Domeniile Ostrov vor produce peste 9 milioane de litri de vin

A.O.
Ziarul BURSA #Companii / 19 septembrie 2013

Domeniile Ostrov vor produce peste 9 milioane de litri de vin

"Domeniile Ostrov" estimează pentru acest an o recoltă de peste 12.000 tone de struguri de vin, ce vor duce la o producţie de peste 9.000.000 litri de vin în Cramele Domeniile Ostrov, în creştere cu 80% faţă de 2012.

"Anul acesta, recolta la strugurii de vin este una bogată, poate chiar cea mai bogată din ultimii ani, se pot culege în medie 12 tone la ha. Această creştere se datorează şi celor 300 ha care au intrat anul acesta pe rod", declară Oana Belu, acţionar Domeniile Ostrov.

Potrivit acţionarului companiei, creşterile de anul acesta se datorează mai mult investiţiilor făcute în ultimii ani decât condiţiilor meteo favorabile. În 2012, Domeniile Ostrov au investit peste 700.000 de euro în replantări cu soiuri nobile. O altă parte din aceste fonduri au fost direcţionate spre achiziţionarea de utilaje şi instalaţii de producţie, tehnologii de ultimă generaţie. "Investiţiile pe care le-am realizat atât noi, dar şi alţi producători români din industrie au făcut ca nivelul calităţii vinului din cramele româneşti să crească simţitor de la an la an. Cramele din România au ajuns chiar să concureze cu cele consacrate din alte ţări", consideră Oana Belu. Procesul de vinificaţie a început odată cu culesul strugurilor şi se va încheia în luna noiembrie, după ce se va finaliza recoltarea.

"Domeniile Ostrov" reprezintă brandul "umbrelă" sub care se comercializează gamele de vinuri ale podgoriei Ostrov, care se întinde pe 1300 de hectare. Compania mai deţine aproape 400 de hectare de pomi fructiferi şi 200 de hectare de legume. Gamele producătorului Domeniile Ostrov sunt listate în retailul tradiţional şi în HoReCa, dar şi în lanţurile internaţionale de magazine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb