Demagogie şi cinism

Iniţierea proiectului de lege privind combaterea migraţiei politice constituie momentul de apogeu preelectoral al cinismului politic. Preluînd de la opoziţie tema migraţiei politice PSD şi-a apropriat-o, dîndu-i o nuanţă transpartinică, anulînd astfel problema responsabilităţii politice a celor ce au creat şi au profitat de noul context politico-administrativ generat de schimbarea afilierii partizane şi diminuînd presiunea electorală asupra candidaţilor săi care au avut această experienţă.

Prin proiectul de lege propus de guvern se creează o confuzie voită între migraţia parlamentară şi cea a aleşilor locali. Principalul beneficiar al migraţiilor politice, atît la nivel parlamentar, cît şi la nivel judeţean şi local a fost PSD. Dar migraţia parlamentară a fost puţin peste 10%, pe cînd migraţia primarilor a fost de peste 50%. După al doilea tur de scrutin al alegerilor de primari din 18 iunie 2000, PDSR obţinea 35,55% din totalul mandatelor de primari, pentru ca în prezent aproximativ 70% din primari să reprezinte partidul de guvernămînt. Oricum la al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din 2000 PDSR obţinea, ca efect al sistemului majoritar-uninominal, un plus de 8% în raport cu mandatele obţinute la alegerile pentru consiliile judeţene şi locale din 4 iunie 2000 (28,87% pentru consiliile locale şi 28,65% pentru consiliile judeţene).

În contextul electoral al primăverii anului 2004 migraţia politică a devenit un subiect de campanie. De aceea, proiectul de lege trebuie mai degrabă înţeles ca un element din strategia de campanie a PSD decît ca o încercare de reglementare a situaţiei. Pentru partidul de guvernămînt alegerile locale sunt prioritare în raport cu cele parlamentare şi prezidenţiale, deoarece, pe de o parte în urma acestora se reconfigurează mediul local în care se va desfăşura campania electorală în toamna anului 2004, iar pe de altă parte se determină tendinţele politice şi intenţia de vot pe termen mediu. Migraţia primarilor, şi sub influenţa acestora a consilierilor locali spre PSD, nu a fost rezultatul unor mişcări spontane, ci consecinţa unei strategii pe termen mediu care urmărea să asigure partidului o poziţie dominantă în alegerile locale. De pe această bază, alegerile locale în mediul rural şi în oraşele mici şi mijlocii sunt mult mai uşor de gestionat cîtă vreme cîmpul competiţional este restrîns la maximum. Comportamentul electoral al românilor diferă în funcţie de public şi de mediul rezidenţial, tendinţa de a vota cu cei ce sunt în funcţie fiind semnificativ mai mare în zonele unde politica este depreciată, iar competiţie politică slabă. Cu o pierdere de 20% din mandatele de primari deţinute în prezent partidul de guvernămînt ar obţine un rezultat mai bun decît în 2000. Pe de altă parte cum votul majorităţii alegătorilor este acordat atît candidaţilor, cît şi listelor locale şi judeţene ale partidului, situaţia în consiliile judeţene ar fi asemănătoare şi s-ar putea traduce apoi în menţinerea controlului asupra resurselor. Caracterul demagogic al proiectului de lege privind combaterea migraţiei politice devine astfel evident, căci dacă PSD era într-adevăr îngrijorat de fenomenul migraţiei, ar fi putut refuza afilierea primarilor sau aleşilor locali.

Dezbaterea privind migraţia politică a fost deturnată trecînd de la discuţia privind cauzele şi beneficiarii fenomenului spre o abordare legislativă a responsabilităţii celor ce şi-au schimbat afilierea politică pe parcursul mandatului. Folosind aceiaşi strategie ca şi în cazul dezbaterii privind schimbarea sistemului electoral şi votul uninominal PSD a preluat subiectul, a adus propria sa variantă legislativă ocultînd mesajele sau proiectele concurente ale opoziţiei şi a creat condiţiile respingerii sale. Amalgamarea migraţiei parlamentare cu cea locală şi nediferenţierea între tipurile de mandat vor contribui la respingerea proiectului de lege. Limitarea migraţiei parlamentare nu poate fi realizată fără modificare articolului 69 aliniatul 2 din Constituţia României care interzice mandatul imperativ. Fiind reprezentaţii naţiunii parlamentarii nu pot fi în nici un fel condiţionaţi în exercitarea mandatului lor. Este doar aparent surprinzător faptul că juriştii unor partide parlamentare, dar mai ales ai PSD, nu au sesizat contradicţia. Oricum, modificarea articolului constituţional ar conduce la slăbirea parlamentarismului, ar pune în discuţie reprezentativitatea, dar mai ales ar favoriza partitocraţia, acordînd liderilor centrali rolul de inchizitori. Prin condiţionarea mandatului de apartenenţa politică parlamentarilor li s-ar limita dreptul la liberă exprimare sau la asociere, reprezentanţii naţiunii devenind simple instrumente ale partidelor. Condiţionarea mandatului parlamentarilor este un motiv pentru care orice curte constituţională ar respinge legea.

Dar şi condiţionarea mandatului de primar de apartenenţa politică nu poate fi acceptată decît ca un abuz. Cîtă vreme primarii sînt aleşi prin vot uninominal, relaţia lor cu alegătorii este personalizată, nu diluată de lista de partid. Pentru acest caz există deja o legală: revocarea. Această formulă asigură controlul direct al celor ce au votat persoana, singurii care pot aprecia dacă o eventuală schimbare a apartenenţei politice a fost sau nu justificată. Reglementată prin articolul 73 al Legii administraţiei locale revocarea, sub forma referendumului local, permite demiterea primarului înainte de termen. Dar, deşi legea administraţiei datează din primăvara anului 2001, aceasta nu fost încă utilizată pentru a sancţiona primarii migratori.

Pentru consilierii locali şi judeţeni nu funcţionează nici interzicerea mandatului imperativ, nici votul uninominal. Retragerea mandatului poate deveni o formă de şantaj. Libertatea de expresie şi dreptul de asociere ale acestor aleşi pot fi de asemenea afectate. Retragerea mandatului în cazul afilierii la un alt partid transformă consilierii locali şi judeţeni în prizonieri ai conducerii partidelor. Democraţia internă a partidelor politice, şi aşa deficitară, nu ar mai putea funcţiona. Critica ar fi anulată, schimbarea liderilor controlată, oligarhizarea partidelor politice ar bloca orice competiţie internă. Pe termen mediu nu doar partidele, ci democraţia românească ar avea de suferit.

Firesc ar fi ca mandatul să nu poate fi retras decît de cei ce l-au acordat. Partidele nu acordă mandate, ele doar propun candidaţi, iar migraţia politică pe care demagogic o condamnă este rezultatul nivelului scăzut al motivării doctrinare şi al loialităţii partizane. Partidele vor să îşi controleze membrii, nu să îi motiveze, iar prin introducerea unor reglementări privind combaterea migraţiei politice tind să ia locul alegătorilor. Ce mai urmează?