Delgaz Grid a finalizat un proiect de 37 milioane de euro pentru modernizarea a 5 staţii de transformare din judeţul Vaslui

T.B.
Companii / 15 ianuarie

Delgaz Grid a finalizat un proiect de 37 milioane de euro pentru modernizarea a 5 staţii de transformare din judeţul Vaslui

Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiţii finanţat din fonduri europene prin care staţiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu, Murgeni au fost modernizate prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid, remis redacţiei. De asemenea, au fost create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor cinci staţii de transformare, potrivit sursei menţionate.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1: Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă,biogaz, geotermal) -distribuţie, se mai arată în comunicat.

Valoarea totală a proiectului este de 37,2 milioane lei din, care 23 milioane de lei din FEDR, 4 milioane de lei din Bugetul Naţional şi 10,2 milioane de lei contribuţia Delgaz Grid, conform sursei precizate.

Lucrările s-au derulat în perioada 21.08.2019 - 31.12.2023 şi au ca obiectiv principal creşterea siguranţei preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantităţii de energie electrică nelivrată şi reducerea costurilor de mentenanţă a reţelei de distribuţie, informează compania.

În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru peste 40.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect, transmite sursa precizată.

În contextul tranziţiei energetice, reţelele de energie trebuie să devină tot mai inteligente pentru a integra cât mai multă energie din surse regenerabile. Practic, reţelele electrice reprezintă coloana vertebrală a tranziţiei către energia verde, arată datele comunicatului.

Delgaz Grid, ca operator de sisteme de distribuţie, are un rol important de jucat în menţinerea echilibrului viitor în reţele, în special la nivel local, potrivit sursei menţionate. Acest proiect se înscrie în strategia companiei de dezvoltare a unei reţele inteligente care să fie capabile să preia şi să transporte energie din surse multiple şi distribuite pe scară largă, de exemplu, turbine eoliene, sisteme de energie solară concentrată, panouri fotovoltaice, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb