Fostul Ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost trimis în judecată, în dosarul "Case pentru Generali".
În luna aprilie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală faţă de Dobriţoiu, susţinând că acesta a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN), cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare.