Dincolo de stânga sau de dreapta

Referendumul pentru revocarea lui Traian Băsescu ne-a aruncat în afara timpului. După 17 ani de experimente şi improvizaţii, românii s-au trezit dintr-un coşmar apolitic cu reperele distruse. Odată cu noaptea totalitară, ideologiile au apus pe meleagurile carpatine, dar căderea comunismului nu a schimbat situaţia. Etichetele aşa zis occidentale (socialism, liberalism, creştin-democraţie) puse pe partidele româneşti nu au nicio consistenţă doctrinară. Şi dacă unii au sperat că după aderare prezenţa formală în grupurile politice europene va produce consecinţe, experienţa suspendării şi referendumul pentru demitere îi contrazice. Puternic personalizate, incapabile să se ideologizeze, partidele româneşti au preferat mai degrabă să producă o confruntare artificială decât să realizeze reforme orga­nizatorice şi doctrinare.

Şi nimic nu a răsărit după. Când liderii PSD, nu doar Mircea Geoană al cărui tehnocratism inhibă orice sensibilitate ideologică, dar şi Ion Iliescu, participă la mitinguri împreună cu lideri ai PRM, diferenţa occidentală dintre stânga şi dreapta dispare. Am rămas tot la porţile Orientului, unde fineţurile occidentale nu contează. Puţin contează că în Parlamentul European cele două partide nu sunt doar în grupuri diferite, ci ireconciliabile: în România, Traian Băsescu a reuşit să creeze condiţiile concordiei doctrinare. Ar putea socialiştii francezi să organizeze mitinguri alături de liderii Frontului Naţional? Poate fi naţionalismul compatibil cu internaţionalismul? Să fie Traian Băsescu un pericol atât de mare încât principiile şi valorile să devină secundare? Se pare că nu, pentru aproape 80% dintre alegători care - conform unui sondaj de calibrare pentru exit-poll-ul de sâmbătă realizat de INSOMAR şi Metro-Media pe aproximativ 12.000 de alegători - vor vota în favoarea preşedintelui suspendat pe 19 aprilie.

Alianţa conjuncturală a partidelor democratice, dar antiprezidenţiale, cu PRM dezvăluie atât românilor, cât şi lumii, vidul ideologic care s-a instalat în România. Un partid extremist, membru alături de cele mai puţin frecventabile partide europene (Frontul Naţional din Franţa, Alianţa Naţională din Italia, Vlaams Belang din Belgia, Partidul Libertăţii din Austria sau Ataka din Bulgaria) în grupul de extremă dreaptă Independenţă, Suveranitate, Transparenţă, a de­venit fermentul unei aventuri politice riscante.

Amalgamul ideologic a favorizat reacţia de respingere a românilor. Apolitismul imprimat de partidele politice dezbaterii publice primeşte un vot de blam. Partidele nu mai conving aproape pe nimeni. Dacă numai 21% dintre români ar vota demiterea lui Traian Băsescu, capacitatea de motivare şi mobilizare a partidelor este minimă. Dacă până acum clasa politică favoriza depolitizarea ca o manieră de salvgardare a prerogativelor şi prestigiului său, acum impactul referendumului obligă partidele la o reconstrucţie totală. Competenţa politică a electoratului a crescut permanent, pe câtă vreme partidele s-au complăcut în aceleaşi atitudini ca în anii "90. Încercând să justifice scoaterea din joc a unora dintre competitori, ca şi a unui număr de spectatori, agenţii depolitizării au căzut în propria lor capcană. Căci la referendum spectatorii devin actori.