Despre fiabilitatea sondajelor

Cât de fiabile sunt sondajele de opinie astăzi, într-o societate dinamică, cu o populaţie mobilă şi informată, în care "revoluţia" internetului a schimbat modul de formare a opiniilor? Altfel spus, pot fi mai fiabile sondajele de opinie decât predicţiile meteo? Ori, chiar recent am avut o ilustrare a relativităţii prognozelor meteo, care anunţau o răcire a vremii şi precipitaţii, pe câtă vreme vremea a fost de-a dreptul însorită. Iar dacă prognozele meteo iau în calcul milioane de variabile, presupun o monitorizare permanentă prin staţii meteo şi sateliţi a evoluţiilor vremii, beneficiază de suportul unor modelări matematici de acurateţe, sondajele de opinie sunt mult mai nesigure. Pe de altă parte, multe lucruri s-au schimbat de la alegerile prezidenţiale americane din 1936, când George Gallup a prevăzut, cu ajutorul metodelor statistice, realegerea lui Franklin D. Roosevelt, pe câtă vreme anchetele realizate de mai multe ziare asupra cititorilor lor prevedeau victoria republicanului Alfred Landon. Succesul lui Gallup din noiembrie 1936 a lansat sondajul de opinie. Dar chiar şi pentru Gallup sondajele nu au fost întotdeauna fiabile, căci în noiembrie 1948 nu a prevăzut realegerea lui Harry Truman ca preşedinte, ci a dat drept câştigător pe adversarul republican al acestuia, Thomas Dewey. Spre deosebire de 1936, şi chiar de 1948, astăzi sursele de informare sunt mult mai numeroase, iar informaţia mult mai diversificată. Tocmai de aceea, volatilitatea votului este foarte crescută în ultimele decenii. Aşa că, deşi pot spune foarte multe lucruri despre societate, sondajele de opinie nu pot fi absolutizate şi, cu atât mai puţin, transformate în surse ale deciziilor. În paragrafele următoare vor fi prezentate două situaţii din ultimele săptămâni care reflectă lipsa de fiabilitate a unor anchete de opinie.

După primul tur al alegerilor municipale din Franţa, de duminică 23 martie, situl de informaţii Mediapart (dacă nu primul, atunci unul din primele sit-uri de informaţii franceze care a făcut de multe ori în ultimele luni "prima pagină" a jurnalelor de ştiri, cum a fost cazul celebrelor "afaceri" Woerth-Bettancour şi Cahuzac) a publicat o analiză a eşecului sondajelor cu ocazia scrutinului ce avusese loc cu câteva zile mai devreme. Ceea ce a constatat autorul articolului, citând un studiu al Observatorului vieţii politice şi parlamentare, este deja o problemă recurentă a sondajelor de opinie din Franţa de după alegerile prezidenţiale din 2002, când liderul partidului extremist Frontul Popular, Jean Martie le Pen, ajunsese în al doilea tur al alegerilor, alături de Jacques Chirac: anchetele de opinie subestimează votul în favoarea Frontului Popular. Dar, de data aceasta, anchetele de opinie au mai şi supraestimat votul pentru Partidul Socialist, contribuind nu doar la accentuarea comentariilor pesimiste despre starea democraţiei din Franţa, ci şi la elaborarea unor strategii electorale şi politice eronate.

O a doua situaţie este reliefată de alegerile prezidenţiale din Slovacia, al căror al doilea tur a avut loc sâmbătă, 29 martie. Într-o analiză realizată cu nici o lună înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale slovace, Observatorul alegerilor din Europa al fundaţiei Robert Schuman titra: "Primul ministru Robert Fico este marele favorit al alegerilor prezidenţiale din Slovacia". Şi, totul părea să confirme predicţia, altfel prudentei fundaţii europene. Robert Fico a făcut o campanie în fruntea plutonului, la distanţă de ceilalţi candidaţi. În ianuarie 2014, un sondaj al institutului slovac de sondare a opiniei Focus îl dădea pe primul ministru în funcţie cu 40% din intenţiile de vot la primul tur, pentru ca în februarie acesta să coboare la 37%, iar în ultimele sondaje dinaintea primului tur, de la începutul lunii martie (unul al institutului Polis şi celălalt al institutului Focus) să-l crediteze cu 37,8%, respectiv cu 35%. Dar la primul tur, Fico a obţinut doar 28,01% din voturi, iar pe locul al doilea s-a clasat un filantrop puţin cunoscut cu câteva luni înaintea scrutinului, Andrej Kiska. Acesta a obţinut cu doar 4 procente mai puţin decât Robert Fico, adică 24,01%. Mai mult, sondajele au fost contrazise şi în privinţa celui care s-a clasat pe locul al doilea (Radooslav Prochazka, care era creditat la începutul lunii martie de aceleaşi institute cu 8,1%, respectiv 9%, şi care a obţinut pe 15 martie, la primul tur, 21,25%). În final, sâmbătă, 29 martie, Andrej Kiska şi nu socialistul Robert Fico, a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu aproape 60% din voturi.

Când discutăm despre fiabilitatea sondajelor de opinie nu trebuie uitat că, în principiu, opinia este un fel de judecată de valoare care se face fără vreo cunoştinţă veritabilă, dar care pretinde a fi considerată adevărată. Deja acum două milenii şi jumătate Platon avertiza că opinia este un tip de cunoaştere inferior ştiinţei şi care stă sub semnul aparenţei. Poate şi din această cauză redacţia Mediapart informa, la sfârşitul articolului mai sus menţionat, despre falimentul sondajelor, că de la crearea sa (în 2008) nu a comentat şi nu a comandat niciun sondaj de opinie.