Transportatorii rutieri de persoane vor stopa activitatea din motive financiare, începînd cu data de 1 iulie, urmând să nu mai efectueze curse pe traseele licenţiate în cazul în care Ministerul de Finanţe nu decontează biletele subvenţionate, a anunţat Augustin Hagiu, preşedinte al Federaţiei Patronale FORT, informează Agerpres.
"De peste 60 de zile, decontarea de către Ministerul Transporturilor a sumelor aferente biletelor de transport subvenţionate pentru categoriilor sociale defavorizate întârzie, lucru ce pune în mare dificultate companiile de transport, deoarece nu îşi pot plăti datoriile faţă de stat şi faţă de furnizorii de produse şi servicii", susţine Hagiu.
Sumele la care se ridică datoria Ministerului Transporturilor sunt de ordinul zecilor de mii de lei pentru fiecare firmă de transport în parte, iar Ministerul de Finanţe întârzie alocarea banilor, şi asta în condiţiile în care, prin lege, transportatorii sunt obligaţi să preia în capacităţile de transport şi pensionarii, elevii şi studenţii.
Din data de 15 mai, FORT se afla într-o campanie naţională pentru determinarea problemelor cu care se confruntă transportatorii rutieri de persoane şi, din toate discuţiile avute cu aceştia, a constatat că pe prim plan se situează problemele financiare.
"Solicităm, din partea Ministerului un răspuns clar în ceea ce priveşte termenul de decontare a datoriilor către transportatori", a conchis preşedintele FORT.
În cazul în care se continuă amânarea plăţilor, există riscul ca transportul rutier de persoane să se oprească pe perioadă nedeterminată la nivel national, lucru pe care FORT îl consideră absolut îndreptăţit, având în vedere situaţia creată.