Dolarul spaniol, dincolo de limite

Patru zile înainte de Sfânta Marie Mare, restricţiile spaniole pentru muncitorii români au fost agreate post-factum de Comisia Europeană, la 11 august (ele intraseră în vigoare începând cu 22 iulie, căci Guvernul José Luis Rodríguez Zapatero nu a aşteptat girul european, care a fost acordat abia acum) - o măsură protecţionistă cu dublu efect: un efect electoral, în vederea alegerilor, programate în Spania pentru data de 20 noiembrie (românii stabiliţi în Spania reprezintă cea mai numeroasă comunitate de imigranţi - 861 de mii, în statisticile oficiale, întrecându-i pe marocani -, dar au o participare extrem de slabă la vot, de doar circa 2%, până în 5%); un efect economic, pentru contracararea şomajului spaniol (care a explodat la 21,3%, depăşind dublul mediei europene), în condiţiile uneia dintre cele mai mari vulnerabilităţi din Europa în privinţa datoriilor suverane, deşi Spania contează drept a cincea mare putere economică de pe Continent.

Restricţiile obligă ca, înaintea angajării în Spania, românii să obţină permis de muncă,- un hotărât pas înapoi faţă de liberalismul tradiţional spaniol, admirat altădată de Uniunea Europeană, care şi-a afirmat susţinerea libertăţii de mişcare a persoanelor, chiar şi în această ocazie când a dat undă verde protecţionismului: "Avem nevoie să fim foarte clari, aici: nu există absolut nicio îndoială despre voinţa Comisiei să apere libera circulaţie a oamenilor pe întreg cuprinsul Europei", a spus, la Bruxelles, Olivier Bailly, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Vorba lui Lenin - "Un pas înainte, doi paşi înapoi".

Eleganţa autorităţilor noastre

Autorităţile noastre au avut la dispoziţie două săptămâni să conteste, la Bruxelles, decizia de la 22 iulie a Guvernului spaniol, dar Ministerul Afacerilor Externe s-a arătat, de la început, cooperant, elegant şi înţelegător cu situaţia ibericilor.

Ministrul nostru de externe Teodor Baconschi a agreat cu omologul spaniol, doamna Trinidad Jimenez Garcia-Herrera, un grup de lucru destinat să gestioneze aspectele care decurg din restricţii, declarând că restricţiile sunt bazate "în integralitate pe motive de natură economică", că sunt temporare ("autorităţile de la Madrid având în vedere o evaluare periodică") şi neretroactive (că nu sunt afectaţi "cetăţenii români care se află deja în Spania, cu loc de muncă sau înregistraţi ca fiind în căutarea unui loc de muncă").

Conform deciziei spaniolilor, muncitorul român care, la momentul Hotărârii, se afla în Spania şi membrii familiei unui cetăţean român care este în Spania de cel puţin 18 luni scapă de restricţii.

În mod încurajator, agenţiile de ştiri au citat surse oficiale de la Bruxelles, de dinaintea aprobării restricţiilor de către CE: "Comisia Europeană nu va lăsa Spaniei decizia unilaterală de retragere a restricţiilor la 31 decembrie 2012, aşa cum autorităţile spaniole îşi doreau. CE va cere Spaniei să prezinte trimestrial rapoarte privind situaţia pe piaţa muncii", astfel că, în baza evoluţiilor, va decide oportunitatea limitării sau eliminării măsurilor adoptate integral, sau pentru anumite sectoare de activitate sau regiuni.

Sursele citate de agenţii au mai precizat că primul raport de monitorizare va fi cerut Spaniei până la sfârşitul acestui an.

Speranţe deşarte

"Linia noastră generală în astfel de situaţii este aceasta: Spania şi-a liberalizat deja piaţa forţei de muncă şi aplică legislaţia UE privind libera circulaţie în cea de-a doua fază, care se încheie la 31 decembrie 2011. În acest context, Spania nu poate, în principiu, introduce acum aranjamente tranzitorii contra lucrătorilor români şi bulgari"", a explicat un reprezentant al executivului UE, citat de Agerpres, înainte ca Moratoriul să fie aprobat.

Declaraţii pline de speranţă pentru ai noştri, goniţi de sărăcia de aici - 89.000 de români au plecat spre Spania, între martie 2010 şi martie 2011, conform evaluării lui Baconschi, însă ziarele spaniole susţin că propria lor statistică oficială este excedată de realitatea unei prezenţe neînregistrate a românilor, care, de fapt, în total, ar depăşi un milion.

Dar speranţa nu-i priveşte doar pe ai noştri, ci şi pe spanioli, dacă acordăm credit agenţiilor româneşti de plasament în slujbe din străinătate, care susţin că, anul acesta, spaniolii şi-au dublat cererea de muncitori români în agricultură.

De altfel, Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa, Daniel Tecu, a anunţat că restricţiile spaniole nu au niciun sens şi că vor încuraja şi mai mult munca la negru, adică tocmai ceea ce, declarativ, ibericii urmăresc să plafoneze, aşa cum este moda acum, în Europa zguduită de convulsiile crizei datoriilor suverane.

Există vreo şansă ca, până în doi ani, Spania să-şi revină din criza îndatorării sub care îşi justifică actualele restricţii?

Unii susţin că situaţia Spaniei este întrucâtva mai puţin gravă decât cea a Italiei şi că, în timp ce italienii vor intra cu certitudine în încetare de plăţi, spaniolii s-ar putea să scape, totuşi (conform unei modelări realizate la Londra de "Centre for Economics and Business Research").

Oricum, însă, este greu de crezut că spaniolii se vor putea reechilibra până în 2013, astfel că "monitorizarea" Spaniei şi promisiunile europene pentru eliminarea restricţiilor în avans sunt, mai degrabă, menite unor speranţe deşarte; este cu mult mai probabil ca măsurile protecţioniste să se prelungească până la termenul limită general, stabilit de Uniunea Europeană, la 2014, aliniindu-se celorlalte zece state care au promis că la acea dată îşi vor deschide piaţa şi pentru noi: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda şi Marea Britanie.

Desigur, dacă Uniunea Europeană va mai rezista până atunci...

Inima Uniunii Europene, în preajma infarctului

Cu un Produs Intern Brut (PIB) de 1,0 trilioane de euro, Spania se află pe locul al cincilea, într-un clasament din 2010 al Uniunii Europene, în care conduce Germania (2,4 trilioane), urmată de Franţa (1,9), Marea Britanie (1,6) şi Italia (1,5).

Franţa şi Italia (amândouă, fondatoare ale Uniunii Europene), împreună cu Spania contribuie cu o treime (4,5 trilioane de euro) la Produsul Intern Brut al Uniunii (12,2 trilioane).

Conform CIA şi Eurostat, Franţa atinge, în 2011, o proporţie a îndatorării de 83,5% din PIB (care se aşteaptă să crească la 86,9%, în 2012), Italia se situează la 119% din PIB, iar Spania la 63,6%.

Aceste trei ţări se află, pe anul 2010, în categoria a treia a Indicelui de solvabilitate - "CEP Default Index" (penultima categorie, după care nu mai urmează decât cea în care se încadrează Grecia), conform studiului dat publicităţi de "Centrum für Europäische Politik" (CEP) - un "think tank" non-profit din Freiburg (Germania) care, din perspectiva doctrinei ordo-liberale, dezvoltă strategii pentru politica economică a Uniunii Europene şi îi evaluează proiectele politice relevante (preşedinte Lüder Gerken, cu membrii Roman Herzog, Hans Tietmeyer, Frits Bolkestein şi Leszek Balcerowicz).

Deşi Spania pare că s-ar afla într-o situaţie mai bună decât Italia, astfel că unii îi dau şanse să evite colapsul, totuşi optimiştii nu iau în calcul că încetarea de plăţi dintr-o peninsulă va cutremura fatal cealaltă peninsulă, dar şi pe ruda lor de gintă latină, colegă în categoria a treia de risc de insolvabilitate.

Căci - interesant! - ele îşi datorează bani în mod reciproc, fără să poată proceda la compensări multilaterale, din cauză că împrumuturile sunt contractate de entităţi interne diferite şi, în plus, cu scadenţe diferite.

Şi cum numeroşi experţi au apreciat că Italia este, deja, condamnată, cutremurul fatal este aşteptat ca o certitudine.

Din acest unghi de vedere, soarta muncitorilor noştri din Spania necesită un microscop, căci colapsul va fi nu doar continental, ci planetar.

Ei nu vor mai avea unde să emigreze.

CEP DEFAULT INDEX

- Indicele CEP Default măsoară capacitatea fiecărui stat de a plăti creditele străine - în alte cuvinte, bonitatea sau solvabilitatea lor.

- Indicele NTE evaluează împrumuturile totale nete, luate şi oferite, ale unei economii naţionale, precum şi resursele folosite pentru a creşte capitalul fizic într-o anumită perioadă.

Economiile naţionale sunt împărţite în patru categorii de risc al solvabilităţii:

Prima categorie de risc

Ţările care au, în acest moment, excedent de cont, exportă capital şi sunt, prin urmare, ţări care oferă împrumuturi. Întrucât aceste ţări nu au nevoie de creditare străină, ele nu se află în risc de insolvenţă.

A doua categorie de risc

Ţările care au deficit de cont necesită capital străin şi sunt, prin urmare, ţări care împrumută. Pentru a le determina bonitatea pe termen mediu, este vital să se cunoască modul în care aceste ţări folosesc capitalul împrumutat: pentru creşterea propriului capital sau pentru consum. În primul caz, se creează valoare adăugată, cu ajutorul căreia se pot plăti creditele luate. În al doilea caz, creditele luate sunt eliminate prin consum.

O valoare pozitivă a Indicelui CEP Default ne arată că adăugările nete la stocul fizic de capital depăşesc creditele luate. În acest caz, nu se poate spune cu siguranţă dacă bonitatea economiei este sau nu riscantă.

A treia categorie de risc

O valoare negativă a Indicelui CEP Default ne arată că împrumuturile depăşesc valorile adăugate stocului de capital fizic. Prin urmare, ţările consumă nu numai 100% din PIB, ci şi o parte din împrumuturile contractate. Un astfel de trend ameninţă cu insolvenţa ţara în cauză.

A patra categorie de risc

În cazul în care Indicele CEP Default este negativ timp de trei sau mai mulţi ani, atunci este clar riscul său de insolvenţă.

SPANIA

NTE (caracteristică de împrumutat sau împrumutator a unei economii): Încă din 2001, Spania a fost un împrumutat. Pentru a-şi acoperi deficitele de cont, s-a îndatorat din ce în ce mai mult, de la an la an. În 2009, împrumuturile s-au redus temporar. Cu toate acestea, în 2010 au revenit la acelaşi nivel ca în 2008.

Capacitatea de formare a capitalului:

Rata de formare a capitalului în Spania este foarte ridicată. Încă din anul 2001, rata a fost cu mult peste media europeană. Cu toate acestea, în 2009 şi 2010 a fost sub valorile normale.

Indicele CEP Dafault:

Trendul de solvenţă al Spaniei a fost nesigur pentru o lungă perioadă, întrucât împrumuturile erau compensate de creşterea capitalului. (Cel puţin matematic, creşterea capitalului trebuia să fie folosită pentru plata datoriilor). În 2008 şi în 2010, cel puţin, Spania trăia prin propriile forţe. În aceşti ani, bonitatea Spaniei a decăzut. Potrivit trendului negativ al indicelui, bonitatea spaniolă a început să se erodeze cu mult timp în urmă.

Pe ansamblu, reformele structurale sunt necesare pentru a evita trendul descrescător al indicelui CEP Default. Dacă sunt luate numai jumătăţi de măsură, atunci solvenţa Spaniei va fi substanţial ameninţată. Rămâne de văzut dacă reformele adoptate vor fi suficiente.

Înapoi, acasă

Cred că bănuiţi că situaţia românească roz, zugrăvită de autorităţile noastre - cum că şomajul se ridică la doar 7,44% în luna iunie (727 de mii de şomeri înregistraţi) şi că am putea să fim feriţi de criză, etc - nu-i decât abureală.

În materie de şomeri, creşterea de 270 de mii, într-o singură lună, nu are decât explicaţii exogene: este evident că şomajul nostru este absorbit în proporţie de aproximativ 70% de străinătatea care ne acceptă şi că fluctuaţia este violent determinată de schimbarea situaţiei economice de peste graniţă şi de măsurile străine de protecţie a pieţei muncii.

Mutaţi şomerii români din Spania, înapoi acasă, şi vom avea o creştere a şomajului de 50% faţă de cifra de acum.

Ei, însă, nu vor veni - unii şi-au făcut un rost, au rate de plătit la bănci, au învăţat limba şi mulţi se consideră bine trataţi, acolo.

În schimb, poate tocmai pentru că s-au stabilizat acolo (dar şi din cauza crizei), trimit cu mult mai puţini bani în ţară.

Dacă judecăm după criteriile Indicelui CEP Default, România este, evident, incapabilă să-şi produca capitalul necesar investiţiilor, ba, chiar, împrumutându-se lung timp nu doar ca să-şi asigure consumul, ci ca să aibă bani să-şi rostogolească datoria, este previzibil momentul când va deveni insolvabilă, indiferent de masca triumfătoare de acum a premierului Emil Boc.

Datoria noastră publică externă a pornit de la 38,8 miliarde de dolari, în 2009 (22,5% din PIB), va ajunge anul acesta la 51,3 miliarde de dolari (34,8% din PIB) şi va creşte anul viitor la 57,5 miliarde de dolari (35,5% din PIB), conform estimărilor globale ale celor de la "The Economist".

Într-un articol viitor, Daniel Ionescu va evidenţia cum, între 1 ianuarie 2009 şi 30 iunie 2011, am împrumutat 10 miliarde de euro, numai ca să ne putem rostogoli datoria externă brută totală.

"Voi continua să încurajez Spania să îşi reformeze piaţa forţei de muncă şi să îmbunătăţească şansele de angajare pentru tineri şi, de asemenea, solicit eforturi mai mari pentru a spori posibilităţile de ocupare a forţei de muncă din România", a declarat László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, în ocazia aprobării restricţiilor spaniole, adăugând: "Ambele ţări trebuie să folosească mai bine fondurile structurale ale UE pentru a crea locuri de muncă într-o manieră mai eficientă. Acest lucru este necesar pentru a ameliora pe termen lung situaţia ocupării forţei de muncă".

Vreun ecou în Carpaţi?

Sau, aşa cum susţin unii tracologi apucaţi, Coloanele lui Hercule erau plasate, de fapt, la intrarea pe teritoriul nostru: "Nec plus ultra"...