Din cauza datoriilor, "Complexul Rovinari" nu mai face investiţii noi

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii / 9 martie 2009

Din cauza datoriilor, "Complexul Rovinari" nu mai face investiţii noi

Societatea trebuie să împrumute circa 200 milioane de lei pentru plata firmelor care le execută lucrările de investiţii

Vechea conducere a contractat lucrări mult peste posibilităţile financiare ale companiei

Creditele se accesează greu, pentru că, din cauza crizei, băncile cer societăţii garanţii suplimentare

Noua conducere a producătorului de energie "Complexul Energetic Rovinari" SA dă din colţ în colţ să găsească aproape 200 de milioane de lei. Banii sunt necesari pentru plata lucrărilor aflate în curs de execuţie şi trebuie luaţi cu împrumut de la bănci. Dar, din cauza crizei, instituţiile financiare semnează cu greu contractele de creditare şi cer societăţii garanţii suplimentare.

"Complexul Rovinari" intenţionea­ză să contracteze un credit de 100 milioane de lei pentru un depozit nou de zgură şi cenuşă realizat în soluţia fluid dens". Vasile Tudorescu, directorul de investiţii şi dezvoltare al societăţii, ne-a declarat: "Pentru instalaţia de desulfurare în blocurile nr.3 şi nr.6, ne aflăm în negociere cu Eximbank pentru obţinerea unei scrisori de garanţie bancară în valoare de 50 milioane de euro. Această sumă acoperă în proporţie de 80% valoarea creditului de 62 milioane de euro".

Domnia sa ne-a precizat că, în acest an, "Complexul Rovinari" şi-a propus un buget de investiţii în valoa­re de 337,8 milioane de lei. Obiective de investiţii noi în anul 2009 nu vor mai fi demarate. Reprezentantul "Complexului Rovinari" ne-a explicat: "Anul trecut, au fost încheiate contracte comerciale pentru executarea unor lucrări de investiţii în valoare de 294,3 milioane de lei.

Din aceşti bani, 52% reprezintă lucrările de mediu şi restul sunt pentru lucrări de modernizare a blocului energetic nr.6. Pentru anul 2008, sursele de finanţare totale disponibile au fost de 192,6 milioane de lei. În aceste condiţii, contractorii care au respectat graficele de execuţie sunt în situaţia de a nu putea fi plătiţi. Diferenţa dintre lucrările recepţionate înainte de 31 decembrie 2008 şi sursele asigurate pentru plată este de peste 64 milioane de lei".

Pentru acest an, lucrările contractate în anii anteriori de vechea conducere, care trebuie realizate şi plătite conform contractelor, însumează peste 400 milioa­ne de lei. Dar sursele totale de finanţare asigurate sunt de doar 237 milioane de lei, din care surse proprii sunt 56 milioane de lei, diferenţa de 181 milioane de lei provenind din credite. Vasile Tudores­cu ne-a mai declarat: "Chiar dacă actuala conducere nu ar mai realiza niciun contract comercial pentru execuţia unor lucrări de investiţii, diferenţa de plată din contractele încheiate în anii trecuţi este de circa 163 milioane de lei. Acest deficit nu poate fi asigurat decât din contractarea unor credite".

Valoarea creditelor contractate de societate din 2005 până în prezent este de 12,6 milioane de euro, bani necesari derulării investiţiilor. Având în vedere problemele cu care se confruntă "Complexul Turceni", există riscul întârzierii multor investiţii, în special a celor obligatorii pentru respectarea normelor de mediu. Termenele până la care trebuie să se finalizeze investiţiile obligatorii pentru alinierea la normele europene de mediu sunt 31 decembrie 2011 şi 31 decembrie 2012.

Directorul de investiţii şi dezvoltare al "Complexului Rovinari" susţine că nu s-a respectat termenul privind realizarea depozitului de zgură şi cenuşă în soluţia fluid dens, care a expirat la 30 decembrie 2008. Vasile Tudorescu mai spune că nu se va putea respecta nici data limită pentru montarea instalaţiei de desulfurare la grupul energetic nr.3, în prezent lucrarea fiind realizată în procent de 15%.

Valoarea estimată a emisiei de CO2 aferentă anului 2008 este de 5.854.219 tone. Faţă de producţia de energie realizată de "Complexul Rovinari" în anul 2008, deficitul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră este estimat la 1.009.711 (1 certificat=1 tonă CO2). Potrivit domnului Tudorescu, se vor înregis­tra creşteri ale costurilor de producţie a energiei în funcţie de valoarea certificatelor de CO2 la momentul cumpărării de către societate.

Actuala conducere a "Complexului Rovinari" va comanda un studiu de fezabilitate pentru construcţia unui nou grup energetic de 500 MW. În urma elaborării acestui studiu şi a evaluării costurilor, societatea va decide care este modalitatea promovării unui astfel de proiect (investiţie proprie sau atragerea de parteneri privaţi).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb