În ultimii ani, piaţa de Spa şi Wellness din România a înregistrat o creştere semnificativă, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Acest lucru se datorează în parte si pandemiei care a generat mai mult interes pentru turismul de sănătate şi refacere, precum şi pentru menţinerea sănătăţii şi bunăstării fără o investiţie majoră în timp. În acelaşi ritm cu creşterea interesului românilor pentru experienţele spa, din ce în ce mai multe spa-uri şi centre de wellness au apărut în ţară în ultimii ani şi oferă servicii care pot ajuta la reducerea stresului, îmbunătăţirea somnului, creşterea nivelului de energie şi multe altele.
Conform comunicatului, în acest context, pentru că există încă multe oportunităţi de dezvoltare a acestei industrii, despreSpa lansează noi iniţiative. Una dintre ele este o serie de press-trip-uri de la 1 zi până la 3 zile în centrele spa partenere despreSpa.ro, care au ca scop promovarea pieţei Spa cu informaţii relevante despre locaţii şi despre serviciile oferite.
"Scopul este să le arătăm diferenţele între tipurile de centre spa, dar mai ales, să simtă ce înseamnă o experienţă spa şi care sunt efectele ei, dincolo de ceea ce se poate transmite prin cuvinte", a declarat Ioana Marian, fondator despreSpa.ro
Primul eveniment cu presă a avut loc la Centrul Shakti din Bucureşti. În timpul evenimentului de la Centrul Shakti, despreSpa.ro a lansat şi eCardul Spa - un card spa personalizat care oferă acces exclusiv la o mulţime de beneficii, într-o comunitate de iubitori spa şi wellness. Prin intermediul acestui card digital, membrii pot beneficia de reduceri şi cashback la peste 30 din cele mai apreciate Spa-uri din toată ţara, preţuri speciale la partenerii despreSpa.ro şi alte servicii wellness disponibile pe site, arată sursa citată.
Utilizarea unui eCard Spa este uşoară - membrii pot încărca cardul cu o sumă la alegere şi pot face programare direct pe site, astfel încât cererea lor ajunge direct la recepţia centrului Spa ales, care îi va contacta pentru a stabili toate detaliile necesare. Cu fiecare achiziţie de eVoucher Spa pentru prieteni, membrii pot obţine până la 5% din valoarea acestora sub formă de tratamente Spa gratuite. În plus, membrii despreSpa pot beneficia de experienţe, vizite şi activităţi wellness gratuite, organizate în mod regulat pentru comunitatea de iubitori Spa şi Wellness. Acestea sunt disponibile în cerc restrâns şi sunt oferite în exclusivitate pentru cei mai fideli membri, se mai precizează în comunicat.