DIN OCTOMBRIE NN intră pe piaţa asigurărilor de locuinţe

J.P.
Miscellanea / 9 octombrie 2020

NN intră pe piaţa asigurărilor de locuinţe

Începând cu luna octombrie, NN România intră şi pe segmentul asigurărilor de locuinţă, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Fabian Rupprecht, CEO International Insurance în cadrul NN Group: "Nevoia de protecţie creşte în toată Europa, iar la NN vrem să continuăm să devenim tot mai relevanţi pentru clienţii şi partenerii noştri printr-o gamă extinsă de produse şi servicii. De aceea, intrăm pe piaţa asigurărilor generale în România, ceea ce ne va permite să acoperim nevoi neadresate ale clienţilor. Ca prim pas, ne propunem să îi ajutăm pe români să îşi protejeze casele cu noua noastră asigurare de locuinţe. Pe viitor, vom continua să investim în diversificarea soluţiilor noastre de protecţie, oferite fie direct, fie printr-un partener".

Gerke Witteveen, CEO interimar al NN în România: "Cei peste 2,2 de milioane de clienţi care au ales asigurări şi pensii de la NN, adică un sfert din populaţia activă a României, ştiu că se pot baza pe noi în momentele în care au cea mai mare nevoie de siguranţă financiară. Prin tot ceea ce facem, dovedim în fiecare zi că ne respectăm promisiunile şi angajamentele, iar în cei 23 de ani de când suntem prezenţi aici am contribuit la stabilitatea financiară a clienţilor noştri de asigurări de viaţă şi sănătate cu sume care depăşesc 1,6 de miliarde de lei".

Printr-un proces de vânzare adaptat contextului actual, asistat de instrumente digitale, în care toate documentele sunt accesibile online, consultanţii financiari NN din toată ţara oferă din această lună clienţilor asigurarea facultativă şi obligatorie de locuinţă.

Ce acoperă asigurarea facultativă de locuinţă NN

Asigurarea facultativă de locuinţă NN este o soluţie flexibilă care le oferă clienţilor sprijinul financiar de care au nevoie în situaţii care le afectează locuinţa şi pe care nu le pot preveni, venind în completarea poliţei obligatorii PAD, care oferă acoperire de bază în caz de inundaţii, cutremure sau alunecări de teren.

Cu noua asigurare facultativă de locuinţă de la NN:

Clienţii îşi pot asigura apartamentul sau casa şi instalaţiile care asigură funcţionarea generală a construcţiei, de la centrală şi panouri solare până la instalaţiile de alimentare cu apă sau gaz, în caz de cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, explozii, trăsnete, furtuni şi alte capricii ale naturii, dar şi în caz de surprize neplăcute precum furt sau vandalism.

Sunt acoperite şi anexele locuinţei, precum garajul, boxa sau camera de serviciu, magazia, şopronul şi chiar piscina, pentru maximum 30% din suma asigurată, şi inclusiv părţile care se împart cu vecinii, cum ar fi liftul, scările sau acoperişul blocului.

Clienţii pot alege, opţional, să asigure şi bunurile din locuinţă pentru o sumă pe care ei o stabilesc şi pot adăuga şi o componentă pentru răspundere civilă.

Cei care nu sunt dispuşi să rişte niciun accident când vine vorba de casa lor au şi opţiunea de protecţie în caz de eventuale avarii accidentale ale sistemelor de gaze, încălzire şi climatizare şi de asigurare a aparatelor electrice şi electrocasnice ca urmare a unor fenomene electrice.

Clienţii pot beneficia de acoperire inclusiv pentru cheltuieli conexe precum cele de curăţenie, transport, expertiză sau intervenţie de urgenţă, iar pentru cazurile în care daunele nu permit reintrarea în casă, clienţii beneficiază de până la 5 zile de cazare la hotel, până găsesc o chirie care va fi acoperită de asigurare timp de până la 3 luni.

Costul asigurării facultative de locuinţă NN depinde de valoarea locuinţei şi de nivelul de protecţie, precum şi de acoperirile opţionale pe care clienţii le pot alege în funcţie de nevoile lor.

Gabriela Lupaş Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer al NN Asigurări de Viaţă: "Datele arată că numai 17% din cele 9 de milioane de locuinţe din România sunt asigurate printr-o poliţă facultativă. Prin urmare, este un pas firesc pentru NN să ofere o asigurare de locuinţe şi să contribuie la dezvoltarea siguranţei financiare a românilor, construind pe baza experienţei şi tradiţiei din segmentele de asigurări de viaţă şi sănătate şi pensii private".

Mai mult de 96% dintre românii adulţi sunt proprietari sau locuiesc în case deţinute de cineva din familie, conform celor mai recente date Eurostat la nivelul anului 2018, peste media la nivelul Uniunii Europene (70%) şi aproape dublu faţă de ţări din vestul Europei, precum Germania (51,4%). Cu toate acestea, doar 1,7 milioane de români au ales anul trecut să încheie o poliţă obligatorie de asigurare împotriva dezastrelor naturale pentru casa lor şi doar 1,3 de milioane au optat pentru o asigurare facultativă, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb