DERANJATĂ CĂ PROCEDURA LICITĂRII PISTEI AEROPORTULUI A FOST BLOCATĂ TIMP DE UN AN,  Conducerea CJ Braşov solicită desfiinţarea ANRMAP şi CNSC

Ovidiu VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 24 octombrie 2012

"Părerea mea este că nu vom fi lăsaţi să începem aceste lucrări până la alegerile parlamentare", a spus Aristotel Căncescu.

"Părerea mea este că nu vom fi lăsaţi să începem aceste lucrări până la alegerile parlamentare", a spus Aristotel Căncescu.

O pistă de 2,8 kilometri s-a licitat la Braşov cu 15 milioane de euro, în timp ce la Cluj a fost realizată una de 3,2 kilometri cu 60 de milioane de euro

Conducerea Consiliului Ju­deţean Braşov a înaintat primului-ministru al Ro­mâniei, Victor Ponta, o adresă prin care solicită analizarea posibilităţii "modificării legislaţiei actuale a achiziţiilor publice în sensul limitării contestaţiilor nefondate şi neargumentate astfel încât procedura de achiziţie să nu fie blocată pe termene nedefinite". Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, sus­ţine că procedura licitării pistei aeroportului este blocată de aproape un an de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) şi de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi că în aceste condiţii există posibilitatea ca un proiect major pentru Braşov să fie amânat pentru 2013, deşi investiţia "Aeroport Internaţional Braşov - Ghimbav" este considerată prioritară, având în vedere impactul major pe care aceasta o are în dezvoltarea economică a judeţului Braşov şi a judeţelor limitrofe. Căncescu susţine că ANRMAP şi CNSC nu îşi au rostul. "Acolo lucrează câteva sute de funcţionari care nu urmăresc decât să blocheze proiecte", a spus şeful CJ Braşov, anunţând că va cere desfiinţarea celor două instituţii.

"Pentru a demara această inves­tiţie, Consiliul Judeţean Braşov, în calitate de autoritate contractantă a înaintat către ANRMAP în decembrie 2011 documentaţia necesară achiziţiei publice < Proiectare şi execuţie pistă decolare-aterizare >. ANRMAP, condusă la acea vreme de doamna Cristina Trăilă, a tergiversat în repetate rânduri şi fără temei justificat aprobarea postării documentaţiei noastre pe SEAP. Coincidenţă (sau nu) documentaţia a fost aprobată pe data de 11 iunie 2012. Am pierdut astfel 6 luni în detrimentul acestui proiect major", se arată în adresa remisă premierului.

După realizarea licitaţiei, în care "am respectat legislaţia achiziţiilor publice < ad litteram >, am luat în considerare preţul cel mai scăzut şi am asigurat transparenţa totală a procedurii de achiziţie", au urmat o serie de contestaţii din partea unuia dintre ofertanţi. "În primul rând s-a contestat preţul scăzut. Am solicitat clarificări şi justificări conform procedurilor legale. Răspunsurile au confirmat şi susţinut oferta firmei declarate câştigătoare. A urmat a doua contestaţie care acuza lipsa de experienţă similară a firmei câştigătoare. La acest demers CNSC a hotărât anularea raportului procedurii şi solicitarea de clarificări. Am procedat ca atare şi am obţinut toate clarificările cerute din partea firmei contestate. Comisia de licitaţie a analizat documentaţia depusă şi a emis un nou raport de atribuire confirmând firma câştigătoare. A urmat o a treia contestaţie având exact aceeaşi motivaţie ca cea precedentă. Am solicitat CNSC să ia în considerare documentele transmise de autoritatea contractantă în cazul celei de a doua contestaţii având în vedere că cea de a treia contestaţie e identică cu cea precedentă. CNSC ne-a solicitat toată documentaţia din nou (încă 4000 de pagini xerocopiate)", se mai arată în documentul citat.

Concluziile CJ Braşov sunt că se va pierde întregul an 2012 din cauza tergiversărilor şi procedurilor greoaie a ANRMAP, respectiv CNSC. "Se prejudiciază astfel dezvoltarea economică a întregii zone deservite de viitorul aeroport şi nu în ultimul rând înregistrăm o problemă majoră în relaţia cu banca comercială care asigură finanţarea acestei investiţii. Consiliul Judeţean Braşov a încheiat un contract de împrumut cu BCR pentru finanţarea acestei etape a investiţiei. Minis­terul Finanţelor a aprobat o tragere de 9 milioane de euro din credit pe anul 2012. Având în vedere că nu putem încheia procedura de licitaţie şi implicit nu putem încheia contractul de lucrări, vom avea probleme în relaţia cu banca din cauza imposibilităţii utilizării tragerii aprobate pentru anul 2012", susţine conducerea instituţiei judeţene.

"Probabil vor bani ca să îşi retragă contestaţia"

Licitaţia a fost organizată în luna iulie, iar firma desemnată câştigătoare - Vectra Service - care a oferit cel mai mic preţ. Imediat după anunţarea câştigătorului, a apărut prima contestaţie a asocierii formată din firmele Napoca SA, Icco Energ, companie controlată de omul de afaceri braşovean, Călin Costan, şi Transproiect SA. Aceeaşi asociere a depus şi următoarele contestaţii. "Este rea voinţă", susţine vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, în timp ce preşedintele Căncescu spune că cei de la Napoca SA "probabil vor bani ca să îşi retragă contestaţia". "Părerea mea este că nu vom fi lăsaţi să începem aceste lucrări până la alegerile parlamentare", a mai spus Căncescu, deoarece "Cristina Trăilă, fosta şefă a ANRMAP era pedelistă, iar la CNSC au rămas tot şefii de pe vremea guvernării PDL şi au temă clară să ne şicaneze cu aeroportul".

Conducerea CJ Braşov consideră că dacă deblocarea situaţiei s-ar realiza luna viitoare, aşa cum este de aşteptat, anumite lucrări pot fi realizate şi pe timp de iarnă. În plus, Căncescu susţine că "dacă cei de la Cluj vor scandal, o să aibă scandal, având în vedere că noi putem face aici o pistă de 2,8 kilometri cu 15 milioane de euro (preţul cu care a fost câştigată licitaţia a fost de 14,888 milioane de euro, inclusiv TVA - n. red.), în timp ce acolo s-a făcut o pistă de 3,2 kilometri cu 60 de milioane de euro".

Între timp, se aşteaptă ca CNSC să dea un răspuns la ultima contes­taţie abia pe 7 noiembrie, atunci expirând termenul legal de 20 de zile calendaristice pentru analizarea documentelor primite de la CJ Braşov în urma ultimei contestaţii.

Etapa a doua - la finele lui noiembrie

Totodată, preşedintele CJ Bra­şov a anunţat că la finele lunii noiembrie va anunţa licitaţia pentru cea de-a doua etapă a aeroportului - realizarea aerogării. "Până acum nimeni nu era interesat de realizarea aeroportului pentru că pista era cuiul lui Pepelea. Nu puteau investi 15 milioane de euro într-o pistă, pentru că după aceea nu puteau pleca cu pista acasă dacă apăreau ceva probleme. Dar acum vom putea licita atât realizarea aerogării, cât şi operarea viitorului aeroport, şi sunt sigur că vom avea investitori stră­ini interesaţi să participe, deoarece Braşovul este un oraş important atât din punct de vedere turistic, cât şi industrial, şi va putea atrage foarte mulţi vizitatori", a conchis sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb