Din ce sînt făcute miliardele?

Cînd se va integra România în Uniunea Europeană?

Subiectul a devenit unul de primă pagină, nu pentru că politica sau presa din România ar fi declanşat în sfîrşit o dezbatere serioasă pe această temă, ci pentru că s-a iscat un scandal. Unul internaţional. Ce se află în straturile bine ascunse de ochii opiniei publice, ale acestei tevaturi?

Interpretarea pe care oficialii guvernamentali au îmbrăţişat-o, este cît se poate de simplă, dacă nu chiar simplistă. E an electoral, deci, diferiţii actori politici, inclusiv cei din lumea Bruxelles-ului, au motive să-şi vîre coada prin treburile de pe malurile Dîmboviţei. O fi România o ţară slab dezvoltată, tîrîndu-se prin mocirla unei tranziţii care duhneşte de la o poştă a corupţie, dar nici nu o poţi trece cu vederea din punctul de vedere al potenţialului de afaceri! Aşa cum e ea, şubredă, economia romînească generează afaceri de milioane de euro/dolari, chiar dacă nu prea oneste şi nici neapărat compatibile cu cerinţele economiei de piaţă, dar milioanele astea nu sunt de lepădat nicăieri, nici măcar în lumea celor care învîrt miliarde. Că de, miliardele tot din milioane sunt făcute! Cineva, nu ştim cine, nu-l are la suflet pe premierul nostru şi de aceea s-a stîrnit o furtună menită să-i strice coşmelia guvernamentală, să-i dinamiteze şansele pentru viitorul mandat de guvernare. Comentatori politici şi gazete cu oarecare pretenţie de seriozitate s-au avîntat în operaţiunea "Victimizaţi-l pe Năstase" în speranţa, probabil, că astfel îi vor creşte şansele electorale. Chiar dacă adevărul se află în cu totul altă parte, nu-i lipsit de importanţă să arătăm că o tangenţă cu realitatea, această ipoteză are, totuşi. Premierul României a reuşit să-şi creeze o "presă proastă" în lumea de la Bruxelles datorită ostentaţiei cu care a afişat "prietenia şi cosubstanţialitatea de model politic" care-l leagă de premierul Berlusconi. Iar Berlusconi chiar are o presă proas-tă în Europa. Mai mult, în perioada cît a deţinut preşedinţia Uniunii Europene, italianul care a dat o lege care-l scuteşte de a răspunde în faţa legii pentru afacerile lui, a încercat să umble pe tabla de şah a "pieselor grele" din constelaţia bruxelleză, ceea ce l-a făcut şi mai impopular printre cei care adminis-trează afacerile Europei. Nu întîmplător, baroana Nicholson, venită la Bucureşti pentru a lua în piept reproşurile guvernanţilor noştri, potrivit cărora ei au dat drumul la adopţii, în ciuda embargoului, pentru că mai marii UE au intervenit pe lîngă Bucureşti, ne-a spus o fabulă în care un personaj numit Berlus-coni era trimis la neuro-psihiatru de un anume Tony Blair!

Ce se poate înţelege, din reacţiile de la Bruxelles, pe marginea amendamentelor propuse în Parlamentul European la raportul de ţară prezentat de vajnica baroană Nicholson? Primul lucru este că şi aici lumea a fost luată prin surprindere. Orice s-ar spune, să propui un amendament la propriul tău raport, prin care contrazici evaluările pozitive pe care le-ai înaintat oficial colegilor de parlament, este o inovaţie care nici măcar în România tuturor originalităţilor nu s-a pomenit. Dar, se vede treaba că şi la Bruxelles totul este posibil. Din încercarea de mobilizare a Partidului Popular European în sprijinul amendamentului care cerea Comisiei să suspende negocierile de aderare cu România s-ar putea înţelege că "advesarii europeni ai social-democraţiei" au vrut să dea o mînă de ajutor opoziţiei din România. Nu numai opoziţia parlamentară s-a grăbit din răsputeri să refuze gestul, dar pînă şi copilul de adopţie al creştin-democraţiei de la Bruxelles, fostul premier Ciorbea s-a transformat într-un adversar vehement al amendamentelor penalizatoare. PPE nu a acceptat să îmbrăţişeze poziţia Ostlander, iar şansele unui impact pe deciziile Comisiei sunt minime. Ca să adauge confuziei, G. Verheugen, comisarul pentru extindere, a declarat public că nimic nu stă în calea voinţei instituţiilor europene de a finaliza negocierile cu România, dacă guvernul de la Bucureşti îşi face temele, îşi ţine promisiunile şi este capabil să încheie capitolele de negociere care au mai rămas deschise, pînă la sfîrşitul anului.

Dacă nici ipoteza "Victimizaţi-l pe Năstase", nici cea bazată pe "Complotul Europei" nu funcţionează, ce ne mai rămîne pentru a explica atîta energie irosită?

1. Ipoteza furtunii într-un pahar cu apă;

2. Ipoteza somnului cu faţa la cearceaf a unor înalţi parlamentari europeni;

3. Ipoteza unui scandal creat pentru consum electoral;

4. Ipoteza undei de şoc prevestind marele cataclism: decuplarea României de la trenul aderării 2007.

Nu vom şti răspunsul decît după ce vom vedea raportul Comisiei Europene de la finele aces-tui an! Pînă atunci, miliardele se vor face tot din milioane, iar milioanele, de euro şi de dolari, încă se mai învîrt prin România. Este motivul pentru care cred că ultima ipoteză nu este neapărat şi cea mai probabilă.