Din octombrie, apar listele albe ale contribuabililor corecţi - ce ştim până acum despre această măsură

Alina Andrei
Miscellanea / 3 octombrie 2022

Din octombrie, apar listele albe ale contribuabililor corecţi - ce ştim până acum despre această măsură

Anunţată de mai multe ori în ultimii ani, lista albă a contribuabililor buni-platnici a fost în sfârşit reglementată. Astfel, printr-o modificare recentă a Codului de procedură fiscală, ANAF a fost obligat să publice pe pagina sa de internet o listă a companiilor care şi-au au declarat şi şi-au achitat la timp obligaţiile fiscale.

Noutatea a fost introdusă prin OG nr. 31/2022, publicată la finalul lunii august, un act normativ care a adus mai multe schimbări în Codul de procedură fiscală.

Conform notei de fundamentare a ordonanţei, introducerea listelor de contribuabili care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale şi care nu figurează în evidenţele fiscale cu restanţe are un scop informativ, documentul precizând că "în acest mod, în relaţiile contractuale derulate de către mediul de afaceri, contribuabilii care nu au obligaţii restante pot fi consideraţi parteneri de încredere".

Reglementarea listelor e destul de sumară la acest moment, fiind necesare norme suplimentare pentru clarificarea tuturor aspectelor tehnice care vizează publicarea de către autorităţile fiscale a acestor informaţii.

Lista contribuabililor corecţi va fi publicată atât la nivel central, cât şi la nivel local

Potrivit OG nr. 31/2022, organul fiscal central, precum şi organul fiscal local, au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista contribuabililor care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.

Primele liste ar trebui să fie publicate în octombrie

Listele se publică trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor faţă de trimestrul curent.

Acest lucru înseamnă că, cel puţin teoretic, primele astfel de liste ar trebui să fie publicate până la sfârşitul lunii octombrie.

Oricum, conform prevederilor ordonanţei, pentru publicarea listei contribuabililor corecţi mai este nevoie şi de publicarea unor norme procedurale. Acestea vor fi emise printr-un ordin ANAF, pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, şi prin hotărâre a consiliului local, pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal local.

Cel mai probabil, normele vor detalia procedura concretă pentru întocmirea listelor, criteriile mai precise care vor sta la baza lor, precum şi modul de publicare şi actualizare.

Nu se prevăd şi facilităţi fiscale pentru contribuabilii corecţi

Deşi în urmă cu câţiva ani, când au anunţat prima oară intenţia de a întocmi liste cu contribuabilii corecţi, autorităţile fiscale menţionau şi corelarea cu o serie de facilităţi sau recompense pe care ar fi urmat să le primească firmele aflate pe listele albe, reglementările publicate momentan de autorităţi nu stabilesc niciun fel de beneficii.

Despre implementarea unei "liste albe" cu contribuabilii corecti se vorbeste încă de acum câţiva ani, această listă fiind menţionată în 2019 chiar într-un plan de măsuri al ANAF pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul general consolidat. Preşedinta ANAF de la acel moment, Mirela Călugăreanu, lua în calcul să introducă, pentru bunii-platnici, un bonus de 3% din sumele achitate integral şi la termenul prevăzut.

Momentan se publică liste similare, dar pentru contribuabilii care au restanţe la stat

Şi în prezent ANAF publică o serie de liste de companii, însă ele, cunoscute în spaţiul public ca "listele ruşinii", vizează doar contribuabilii care înregistrează restanţe la plata taxelor şi impozitelor. Aceste liste se publică tot trimestrial, fiind disponibile într-o secţiune specială de pe pagina de internet a ANAF https://www.anaf.ro/restante, care permite atât căutarea unei companii după denumire, cât şi afişarea integrală a tuturor contribuabililor cu restanţe.

Listele companiilor cu datorii se întocmesc în funcţie de anumite plafoane ale restanţelor înregistrate la stat:

500.000 lei, în cazul marilor contribuabili;

250.000 lei, în cazul contribuabililor mijlocii;

100.000 lei, în cazul contribuabililor mici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb