PSD, PD va fi obligat să împartă gloria cu PNL. Dacă dimpotrivă, lucrurile se deteriorează, va fi obligat să achite partea ce-i revine din nota de plată. Oricum ar da-o, şi la cîştig şi la pierdere cu actualii aliaţi, PD nu cîştigă exact ceea ce are mai multă nevoie: lărgirea bazei electorale. De aici, presiunea politică constantă asupra PNL, încercarea de a-l prinde cu garda deschisă pe Tăriceanu, sau într-un moment de visare, pentru a-i trage preşul de sub picioare. Deocamdată reduta rezistă, iar o victorie ca la Plevna nu este exact ceea ce îşi doresc politicienii. Ei nu vor gloria militară, ci beneficiul efectelor politice. Nu-şi pot permite pierderi masive, doar de dragul cuceririi unui punct de sprijin, riscînd să piardă războiul. Misiunea PD de a se transforma într-un "partid de masă", care să-i ofere Preşedintelui platforma pentru următorul său mandat, rămîne deocamdată neîndeplinită. Cu cît trece timpul, iar scadenţa naturală a actualului mandat de guvernare se apropie de sfîrşit, şansele ca acest lucru să se întîmple scad. În curînd, Preşedintele Băsescu va trebui să se gîndeas-că la punerea în aplicare a Planului B, dacă a avut grijă cineva să-l elaboreze. Să se gîndească la construirea unei alte platforme electorale. Iar dacă-i propune cineva varianta: "singur, deasupra partidelor" să ştie bine că acela nu-i vrea binele! Sau, să ia exemplul şi să refacă raţionamentul lui Ion Iliescu, căruia i s-a propus exact acelaşi scenariu. L-a refuzat sec, ştiind prea bine că nu există supravieţuire în politică fără maşinăria complicată şi costisitoare a partidului. O lecţie pe care Lenin a învăţat-o pe pielea lui, de la Stalin, iar de atunci încolo a fost însuşită de mai toţi liderii politici de succes!

Dacă Preşedintele Băsescu n-ar fi monopolizat tema "alegerilor anticipate", forţînd PNL-ul şi pe Premier să argumenteze contra lor, liberalii ar fi avut poate şansa să privească şi ei mai cu atenţie avantajele unei asemenea opţiuni. Într-un fel sau altul, exact ca şi PSD-ul condus de Năstase, partidele aflate la guvernare ştiu că nu au prea mult la dispoziţie pentru a contempla lumea de pe vîrful susţinerii majoritare din sondajele de opinie. Ceea ce urmează este inevitabila "eroziune", al cărei ritm se accentuează pe măsură ce se apropie scandenţa electorală. De aici tentaţia de a profita, de a da lovitura la momentul oportun, de a face alegerile anticipate. Doar că acest banal raţionament de oportunitate se loveşte şi de regulă se sparge ca un val de pietrele ascuţite şi neîndurătoare ale "digului de rezistenţă". Nu e momentul din perspectiva aderării, nu e momentul să ne părăsim posturile şi influenţa tocmai cînd sunt în derulare atîtea şi atîtea afaceri aducătoare de profit, nu e momentul pentru că n-au fost "consolidate" suficient sursele de finanţare ale partidului, nu e momentul că nu s-a clarificat situaţia cu tot felul de instituţii care vor mai ancheta, scormoni şi scoate la iveală, mîine, gunoiul aruncat azi pe sub rogojinile "Justiţiei", nu e momentul pentru că vine vacanţa de vară, ori vine toamna, ori este deja iarnă şi aşa mai departe. Din toate celelalte puncte de vedere, nu e niciodată momentul. Aşa a păţit şi Năstase, aşa va fi obligat şi PNL-ul să contemple trecerea momentului, forţat de tot felul de împrejurări potrivnice, dintre care cea mai importantă se află la Cotroceni.

Chiar şi PSD-ul ar putea să se uite mai curajos la perspectiva unor alegeri anticipate, pentru că altfel riscă o eroziune care l-ar aduce pe la 10%. Mobilizarea electorală a fost întotdeauna un moment favorabil pentru PSD. Asta, dacă PSD-ul se mai află în logica de acţiune a unui partid de opoziţie. Fenomene ciudate, din "Zona crepusculară", repetate insistent, par să indice mai degrabă o hiperflexibilitate şi un tropism accentuat pentru "negocieri" al actualei echipe de conducere. Se pare că PSD-ul este mai tentat să-şi negocieze viitorul rol parlamentar şi în structura de putere, decît să-l obţină "prin luptă dreaptă" pe "cîmpurile de bătălie" electorale.

Oricît de tentantă şi actuală va fi însă tema alegerilor anticipate, cel mai probabil ele nu vor avea loc. Mecanismul constituţional este inhibator, inerţia celor care ocupă atît de comodele şi bine plătitele fotolii parlamentare este un inhibitor şi mai puternic, atitudinea opiniei publice este rareori favorabilă, iar ştiinţa calculului şi bravura necesare asumării riscului inerent unui proces de alegeri care nu poate fi decît parţial controlat sunt trăsături la care politicianul român a fost, istoric vorbind, mereu deficitar!