SUA şi ţările europene sunt hotărâte să nu permită Ucrainei să intre în discuţii de pace, spre deosebire de Rusia şi China, a acuzat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în condiţiile în care liderul chinez Xi Jinping i-a prezentat lui Vladimir Putin la Moscova planul său de pace pentru Ucraina, informează News.ro.
"Washingtonul, capitalele europene, dar în primul rând Washingtonul este hotărât să nu permită niciun pretext pentru a intra în negocieri de pace. Pur şi simplu nu permit Kievului nici măcar să se gândească (la asta)", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Peskov a comentat astfel declaraţiile purtătorului de cuvânt al Casei Albe făcute înainte ca preşedintele chinez Xi Jinping să aibă convorbiri cu Vladimir Putin, la Moscova, despre Ucraina. Casa Albă şi-a exprimat scepticismul în legătură cu presupusul plan de pace chinez pentru Ucraina. John Kirby, coordonatorul de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, a declarat reporterilor că SUA rămân îngrijorate că preşedintele chinez va reitera apelurile pentru o încetare a focului în Ucraina care ar avantaja doar Rusia, permiţând forţelor ruseşti să rămână în interiorul teritoriului ucrainean, arată sursa.
"Acum că măştile au fost aruncate, (ţările occidentale) îşi arată rânjetul lor bestial", a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Potrivit lui Dmitri Peskov, astfel de declaraţii ale Occidentului sunt tratate la Kremlin "ca o realitate cu care trebuie să trăim".
Teza că Moscova vrea pace, dar Occidentul şi Kievul se opun a fost reluată ieri şi de Vladimir Putin la declaraţiile comune făcute la Kremlin alături de liderul chinez Xi Jinping. "Credem că multe dintre prevederile planului de pace prezentat de China sunt în concordanţă cu abordările Rusiei şi pot fi luate ca bază pentru o soluţionare paşnică, atunci când Occidentul şi Kievul vor fi pregătiţi pentru aceasta", a declarat şeful statului rus. El a adăugat însă că Rusia nu a sesizat "până în prezent o astfel de disponibilitate" din partea Occidentului şi a Ucrainei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 22.03.2023, 09:05)
e o relatie stransa intre evolutia burselor (inclusiv SUA) si evolutiile din Ucraina
Aprilie 2023 e o luna plina de evenimente
sper sa evitam o ciuperca nucleara in Ucraina.
sper...
daca nu... ati auzit-o de la mine prima oara (acum 4-5 saptamani am afirmat prima oara acest lucru aici).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 10:10)
Ce cauta rusia pe teritoriul unei tari cu granite recunoscute si de rusia inca din 1991?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 11:06)
O "eliberează" de ea însăși.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 11:06)
Industria energetica si militara americana,
are nevoie de razboaie tot timpul,
din 1950 incoace USA a avut 59 conflicta militare,
bineinteles toate in numele "democratiei" (americane)
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2023, 23:20)
ai inmultit cu 2
binenteles, in numele trolilor sovietici
4. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 22.03.2023, 12:30)
Nu va fi pace foarte mulți ani și bursa în cel mai bun caz va stagna.