DISPUTELE POLITICE CONTINUĂ  Majorarea pensiilor, pe drumul către Curtea Constituţională

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 18 august 2020

Majorarea pensiilor, pe drumul către Curtea Constituţională

Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională a României în cazul în care PSD va abroga în Parlament articolul din ordonanţa de urgenţă privind recenta rectificarea bugetară prin care valoarea punctului de pensie a fost majorată cu 14%.

Şeful Guvernului a precizat: "Creşterea punctului de pensie cu 14% şi creşterea cu un procent similar a pensiilor sociale - şi aici este vorba de un milion de pensii sociale - de la 704 la 800 lei, a fost o decizie extrem de grea. A trebuit să calculăm, să analizăm, să facem evaluări, este maximum posibil. Orice creştere mai mare nu va putea fi susţinută. Se va întoarce împotriva României. Până la urmă, se va întoarce împotriva fiecărui pensionar".

Referitor la intenţia social-democraţilor de amendare "drastică" în Parlament a ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară, premierul Ludovic Orban a spus: "Opiniile populaţiei s-au schimbat radical. Lumea nu mai suportă toată gargara populistă a PSD. Lucrurile sunt foarte simple, atunci când iei decizii trebuie ai în spate analize economice, prognoze, evaluări, studii de impact, trebuie să fundamentezi orice cheltuială publică în funcţie de obiectivele pe care le urmăreşti. Ultimele cinci luni de zile, majoritatea PSD din Parlament a scos pe bandă rulantă acte normative care au redus venituri sau au provocat costuri pentru care nu există bani efectiv. Tot ceea ce facem, noi facem întemeiat pe analize serioase, astfel încât să nu generăm cheltuieli nesustenabile şi să putem aloca resursele către acele domenii vitale care într-adevăr stau la baza relansării economice ulterioare a României. Orice venit poate să crească atunci când există creştere economică, când creşte competitivitatea economiei Româneşti şi a companiilor româneşti, atunci când se fac investiţii, atunci când într-adevăr există toate motoarele dezvoltării puse în funcţiune".

Prin Ordonanţa de urgenţă de rectificare bugetară, adoptată vineri, guvernul a majorat punctul de pensie, începând cu 1 septembrie 2020, de la 1265 lei în prezent la 1442 lei, adică o creştere cu aproximativ 14%. Ordonanţa a modificat astfel legea pensiilor (127/2019), adoptată de PSD, care prevedea o creştere a punctului de referinţă în acest an până la suma de 1775 lei, adică o majorare cu 40%.

Chiar şi cu această creştere mult mai mică a pensiilor faţă de prevederile legii susţinute de PSD, deficitul bugetar în acest an e prognozat să ajungă la 8,6% din PIB, pe fondul unei scăderi economice de 3,8% din PIB.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. S a spus de nenumarate ori ca banii privind majorarea cu 40 la sută a pensiilor sunt in buget.Unde sunt banii?Nu se poate o asemenea bătaie de joc.Va vede Dumnezeu ca chinuiți cu buna stiinta categoria cea mai vulnerabilă(cei cu pensii f mici ) si mai devreme sau mai tarziu "veti culege roadele"

    1. SI MAI SI JURAȚI PE BIBLIE CU:ASA SA MI AJUTE DUMNEZEU. ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU !

      n-au existat niciodata banii aia in buget. cine spune ca erau, habar nu are cum se face bugetul.

      pensiile de luna asta se platesc din incasarile de luna trecuta. deci nu ai cum sa spui acum 1-2 ani ca ai banii aia in buget. sunt trecuti pe hartie, dar nu exista efectiv. 

      Desi se banuia ca banii nu VOR fi, au fost prinsi in buget. Cum a aparut criza sanitara iar structura cheltuielilor s-a schimbat dramatic, bugetul a trebuit, ca in fiecare an o data sau de doua ori, rectificat. Asa a ramas capitolul pensii cu o suma care reprezinta un plus de doar 14% din septembrie (in loc de 40%), diferenta urmand a fi impartita altor ministere adica acelora care gestioneaza pandemia si urmarile ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb