Vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat miercuri că social-democraţii sunt surprinşi de faptul că liberalii nu au acceptat propunerea premierului ca fiecare partid din USL - PSD, PNL, PC şi UNPR - să aibă un viceprim-ministru, potrivit surselor de presă.
"Nu am dat termen. S-a discutat, s-a convenit luni să mergem în Parlament cu o formulă de reorganizare a Guvernului. S-a convenit de toate părţile şi s-a şi stabilit să ne vedem marţi, adică ieri. şi premierul a venit cu o formulă, cu o logică destul de sănătoasă, şi anume ca fiecare partid să aibă câte un viceprim-ministru. Am rămas surprinşi că PNL nu este de acord cu această variantă. Am rămas foarte surprinşi şi aşteptăm să vedem dacă se hotărăsc. Nu dăm termene. Nu putem să stăm cu Guvernul blocat până când se hotărăsc dumnealor. Altfel, solicitările dumnealor au fost acceptate, viceprim-ministru, ministru de Interne, să coordoneze nu ştiu ce să coordoneze, va coordona", a afirmat Dragnea.
Premierul Victor Ponta a declarat marţi că a propus în USL o formulă cu patru vicepremieri de la PNL, PSD, UNPR şi PC, precizând că nu s-a ajuns însă la un consens asupra acesteia.