Preţurile de pe piaţa zincului, care s-au înjumătăţit în ultimul an, i-ar putea obliga pe unii producători din domeniu să-şi închidă minele, avertizează specialiştii. Aceştia susţin că societăţile producătoare de zinc fac eforturi ca să-şi menţină marjele de profit, în condiţiile în care preţul metalului de bază scade pentru al doilea an consecutiv. Anul trecut, preţul zincului a pierdut 44%, aceasta fiind cea mai proastă evoluţie a sa din 1990 până la momentul respectiv.
La London Metal Exchange, preţul zincului urma ieri un curs descendent, după ce, în urmă cu două zile, cotaţia metalului cu livrare peste trei luni a crescut pentru prima oară în ultimele trei zile. Miercuri, preţul zincului a urcat cu 100 de dolari/tonă sau 5,4%, ajungând la 1.970 dolari tona.
În această săptămână, compania australiană "CBH Resources" Ltd a anunţat că elimină peste o treime din forţa de muncă de la mina Endeavor.
Specialiştii sunt de părere că cererea de zinc va depăşi oferta abia în 2010, astfel că este puţin probabilă o creştere a cotaţiilor până atunci. Ei subliniază că, în situaţia în care preţul zincului nu va creşte, companiile vor fi obligate să-şi oprească activitatea. Analizele din domeniu arată că, în condiţiile în care unii producători pierd bani, un preţ al zincului mai mic de 1.800 dolari tona va determina închiderea minelor.
Potrivit "RBC Capital Markets", 10% din producţia mondială de zinc, adică aproape 1,2 milioane de tone, costă cel puţin 2.050 dolari tona (preţ de producţie).