Două personaje în căutarea unui destin politic: Merkel şi Ţipras

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 21 septembrie 2015

Cristian Pîrvulescu

Angela Merkel şi Alexis Ţipras, două personaje atât de diferite, aflate pe poziţii ideologice aproape ireconciliabile, se găsesc acum într-un moment de cumpănă al carierei lor politice. Pentru cancelara germană, asocierea cu politicile de austeritate i-a "întărit", aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, imaginea, în Germania mai ales, pe termen scurt, dar a contribuit totodată la generalizarea unei imagini preponderent negative nu doar în Europa, ci şi în lume. Asociată destul de des cu Margaret Thatcher, Angela Merkel ar putea avea soarta acesteia? Confruntată simbolic cu Alexis Ţipras, prezentat în rolul unui cavaler al dreptăţii sociale, sacrificat, după referendumul grecesc din iulie, pe altarul unui capitalism inuman, Angela Merkel devenise un personaj negativ. Într-un interviu deja celebru publicat în iulie în The Guardian, Jürgen Habermas nu o menaja pe Merkel: "Mi-e teamă că guvernul german, incluzând aici şi facţiunea social-democrată, a reuşit într-o noapte să compromită tot capitalul politic acumulat de o Germanie mai bună într-o jumătate de secol - şi prin «mai bună» înţeleg o Germanie caracterizată printr-o mai mare sensibilitate politică şi o mentalitate post-naţională". ("I fear that the German government, including its social democratic faction, have gambled away in one night all the political capital that a better Germany had accumulated in half a century - and by «better» I mean a Germany characterised by greater political sensitivity and a post-national mentality.) Parcă ţinând cont de poziţia critică a marelui filosof, Angela Merkel a dovedit, în "criza" refugiaţilor, o altă faţetă a personalităţii sale, care contrabalansează imaginea anterioară. Pentru prima dată în cariera sa, Angela Merkel apare ca o politiciană de anvergură europeană care nu este dispusă să abandoneze valorile la prima bătaie de vânt, oferind Germaniei ocazia unei simbolice revanşe istorice.

Pe de altă parte, Alexis Ţipras se află în faţa unei noi confruntări electorale, a treia în doar opt luni. Această strategie electoralistă, care mizează pe mobilizarea electoratului, favorizată de Ţipras, l-a împins într-un impas. Căci, după ce reuşise să mobilizeze Grecia la referendumul din 6 iulie, după ce apărea ca singurul politician de anvergură din ţară, Ţipras s-a văzut obligat la o tactică defensivă greu de prevăzut acum o lună. În timp ce Angela Merkel, adversara simbolică din referendumul de la 6 iulie a devenit o "eroină" a crizei refugiaţilor, poziţia sa fiind cea mai consecventă din perspectiva democraţiei şi a drepturilor omului, Alexis Ţipras se confruntă cu fronda unei părţi a propriului său partid, Syriza, care îi reproşează capitularea în faţa creanţierilor Grecei, şi mai ales a Germaniei.

Când, după şapte luni de la investirea sa ca prim ministru al Greciei, Alexis Ţipras a demisionat, nu atât ca urmare a pierderii majorităţii , cât a calcului politic, pe 20 august partidul său se afla cu 15% înaintea oricărei alte formaţiuni politice. În ajunul scrutinului de duminică, 20 septembrie, ultimele sondaje dădeau Syriza câştigătoare, dar după o lună de campanie partidul lui Ţipras a ajuns să aibă un scor aproape egal cu cel al Noii Democraţii (un avans estimat între 0,7 şi 3%).

Alexis Ţipras pare să nu fi reflectat suficient asupra cauzelor victoriei sale la alegerile din 25 ianuarie şi a succesului său de la referendumul din 6 iulie. Părând să parieze pe o re-personalizare a vieţii politice în jurul său, Ţipras a atras contestarea unei părţi a propriului său câmp. Foştii săi colegi, precum Panagiotis Lafazanis (care a creat un nou partid, Uniunea populară) şi Zoe Konstantopoulou, carismatica preşedintă a parlamentului grecesc după alegerile din ianuarie, chiar şi fostul ministru de finanţe Ianis Varufakis, au început o campanie dură împotriva sa în încercarea, evidentă, de a-i bara revenirea la cârma guvernului. Aşa se face că faţă de cele 36,6% din voturi obţinute în ianuarie, Syriza era cotată cu 26% din voturi pentru scrutinul de ieri. Şi, ceea ce era dificil de prevăzut după referendumul din iulie, Noua Democraţie revine, în condiţiile în care, după demisia din seara zilei de 6 iulie a lui Andreas Samaras, partidul părea să se fi blocat într-o criză internă. Chiar dacă această revenire se datorează mai mult electoratului decât partidului, chiar dacă Vanghelis Meimarakis (fost preşedinte al parlamentului în timpul guvernului Samaras) părea un preşedinte slab, Noua Democraţie a reuşit să atragă cei 10% dintre susţinătorii săi care fuseseră "fermecaţi" de personalitatea lui Ţipras. Aşa că soarta lui Ţipras a ajuns să depindă de votul nehotărâţilor, dar în acest caz rezervorul Syrizei este mai mare decât al adversarilor săi.

Îl vor salva alegătorii pe Ţipras astfel încât acesta să redevină un actor politic redutabil? Va reuşi Angela Merkel să îşi conserve imaginea de politican de anvergură reuşind să gestioneze politic criza refugiaţilor? Săptămâna ce începe va oferi răspunsuri, chiar dacă parţiale, acestor întrebări. Dar, după această săptămână, viitorul va deveni mai puţin imprevizibil.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Plicticos

    A fost o culme a lipsei bunului simt, ca un multiplu Plagiator, un mincinos, un Derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un individ care nu a facut niciodata nimic si care nu stie sa faca absolut nimic, sa ajunga premier si sa candideze pentru functia suprema in stat

    A fost o culme a lipsei bunului simt, o dovada clara de lipsa de discernamint si de responsabilitate, sa propui, sa sustii sau sa votezi, pentru functia suprema in stat, un multiplu Plagiator, un mincinos, un derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un reprezentant al mafiei, un reprezentant al hotilor, al coruptilor, al infractorilor, al celor mai corupte, celor mai abjecte, celor mai ticaloase forte politice

    In plus, acest Derbedeu este un infractor pentru ca a fost complice la lovitura de stat de acum trei ani, la fraudarea masiva a alegerilor si referendumului, la obstructionarea justitiei si la favorizarea infractorilor din usl 

    A fost o culme a lipsei bunului simt, ca un multiplu TURNATOR LA SECURITATE, un mincinos, un Derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un individ care nu a facut niciodata nimic si care nu stie sa faca absolut nimic DECAT SA TOARNE, sa ajunga presedinte si sa candideze si sa fie ales in functia suprema in stat

    A fost o culme a lipsei bunului simt, o dovada clara de lipsa de discernamint si de responsabilitate, sa propui, sa sustii sau sa votezi, pentru functia suprema in stat, un multiplu TURNATOR, un mincinos, un derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un reprezentant al mafiei, un reprezentant al hotilor, al coruptilor, al infractorilor, al celor mai corupte, celor mai abjecte, celor mai ticaloase forte politice

    In plus, acest Derbedeu este un infractor pentru ca a fost complice la DEVALIZAREA FLOTEI, a TRAFICULUI DE ARMAMENT si de INFLUENTA facute de el si fratele lui, la fraudarea masiva a alegerilor si referendumului, la obstructionarea justitiei si la favorizarea infractorilor din pdl 

    1. Acuma la duc sa cumpar votca la cutie de la nonstopul de la colt ca se inchide .

      S-a intors lovitul in cap Cristov Cristovici.

      Mesajul 3.1 nu apartine cititorului Cristi C (lucru evident, daca ne luam dupa lipsa diacriticelor si prezenta analfabetismului). Ora matinala a comentatorului indica drept autor pe plastograful cu probleme mintale.

      Cristi C

      10 pastile Rudotel pe zi 

      Ba tu. Se rade degeaba de un pensionar MI.

      Vorbesti singur, plastografule? Ia-ti medicamentele.

      Incredibil cat de prosti sunt basistii... Distractie maxima.

      Este de neconceput ca pe teritoriul unei ţări să intre în trombă, la grămadă mii de oameni ascunzând printre ei cu voie sau fără voie fanatici, jihadişti, extremişti în general.

      Am fost prima dată în America în 1998 şi am rămas uimită de lipsa de securitate de pe JFK. Americanii îşi conduceau rudele până la burduful de urcare în avion iar controlul bagajelor de mână era mai mult decât superficial.Te simţeai liber, ca în grădina Raiului unde nu se întâmplă rele.A fost apoi 11 septembrie. 

      Să fi uitat oare "miloşii" ăştia contemporani de acea zi fatidică?

      Pe mine nu mă deranjează nici un gard. Mă sperie imprevizibilul violent şi nesiguranţa 

      apreciez concretetea si claritatea ideilor tale.

      Consider ca este gresit sa confunzi necazul si nenorocirea cu terorismul. 

      Uitindu-ma la scenele in care o intelectuala ii pune piedica unui batrin haituit cu un copil in brate, cele in care aceiasi intelectuala da cu piciorul, cu o usurinta si voie buna de parca ar dansa la o nunta, in pieptul, stomacul, [...] unor copii dezorientati pina la inconstienta, la gardul oribil de sirma ghimpata care brutal pune capat sperantelor unor oameni, zeci de mii de oameni deznadajduiti si plini de speranta ca dupa parcursul a mii de km calvarul lor va inceta, nu vad terorism, vad doar o mare tragedie si o mare barbarie; il vad pe Gingis Han calare, lasind in urma brazde de cadavre.

      Ramii uimit sa constati cit de usor este sa le dai cu bombardeaua in cap unor amariti si cit de greu e sa indrtepti raul facut. 

      "Pribeagul" este o ea, fiind "uimită".

      Asa se explica empatia.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb