DPD România extinde serviciul Predict în Braşov, Cluj-Napoca, Cra-iova, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi în judeţul Ilfov. Cu ajutorul Predict, clienţii DPD România pot afla cu precizie intervalul de 60 de minute în care urmează să le fie li-vrat coletul, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Disponibil din luna iunie în Bucureşti, cu o rată de precizie de 97% pentru livrări în intervalul anunţat, Serviciul Predict va ajunge în toate zonele urbane din România până la finalul acestui an.
De serviciul Predict s-au bucurat în primele două luni de implementare aproximativ 800.000 de destinatari din Bucureşti. După prima lună, rata de livrare în intervalul anunţat era de 90%, iar acum s-a ajuns la deja la 97%, arată reprezentanţii compa-niei de curierat DPD România.
"Suntem încântaţi că, datorită inovaţiei, tehnologiei şi calităţii factorului uman al angajaţilor DPD România, am putut să răspundem nevoii clienţilor de a cunoaşte precis ora de livrare. Ţinem să le mulţumim curierilor DPD România şi tuturor cole-gilor din Bucureşti şi din toată ţara implicaţi în dezvoltarea şi implementarea livrării în intervalul de 60 de minute", a declarat Elena Andrei, Business Development & Marketing Manager DPD România.