DRAGOMIR, DUPĂ DEMISIA LUI TUDOSE:  "Ştim să ne facem singuri ordine în partid"

T.T.
Politică / 1 februarie 2019

Marian Dragomir (Sursa foto: Twitter)

Marian Dragomir (Sursa foto: Twitter)

Primarul social-democrat al Brăilei, Marian Dragomir, a declarat, pentru Agerpres, referindu-se la situaţia organizaţiei judeţene a PSD Brăila, care a rămas fără preşedinte, după demisia lui Mihai Tudose, că nu va fi agreată ideea unui preşedinte numit sau detaşat din alt judeţ, ci se va merge pe varianta organizării de alegeri.

"În perioada următoare, vom avea o întâlnire la partid cu toţi preşedinţii de organizaţii pentru a declanşa alegerile. Până la alegerile europarlamentare, vom avea un preşedinte ales. Nu agreăm sub nicio formă varianta preşedinţilor numiţi sau detaşaţi din alte localităţi. Noi, la Brăila, ştim să ne facem singuri ordine în partid", a declarat Dragomir.

Potrivit lui Marian Dragomir, interimatul la conducerea PSD Brăila este asigurat, până la organizarea de alegeri, de prim-vicepreşedintele partidului, fostul primar al Brăilei, Aurel Simionescu.

Aurel Simionescu a susţinut că nu exclude posibilitatea de a candida pentru funcţia de preşedinte şi că alegerile pentru funcţia devenită vacanta după plecarea fostului premier Mihai Tudose ar putea fi organizate la sfârşitul săptămânii viitoare.

"În mod normal, prim-vicepreşedintele este cel care înlocuieşte preşedintele atunci când acesta este plecat. Şi secretarul general al partidului are atribuţii în acest sens. La Brăila, a fost vorba totdeauna despre o conducere colectivă şi nu despre una neapărat formală, reprezentată de preşedinte. Preşedintele s-a consultat întotdeauna cu toţi colegii lui", a completat Dragomir.

Întrebat cum a fost resimţită în PSD Brăila demisia preşedintelui organizaţiei judeţene, Marian Dragomir a spus că membrii de partid o văd ca pe "o tristeţe foarte mare".

"La PSD Brăila este o tristeţe foarte mare, pentru că lucrăm împreună de ani de zile. Dânsul este din 1992 membru, eu din 1999, alţi colegi sunt chiar mai vechi, alţii mai tineri, dar toţi am colaborat foarte bine. Atunci când pleacă un om de valoare este o mare tristeţe. Am discutat cu domnul Tudose de foarte multe ori despre anumite nemulţumiri legate de aspecte care au legătură cu conducerea partidului. La un moment dat, la domnul Tudose nu s-a mai putut şi aceasta a fost o formă prin care a luat atitudine vizavi de ceea ce se întâmplă la Bucureşti", a mai spus Dragomir.

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a declarat că nu a luat în calcul o plecare din PSD Brăila, dar că este în continuare nemulţumit de conducerea centrală a partidului, despre care consideră că nu îl reprezintă.

"Nu am luat în calcul o plecare din partid, mi-am exprimat de fiecare dată nemulţumirile vizavi de faptul că, la nivel naţional, în loc să se vorbească despre realizările noastre, în loc să discutăm de buget, tot pierd unii vremea discutând despre nu ştiu ce legi ale Justiţiei, care nu ne fac niciun bine. Nemulţumirile noastre vizavi de conducerea centrală a partidului s-au transpus în adresele pe care noi le-am transmis la Bucureşti", a precizat Dragomir.

Fostul premier Mihai Tudose, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, care are cinci mandate de deputat din partea PSD Brăila, a anunţat, marţi, că a demisionat din PSD şi se va alătura echipei Pro România.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O sa va faceti curat pana o ramane Dragnea singur.

    1. Nici Tudose nu e o pierdere. Oricum nu a făcut nimic bun cat a fost prim ministru. Așa că să se ducă cu hoții ceilalți !!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb