Dezvoltatorii din România au anulat şi amânat 83 proiecte de retail în 2010, faţă de 62 în Polonia

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 19 mai 2011

Dezvoltatorii imobiliari din România au anulat şi amâ-nat anul trecut 83 de proiecte de retail, criza lovind însă şi pieţe precum Polonia, unde 62 de astfel de investiţii au fost afectate de dificultăţile economice, reiese din datele International Council of Shopping Centers (ISCS). "În 2010, în Bulgaria, 15 dezvoltări de retail au fost anulate, 30 au fost amânate şi au fost anunţate cinci noi scheme. Bulgaria stă mai bine decât vecina România, unde s-a înregistrat un număr masiv de anulări - 35 şi de amânări - 48, în timp ce dezvoltatorii au anunţat doar trei proiecte noi. Chiar şi Polonia, care nu a experimentat aceleaşi dificultăţi precum vecinii săi, a avut 10 scheme anulate şi 52 amânate", se arată într-un comunicat al ISCS.

Potrivit datelor disponibile, citate de Mediafax, Româ-nia are un stoc de spaţii de retail de circa 70 de metri pătraţi la mia de locuitori, în timp ce în Polonia acesta ajunge la aproape 200 de metri pătraţi. Şi în Bulgaria, stocul care revine la 1.000 de locuitori este uşor mai ridicat decât în România, aproape 80 de metri pătraţi. România are circa 21,5 de milioane de locuitori, Polonia peste 38 de milioane, iar Bulgaria 7,4 milioane.

Mai mult, Polonia are 16 oraşe mari cu peste 200.000 de locuitori, care sunt cele mai atractive pentru investitorii din retail, în timp ce în România sunt doar 10 astfel de localităţi, în afară de Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb