Directorul Renault, adus în faţa Tribunalului din Tokyo

Ziarul BURSA #Internaţional / 7 ianuarie 2019

Carlos Ghosn

Carlos Ghosn

Avocaţii directorului general al Renault, Carlos Ghosn, au depus vineri o solicitare pentru ca clientul lor să poată compărea săptămâna aceasta în faţa Tribunalului din Tokyo, în ideea de a-l obliga astfel pe procuror să clarifice motivele detenţiei prelungite a lui Ghosn în Japonia, informează AFP.

Carlos Ghosn a dorit să pună în aplicare articolul 34 din Constituţia japoneză, care precizează că "la cerere, o persoană reţinută, poate solicita ca motivul precis al detenţiei sale să fie făcut public la tribunal".

Justiţia japoneză nu poate refuza această solicitare, care permite lui Carlos Ghosn să se prezinte personal împreună cu avocatul său în faţa Tribunalului din Tokyo. Data audienţei a fost fixată pentru ziua de marţi, 8 ianuarie, a precizat tribunalul.

În prezent, Carlos Ghosn, arestat începând cu data de 19 noiembrie, nu poate să facă declaraţii, iar avocaţii săi nu pot să asiste la interogatorii şi nici nu au acces la elementele din dosar, conform Agerpres.

Solicitarea pentru o audiere publică intervine în condiţiile în care luni Tribunalul din Tokyo a decis să prelungească, cu încă 10 zile, până la data de 11 ianaurie, mandatul de arestare al fostului preşedinte director general de la Nissan, bănuit de abuz de încredere. Concret, procurorii îi reproşează lui Carlos Ghosn că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro) realizate timp de cinci ani, între 2010 şi 2015.

Arestarea la data de 19 noiembrie a lui Carlos Ghosn şi Greg Kelly a şocat industria auto mondială, în condiţiile în care Ghosn este recunoscut drept cel care a salvat Nissan de la faliment şi a transformat alianţa Renault-Nissan în cel mai mare constructor auto mondial.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb