Dezbatere în Germania pe tema unei alianţe CDU-AfD

V.V.
Internaţional / 24 iunie 2019

Dezbatere în Germania pe tema unei alianţe CDU-AfD

Ideea unei alianţe politice între Uniunea Creştin Democrată (CDU) a Angelei Merkel, aflată în difculate, şi Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), în plină ascensiune - până acum un tabu un Germania - începe să facă dezbatere şi să semene zâzanie, relatează AFP.

Conducerea CDU a cancelarului respinge în prezent în mod categoric această opţiune, mai ales după asasinarea, la începutul lunii, a unuia dintre aleşii locali în favoarea migraţiei, în care este suspectat un activist neonazist.

Însă dezbaterea emergentă - de negândit în urmă cu câţiba ani - este reală.

Ea este alimentată de trei alegeri regionale-cheie, începând din septembrie, în estul ţării, unde AfD (antimigranţi) ar putea, potrivit unor sondaje, să obţină o victorie şi să complice puternic formarea unor coaliţii locale de guvernare.

"Noi n-ar trebui să excludem posibilitatea unei coaliţii" cu AfD, a declarat un reprezentant CDU într-unul dintre landurile din fosta Germanie de est (RGD), Saxonia-Anhalt - declaraţii care au avut efectul unei bombe.

"Acest lucru nu este posibil acum, dar nu ştim care va fi situaţia în doi sau cinci ani", a adăugat Ulrich Thomas, citat de ziarul Mitteldeutsche Zeitung.

Alt lider CDU în Saxonia-Anhalt, Lars-Jörn Zimmer, a subliniat că alegătorii din CDU şi cei din AfD au aceleaşi obiective şi contribuie la o majoritate conservatoare" în Germania.

Cu puţin înainte, fostul director al seriviilor germane de informaţii interne Hans-Georg Maassen - un membru al aripii celei mai de drepta a CDU - nu a exclus o alianţă la nivel naţional.

"Nu se ştie niciodată", a declarat Hans-Georg Maassen.

Acest apel a fost preluat de vicepreşedintele AfD Georg Pazderski, care s-a felicitat duminică de faptul că "frontul unuit (împotriva mişcării sale) începe să se sfărâme".

"Mai ales baza CDU, care a fost dezamăgită masiv de către liderii săi, nu poate să audă spunându-se că partidul ar trebui să fie mai aproape de stânga decât de AfD", a declarat el pentru ziarul Die Welt.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb