Moneda Chinei nu mai este subevaluată, a anunţat ieri Fondul Monetar Internaţional, yuanul având astfel şanse să devină monedă de rezervă la FMI, transmit Bloomberg şi Reuters, citaţi de Agerpres. Subevaluarea a fost o problemă în trecut, dar nu mai este cazul în prezent, consideră FMI.
Aprecierea efectivă din ultimul an a adus rata de schimb la un nivel care nu mai este subevaluat. Credem că statul chinez ar trebui să aibă ca obiectiv o flexibilizare efectivă a cursului de schimb al yuanului în următorii doi-trei ani, a declarat Markus Rodlauer, şeful misiunii FMI în China.
În ultimii cinci ani, yuanul s-a apreciat cu 33%, conform datelor BIS (Banca Reglementelor Internaţionale). Oficialii chinezi au cerut includerea yuanului în rândul monedelor în coşul de valute DST (Drepturi Speciale de Tragere), folosite de FMI în tranzacţiile internaţionale. Includerea ar reprezenta un sprijin semnificativ pentru poziţia Chinei de putere economică globală.
În prezent, coşul FMI cu supervalute include doar dolarul, euro, lira sterlina şi yenul, dar componenţa sa este revizuită la fiecare cinci ani.
"China ar trebui să permită o flexibilizare mai ridicată a cursului de schimb, cu intervenţii limitate pentru a evita distorsionarea condiţiilor de pe piaţă sau volatilitatea excesivă", a explicat Markus Rodlauer. Acesta a adăugat că FMI va colabora cu autorităţile de la Beijing în privinţa momentului includerii yuanului în DST.
De asemenea, FMI a cerut Chinei să adopte măsuri fiscale de sprijinire a economiei, dacă avansul PIB-ului va fi sub 6,5% anul acesta.
Ritmul de creştere al economiei chineze ar urma să se situeze la 6,8% în 2015 şi la 6,25% în 2016, conform prognozei FMI.
În 2014 PIB-ul Chinei a înregistrat o expansiune de 7,4%.