DIN 2023 Investitorii la bursă vor beneficia de impozite mai mici

G.D.
Piaţa de Capital / 20 mai 2022

Investitorii la bursă vor beneficia de impozite mai mici

Investitorii de la bursă vor beneficia de la începutul anului viitor de impozite mai mici pentru tranzacţiile cu profit şi de o procedură simplificată de taxare, conform unui comunicat al Bursei de Valori Bucureşti remis redacţiei. Noile prevederi legislative au fost promulgate astăzi, 20 mai, de Preşedintele României. Acestea presupun reţinerea la sursă a impozitelor generate de câştigurile de capital pentru investitorii individuali, prin impozitarea diferenţiată a profiturilor realizate, şi anume cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pe cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Obligaţia calculării, reţinerii la sursă, declarării şi plăţii impozitului vor reveni intermediarilor şi administratorilor de fonduri.

"Bursa este tot mai prezentă în universul cotidian al românilor şi urmează să devină, de la începutul anului viitor, şi mai accesibilă potenţialilor investitori. Credem că atât adoptarea impozitării diferenţiate a câştigurilor de capital, cât şi reţinerea la sursă a impozitelor, vor avea un impact major asupra dezvoltării bursei româneşti. Şi nu doar asupra pieţei de capital, ci şi asupra economiei, prin creşterea capacităţii de finanţare pentru antreprenorii români. Mecanismele bursiere au devenit în ultimii ani tot mai folosite, atât în mediul privat, cât şi public, pentru finanţare. Acum, prin simplificarea impozitării sunt create premisele creşterii acestei capacităţi de finanţare", a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

"Promulgarea de către Preşedintele României a legii de simplificare a impozitării investitorilor pe piaţa de capital, ultimul pas dintr-un demers iniţiat în toamna anului trecut, ne face tot mai încrezători în perspectivele de dezvoltare a pieţei şi a rolului pe care aceasta poate şi trebuie să îl aibă în economia românească. Nu am fi fost în acest punct fără susţinerea din partea întregii comunităţi a pieţei de capital, a tuturor celor care au pus umărul la creionarea şi transpunerea unei idei într-o lege care să vină în sprijinul românilor şi al economiei româneşti. Le mulţumim iniţiatorilor legii, precum şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, Asociaţiei Române a Băncilor şi Asociaţiei Brokerilor care au crezut în acest demers", a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

Iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care include simplificarea impozitării investitorilor din piaţa de capital, a fost înregistrată în Senat pentru dezbatere în 13 octombrie 2021 şi adoptată de senatori la începutul lunii februarie 2022. Camera Deputaţilor a adoptat legea în 20 aprilie 2022. Iniţiatorii proiectului legislativ sunt deputaţii PNL Sebastian Burduja, Gabriela Horga, George Tuţă şi senatorul USR Claudiu Mureşan. Proiectul a fost susţinut de Bursa de Valori Bucureşti, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociaţia Administratorilor de Fonduri, Asociaţia Română a Băncilor şi Asociaţia Brokerilor, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Bun, așa mai scapăm de declarația unica și nu mai avem bătăi de cap cu ANAF! Și un punct minus pentru că nu se mai deduc pierderile :( așa că, de la anul mai multă atenție în ce punem in coș....noroc că la BVB avem spatiu de manevra bun, companii cu PER atractiv și perspective bune...

    1. Nu scapi de declaratia unica. Daca depasesti castiguri de 27600 anual, TREBUIE SA PLATESTI CASS. Altfel esti penal.

      nu scapi daca investesti in wine erste si continental de la bvb, nici daca investesti pe piete externe, wine da dividende, pt acel dividend completezi ditamai declaratia, a disparut in schimv posibilitatea de a compensa pierderile, lichiditate nu e, dar ei se lauda cu noi listari. IA VEDETI BKS cate tranzactii are de cand s-a listat, aud? Despre ce free float vorbim aloo

      Extrem de putini investitori sunt exclusiv pe BVB(iar dintre ei sunt si care depasesc plafonul CASS).Deci nu dispare nicio declaratie pentru 99% dintre ei.

    Multumim Presedintelui si majoritatii PSD care isi va asuma si va vota legea.

    PSD e singurul partid care poate impune o agenda cu adevarat liberala in Romania. 

    Acum cand bursele o mai iau si in jos elitele noastre baga o lege prin care... "pierderile să mai fie compensate".

    Este practic traditia statului Roman: da-i bani daca ai; daca ai pierdut bani nu e treaba lor. 

    1. CORECT

    o lege buna - o sustin integral

    Retinerea impozitului la sursa este un lucru bun. Doresc sa vad o opinie a Autoritatii de Supravegere Fiscala asupra evolutiei Fondurilor de pensii private obligatorii si facultative. Aici se pare ca vine apocalipsa

    1. comentariu bun, bravo!

      "apocalipsa"de care amintesti tu mai are 8-12 ani pana sa se manifeste.  

       

      Iti zic eu (anticipativ) care va fi miezul discordiei de atunci: pe fondul deficitului structural al oricarui fond de pensii (stat sau privat) se va introduce INTERZICEREA indexarii pensiei cu inflatia si impozitarea masiva a marjei de castig produse pe pilonii privati de pensie. Se va ajunge la o versiune extrema a returnarii (prin pensie) a fondurilor cu care ai contribuit si ...cam atat. Plus o eventuala marja foarte subtire de castig (verisiunea neta), masiv impozitata de la brut la net.  

      In plus vom experimenta valuri intense de inflatie (echivalentul "verii" lui Kondratieff) in asa fel incat .... la finalul vietii cand iti retragi banii de la pensia privata.... (pentru ca legal inainte de pensionare nu ai voie) ... poate ramane de o bere si cu putin noroc de un mic... un mic doar manjit cu mustar iute doar la unul dintre capete :))) ....  

      Oamenii se vor supara si se vor revolta ca "au muncit o viata si au pierdut totul" pentru ca au avut incredere intr-un sistem normat (si/sau condus de stat). Ti-e cunoscut textul? Eu il aud si l-am tot auzit la batrani prin tramvaie si autobuze (nu sunt genul de bancher ghertoi care se ascunde intr-un mertan sau bmw , eventual cu geamuri fumurii, ca sa pierd contactul direct cu oamenii... din contact direct , "din pulsul direct al societatii" simt temperatura sociala si vibratiile in mod direct...doar prostii se ascund in viloaie si mertane!) 

      Deci, ce e de facut?  

      "A la long" (minim o decada) poti sa-ti bagi picioarele in ele de pensii (stat/privat) si sa faci cat mai multi bani, cat de multi poti tu.  

      Apoi sa ii plasezi in ...ceea ce eu as numi "amortizori de inflatie" (active detinute a caror valoare sa fie prin lege sau natural "legate"la inflatie - de la imobiliare - inclusiv terenuri productive agricol - pana la aur sau alte active "legate" la evolutia inflatiei ... creste inflatia = le creste si lor automat valoarea). Inclusiv actiuni (pe care nu le "freci" in regim trading (vinzi/cumperi ca disperatul ingrasand intermediarii cu comisioane...nu! doar cumperi din ce muncesti si castigi , cumperi ca broasca testoasa care a castigat cursa cu iepurele in vestita fabula!)  

      NU MAI RECOMAND DELOC BANI IN DEPOZITE LA BANCA . Vor fi efectiv pulverizate ca valoare pe diverse canale (dobanzi real negative, inflatie galopanta, etc).  

      Sper ca ti-am fost de ajutor, tie si celor de aici.  

      E aur curat ce am scris aici.  

      Cine stie ce urmeaza, stie ce sa faca.  

      Ce am scris e valid pe o durata de 10 ani si peste.  

      Noroc si pace!  

      legat de actiuni VOI AVEA MAREA MARINIMIE SA URLU PRIN COMENTARII PE TOATE GARDURILE PE AICI PE BURSA CAND ATINGEM BAZA, SUPORTUL FINAL AL PIETEI STRUCTURAL DESCENDENTE (piata bear) in care ne aflam acum (suport final inteles ca arie , ca zona, nu ca nivel numeric exact ... asa cum am facut si cu top-ul pe bursa cand am zis legat de SP500 ca face varf in aria 4800-4950 si a facut varful in Dec 2021 la 4808 puncte!). Desigur, in mod corelat, avand in vedere evolutia BVB legata relativ la bursa americana ... nu e nevoie de multa minte sa intelegeti implicatiile corelatiei directe.

      dar.... mai e vreme (destul de multa) pana la MARELE ANUNT, rabdare (si eventual...tutun! :D )... si desigur... tineti de banuti si mai strangeti sa inundati toata piata bursiera la momentul potrivit! :)  

      sa aveti toti incredere DOAR in ce aveti voi in mana!

      fara promisiuni desarte, facute cu ochii scosi din orbite si cu spume la gura de diversi politicieni ....  

      sa aveti incredere DOAR in ce active detineti voi si doar voi! ... nu in povesti cu clabuci roz pe margine (indiferent cat de bine ar suna).  

      e vechea si sfanta mentalitate a taranului roman caruia i se cam rupea de orice pentru ca stia ca avea casa lui si terenul lui si animalele lui si el mergea in Istorie si in Eternitate mai departe dincolo de orice!  

      Deci: luati acea mentalitate si adaptati-o la prezent si viitor (cu mici ajustari ici-colo) si o sa fie bine!  

      Sa fiti AVUTI va doresc tuturor! Sa aveti mainile de aur si tot ce atingeti vreodata SA CREASCA!  

      Zise Baba Omida.

      La ideile scrise mai sus doar atat ai putut rationa, nu?

      Ai capacitatea sa duci un dialog bazat pe idei, pe argumente ?

      Eu am scris chestii mari si importante mai sus.  

      Zise Baba Omida.

    Este valabil doar pentru cei care operează pe bursa din București, sau în general.????

    1. Va fi vorba de venituri din investitii ORIUNDE. Nu ai cum sa impozitezi doar pe cele din Romania asa.

      Cu toate ca in expunerea de motive nu se spune clar si nu e clar de fapt, se pare ca este doar pentru BVB.

    Vedeti ca, pentru castigurile/pierderile rezultate din pozitii inchise pana la 31.12.2022 se depune in continuare declaratie unica pana la 25.05.2023 iar pierderea este in continuare reportabila (ramane in compensare la ANAF) daca pozitia a fost inchisa pana la 31.12.2022.

    Doar pentru pozitiile inchise dupa 01.01.2023 se aplica legea noua cu 1% si 3%.

    Deci mare atentie ! 

    1. Nu reiese clar ce se intampla cu pierderea la 31.12.2022.. probabil depui declaratia unica, o declari acolo si ramai cu ea - nu o compenseaza cu viitoare obligatii de plata, ca pana acum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb