DELOITTE:  Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19

Miscellanea / 2 decembrie 2020

 Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19

Material de opinie de Mihaela Iacob, Manager Senior, şi Claudia Matei, Consultant Senior, Taxe Directe, Deloitte România:

Transformarea digitală a societăţii este o tendinţă unanim recunoscută de câteva decenii. Cu toate acestea, fenomenul a luat amploare în perioada pandemiei de COVID-19, când inovarea, îmbunătăţirea eficienţei şi calităţii serviciilor, cu implicare umană cât mai redusă, au devenit cerinţe obligatorii pentru a face faţă provocărilor generate de criză. Însă implementarea tehnologiilor necesare a fost, deseori, încurajată prin diverse scheme de sprijin, iar răspunsul la nevoile iminente ale economiilor aflate sub asediul pandemiei a generat cheltuieli neprevăzute la nivelul bugetelor naţionale. În acest context, în care necesarul de finanţare creşte exponenţial, iar companiile din tehnologie sunt considerate marile câştigătoare ale actualei crize, revine în actualitate necesitatea taxării echitabile în acest domeniu.

La nivel global, există de multă vreme o preocupare constantă din partea autorităţilor de a se asigura că entităţile care operează în mai multe state (companiile multinaţionale) plătesc impozite în toate jurisdicţiile din care obţin venituri şi la cote corecte.

De la concepte la demersuri sau drumul ideilor spre fapte

Cadrul privind taxarea economiei digitale face parte din aceste preocupări de mulţi ani, dovadă fiind faptul că discuţiile pe marginea lui au demarat în anul 2013 prin publicarea, de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a Planului de acţiune pentru combaterea erodării bazelor de impozitare şi a transferului profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS), continuat în anul 2015 prin definitivarea Acţiunii numărul 1 - Provocările care decurg din digitalizare şi urmat , în 2019, de Documentul pentru consultare publică privind planul de abordare a provocărilor care decurg din digitalizarea economiei.

În acelaşi context, al demersurilor menite să asigure alocarea şi impozitarea echitabilă a profiturilor între jurisdicţii în contextul specific al economiei digitale, Comisia Europeană a emis, în anul 2018, două proiecte de directivă care îşi propun, pe de o parte, să reglementeze conceptul de "prezenţă digitală semnificativă" şi regulile de impozitare a acesteia şi, pe de altă parte, să introducă o taxă pe serviciile digitale de 3% din cifra de afaceri obţinută din activităţi digitale desfăşurate într-o anumită jurisdicţie. Aceste proiecte vizează, de asemenea, elaborarea unui sistem de impozitare a profiturilor în jurisdicţiile în care se creează valoarea (având în vedere dependenţa unor modele de afaceri de o bază mare de utilizatori, care constituie un factor esenţial în obţinerea de venituri), precum şi noi principii de atribuire a profiturilor de-a lungul lanţului de creare a valorii (reguli aplicabile cu precădere în cazul elementelor intangibile greu de evaluat definite ca fiind tranzacţii, pentru care nu există comparabilitate pe piaţă sau e dificil de estimat un flux de numerar viitor). Ambele directive au rămas în stadiu de proiect, dar, cunoscut fiind faptul că este foarte dificil să se obţină unanimitate la nivel european pe astfel de iniţiative, anumite state membre (Franţa, Italia, Austria, Ungaria) au adoptat reglementări unilaterale, la nivel naţional, pentru introducerea unei taxe pe serviciile digitale.

Un alt moment de referinţă în demersul de a impune o taxă digitală pe scară largă îl reprezintă publicarea Propunerii pentru prevenirea erodării bazei globale (GloBE) de către OCDE în anul 2019, care marchează un nou pas către întrunirea unui consens global pentru implementarea unui sistem echitabil de impozitare a profiturilor şi o nouă viziune privind reforma fiscală, axată pe doi piloni, primul dedicat exclusiv taxării în zona digitală. În continuarea acestei iniţiative, în octombrie 2020, OCDE a publicat Rapoartele cu privire la impozitarea activităţii digitale, care continuă demersurile de instituire a cadrului legal pentru taxarea profiturilor (inclusiv a celor din economia digitală) în toate jurisdicţiile în care se creează valoare, pentru a asigura un nivel echitabil de competitivitate pentru jucătorii din economia digitală globală.

Prin implementarea măsurilor propuse, se estimează obţinerea de venituri suplimentare din impozitul pe profit cuprinse între 47 şi 81 de miliarde de dolari anual, la nivel global (1,9%-3,2% din veniturile totale încasate din impozitul pe profit). Din aceste calcule se poate trage uşor concluzia că impactul implementării acestor prevederi este unul de o importanţă majoră pentru economia globală.

Care sunt paşii următori?

Practic, publicarea Rapoartelor cu privire la taxarea activităţii digitale reprezintă reactivarea şi dezvoltarea propunerii prezentate în cadrul GloBE, aceea de a structura reforma fiscală pe doi piloni, pentru alocarea drepturilor fundamentale de impunere între ţările din care sunt extrase veniturile.

Astfel, Pilonul I propune introducerea unor noi reguli de alocare a drepturilor de impunere între jurisdicţii, pentru a ţine cont de realităţile economiei digitale. În prezent, o companie poate fi supusă taxării într-o anumită jurisdicţie dacă este prezentă fizic (deţine personal, active) pe teritoriul respectiv. Având în vedere că economia digitală presupune din ce în ce mai mult imposibilitatea localizării fizice a afacerilor şi operarea prin prezenţe virtuale pe teritoriul altor state, se impune ca regulile de fiscalitate internaţională să fie, la rândul lor, adaptate noii realităţi.

Concret, Pilonul I îşi propune să introducă drepturi de impozitare pentru statele unde contribuabilii au pieţe de desfacere (aşa numitele "market jurisdictions"), chiar şi în situaţia în care compania nu are niciun fel de prezenţă fizică acolo. Pentru anumite afaceri, o astfel de măsură se poate traduce în impozitarea unei părţi a profiturilor în jurisdicţiile în care se află utilizatorii. Referitor la condiţiile şi cuantumul profiturilor care se vor aloca acestor jurisdicţii, nu s-a ajuns încă la o formulă definitivă, însă se ia în calcul, de principiu, cel puţin o parte din profiturile reziduale obţinute de grup. Un alt demers pe care şi-l propune Pilonul I este introducerea unui nivel standard de remunerare pentru activităţile de marketing şi distribuţie de bază desfăşurate pentru persoane afiliate (companii din cadrul aceluiaşi grup) precum şi introducerea unor mecanisme menite să conducă la o soluţionare eficientă a eventualelor dispute privind alocarea profiturilor între autorităţile fiscale din diverse jurisdicţii.

La rândul său, Pilonul II aduce ca element de noutate impunerea unui nivel minim de impozitare a profitului la nivel global. Aceasta presupune, pe de o parte, obţinerea unui consens cu privire la armonizarea sistemelor de raportare, şi, pe de altă parte, introducerea unor mecanisme care să permită impozitarea la un nivel minim a profiturilor care, în anumite jurisdicţii, acum sunt taxate cu cote foarte mici sau deloc. Este important de menţionat faptul că propunerile incluse în Pilonul II vizează grupurile din toate industriile, cu anumite excepţii - fondurile de investiţii, fondurile de pensii, corpurile guvernamentale şi organizaţiile non-profit. În plus, regulile urmează să se aplice grupurilor cu venituri anuale de peste 750 de milioane de euro, astfel încât Pilonul II să fie în linie cu pragul valoric descris în cerinţele de raportare pentru fiecare ţară în parte ("Country by country reporting").

Toate aceste măsuri vor conduce, în mod inevitabil, la creşterea cotei efective de impozitare a profiturilor la nivelul grupurilor de societăţi multinaţionale şi, totodată, la o modificare substanţială a regulilor privind preţurile de transfer. În aceste condiţii, deşi necesitatea unui acord în acest scop este mare, rămâne de văzut dacă şi în cât timp autorităţile vor ajunge la o înţelegere cu privire la aplicarea celor doi piloni pe care se axează politica fiscală a OCDE în perioada următoare. La nivel declarativ, este de aşteptat să se ajungă la un consens în anul 2021, însă modul şi orizontul de timp în care se vor implementa efectiv aceste reglementări în legislaţiile naţionale, prin modificarea actualelor convenţii de evitare a dublei impuneri, precum şi consecinţele pe care acestea le vor avea pentru fiecare companie, industrie şi jurisdicţie sunt greu de cuantificat în acest moment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb