Democraţie şi austeritate

După participarea sa la întâlnirea NATO de la Varşovia, Barack Obama s-a aflat pentru o scurtă vizită în Spania, ocazie cu care preşedintele Statelor Unite a acordat şi un interviu ziarului El Pais. În acest context, Obama a criticat, mai evident decât altădată, politicile de austeritate aplicate după începutul crizei economice în 2008, în Europa.

Făcând o comparaţie între evoluţia economică a Statelor Unite şi a Europei, Obama remarca că, dacă America după 2008 s-a "angajat imediat într-o reformă a sectorului financiar, a investiţiilor în producţia industrială, în energie curată, în transport şi infrastructură, şi a relansat formarea lucrătorilor... unele ţări europene au adoptat o strategie economică diferită, cu măsuri de austeritate. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care Europa se confruntă cu o creştere mai lentă."

Ori, explică Obama, dacă astăzi America trăieşte "cea mai lungă perioadă de creare de locuri de muncă în sectorul privat din istorie... şomajul a fost redus la jumătate (din ceea ce se întâmpla în 2009), salariile au început să creas-că... deficitul a fost redus cu aproape 75 %, iar PIB-ul este mai mare decât înainte de criză", toate acestea sunt rezultatul unei politici economice pro-active din partea autorităţilor. În locul austerităţii de inspiraţie neoliberală pe care europenii au preluat-o mai ales după 2010, America a preferat politici neokeynesiene adaptate contextului. Aşa că nu în Statele Unite casandrele neoliberale au reuşit să-şi impună doxa, ci în Europa. Iar rezultatele, aşa cum le înregistrează Obama, arată că "anumite ţări se confruntă cu un deceniu de stagnare". Mai mult, "Europa începe să se apropie de punctul unde se afla înainte de criză. Şi, după părerea mea, acesta a fost un factor important în apariţia frustrărilor şi preocupărilor prezente în multe ţări europene, a temerilor că avantajele integrării economiilor şi ale globalizării nu vor aduce beneficii tuturor."

De fapt, diferenţa dintre neoliberalism şi neokeynesianism constă în poziţia faţă de liberalismul clasic şi nu în atitudinea faţă de economia de piaţă. Dacă neoliberalii se revendică de la liberalismul clasic al secolului al XVIII-lea - Hayek, spre exemplu, considerându-se un whig şi nu un conservator - keynesienii şi urmaşii lor se află în continuarea utilitarismului şi liberalismului social al secolului al XIX-lea (în special al lui John Stuart Mill). Ori, dacă Europa se află la o răscruce astăzi, nu este din cauza creşterii pericolului rusesc, nici a terorismului, ci a delegitimării modelului democratic ca urmare a unei crize economice fără sfârşit. Intrată în spirala deflaţiei, economia europeană nu mai poate relansa o creştere care să satisfacă nevoile unei populaţii obişnuite cu un standard de viaţă ridicat.

În aceste condiţii, populismul este un instrument pe care în mod aproape natural politicienii sunt tentaţi să-l folosească. Dar, populismul nu poate relansa economiile, ci creează probleme suplimentare. După nici un deceniu de la începutul crizei, susţinerea pentru democraţie scade în întreaga Europă, iar situaţia pare să fie şi mai gravă în ţările din estul Europei, unde clivajul dintre anti şi proeuropeni este influenţat de frustrările celor ce nu au ajuns să profite de bunăstarea europeană. Continuarea politicilor de austeritate nu va face decât să întărească această tendinţă, care şi-a arătat deja roadele în Marea Britanie.