DRIM Daniel Distributie FMCG se alătură Grupului ¯abka

F.D.
Companii / 21 decembrie 2023

DRIM Daniel Distributie FMCG se alătură Grupului ¯abka

Aniversarea de 25 de ani a grupului ¯abka a coincis cu semnarea unui parteneriat cu unul dintre liderii din domeniul distribuţiei FMCG din România - DRIM Daniel Distributie FMCG - prin preluarea unui pachet majoritar de acţiuni. Tranzacţia va fi finalizată după îndeplinirea tuturor cerinţelor de reglementare, conform unui comunicat de presă al companiei.

Image

Cu peste 10,000 de magazine, livrări la domiciliu, soluţii digitale si peste 3,000,000 de clienţi serviţi zilnic, Grupul ¯abka este unul dintre liderii retailului de proximitate modern din Europa. Intrarea Grupului ¯abka pe piaţa românească reprezintă rezultatul dezvoltării unui ecosistem de retail de proximitate, cu potenţial de extindere în pieţele europene, conform strategiei de dezvoltare adoptată de Grup în 2021. După obţinerea aprobărilor pentru tranzacţie, prioritatea Grupului va fi continuarea dezvoltării accelerate a noului partener local, beneficiind atat de poziţia puternică pe care DRIM o are pe piaţa locală, cât şi de expertiza în retail-ul de proximitate şi puterea financiară a Grupului ¯abka.

"Construim un parteneriat cu o firmă care se bucură de o uriaşă încredere, atât din partea partenerilor de afaceri, cât şi din partea clienţilor de pe piaţa românească, şi care se dezvoltă respectând standardele cu care suntem obişnuiţi în ¯abka. Valorile comune, respectul şi încrederea reciprocă reprezintă o bază solidă pentru parteneriatul nostru strategic şi pentru proiectele ambiţioase pe care le avem planificate. Am dedicat ultimul sfert de secol unei creşteri dinamice în Polonia, iar astăzi ne lansăm într-o nouă etapă, care implică lansarea operaţiunilor pe o nouă piaţă europeană" - a spus Tomasz Suchañski, CEO al Grupului ¯abka.

Dezvoltarea din ultimii ani, perspectivele de creştere ale pieţei româneşti şi profilul consumatorului român, similar cu cel polonez, au contribuit în luarea deciziei de extindere a Grupului in Romania. Acest pas hotărâtor a fost precedat de o analiză atentă a pieţei româneşti, inclusiv a preferinţelor consumatorilor locali. Prin prezenţa operaţională în această piaţă, Grupul ¯abka va dobândi experienţă şi cunoştinţe ce vor permite luarea unor decizii informate cu privire la investiţiile ulterioare în România, şi alegerea unor domenii adiţionale de dezvoltare din portofoliul mai larg al Grupului.

"Aceasta este o investiţie strategică care oferă întregului Grup o perspectivă unică pentru dezvoltarea ulterioară şi accesul la o nouă piaţă printr-un parteneriat cu unul dintre cei mai mari distribuitori locali de produse FMCG. Parteneriatul cu DRIM va contribui, fără îndoială, la creşterea potenţialului nostru de a oferi soluţii inovatoare clienţilor şi partenerilor noştri, va permite diversificarea în continuare a operaţiunilor noastre şi va oferi o creştere suplimentară" - comentează Tomasz Blicharski, Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Directorul Executiv al ¯abka Future/EVP.

"Eu şi familia mea suntem foarte entuziasmaţi de parteneriatul cu Grupul ¯abk± şi credem că este pasul care va împinge organizaţia noastră la un nivel superior. Fundamentul pe care se bazează acest parteneriat este solid, deoarece împărtăşim valori asemănătoare, suntem aliniaţi în privinţa oportunităţilor de pe piaţa românească şi avem entuziasmul necesar pentru a fructifica aceste oportunităţi. Ceea ce a cântărit foarte mult în decizia noastră de a intra în parteneriat cu ¯abka sunt posibilităţile imense disponibile pentru clienţii, angajaţii şi furnizorii noştri" - a afirmat Radu Trandafir, Manager Strategie DRIM Daniel Distributie FMCG.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb