DN AGRAR are creştere de aproape 30% a cifrei de afaceri şi triplarea profitului în primul semestru din 2023

A.F.
Companii / 28 septembrie 2023

DN AGRAR are creştere de aproape 30% a cifrei de afaceri şi triplarea profitului în primul semestru din 2023

DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, a obţinut pe primele 6 luni din 2023 o cifră de afaceri netă de 80 de milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, profitul net a depăşit 15 milioane lei ca urmare a creşterii cantităţii de lapte în fermele zootehnice, un avans de peste 200% faţă de primul semestru din 2022. Veniturile din exploatare au fost de 124 milioane lei, cu 32% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţii de fluctuaţii ale preţurilor laptelui şi de consolidare a rezultatelor Grupului din diferite sisteme de raportare.

"DN AGRAR a înregistrat un prim semestru de succes în 2023, marcat de investiţii strategice care se aliniază cu obiectivele organizaţiei. Acordăm prioritate tehnologiei moderne de conservare a solului şi am crescut sustenabil numărul de vaci şi tineret bovin la peste 12.000 de capete, în creştere cu 18% faţă de 2022, ceea ce a dus la o creştere a producţiei de lapte la 160 mii de litri pe zi, în iunie 2023. De asemenea, intenţionăm să finalizăm implementarea SAP pentru toate companiile din Grup până la sfârşitul anului, simplificând operaţiunile şi îmbunătăţind capacitatea de raportare. Această integrare va permite DN AGRAR să răspundă eficient provocărilor cu ajutorul unor instrumente avansate de Business Intelligence, toate informaţiile grupului urmând a fi integrate într-un singur sistem comprehensiv şi scalabil", a declarat Jan Gijsbertus De Boer, Preşedinte al Consiliului de Administraţie DN AGRAR GROUP.

Pe termen mediu, DN AGRAR se angajează să crească durabil capacitatea fermelor, inclusiv prin proiectul Straja, cu 5.000 de bovine. Eficienţa, inovaţia, responsabilitatea socială şi calitatea laptelui rămân obiective cheie, susţinute de investiţii în tehnologie, optimizarea activităţii şi formarea forţei de muncă.

Principalele elemente ale contului de profit şi pierdere şi bilanţului în semestrul 1 din 2023:

Veniturile din exploatare au fost de 124 milioane lei, avans de 32% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut;

Veniturile din producţia vândută au depăşit 80 de milioane de lei, avans de 29% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Cea mai mare contribuţie au avut-o veniturile din subvenţii de exploatare care au crescut cu 113% şi au depăşit 12,3 milioane de lei. Referinţa pentru acordarea subvenţiilor pentru producţia de lapte şi animale deţinute a fost modificată de la anul 2013 la anul 2018 prin adoptarea noilor reglementări PNRR, cu impact pozitiv pentru DN AGRAR în contextul creşterii efectivului de animale;

Cheltuielile de exploatare au fost de 101 milioane de lei, avans de aproape 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, evoluţie influenţată de creşterea numărului de animale direct productive în fermă şi a suprafeţelor lucrate pentru asigurarea necesarului de furaje. În totalul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile au crescut cu 34%, până la 62 milioane de lei;

Activele totale ale DN AGRAR au fost de 253 milioane de lei, avans de aproape 8% faţă de 31 decembrie 2022;

Datoriile pe termen scurt au ajuns la 58 milioane de lei, o scădere de 2,4%, în urma plăţilor efectuate în primul semestru al anului 2023;

Datoriile pe termen lung au înregistrat o uşoară creştere de 5,2%, la aproape 98 milioane lei ca urmare a lucrărilor de investiţii de la ferma Apold pentru creşterea capacităţii de producţie cu 50%.

Grupul DN AGRAR include 15 societăţi, dintre care 4 ferme a căror activitate principală o reprezintă creşterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producţia de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar şi Apold), precum şi producţia agricolă vegetală.

În domeniul cerealelor, firmele din grupul DN AGRAR deţin în acest moment peste 7000 de hectare de teren agricol, în proprietate şi în arendă, aflate pe teritoriile judeţelor Alba, Sibiu şi Hunedoara. Obiectivul este să ajungă la o suprafaţă lucrată de 10.000 de hectare prin achiziţia altor ferme cu producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică. Producţiile obţinute din culturile înfiinţate sunt folosite în principal pentru asigurarea bazei furajere pentru fermele proprii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb