Dumnezeu nu s-a născut încă

Naraţiunea ideologică cuprinsă în sintagme cum ar fi "statul trebuie să îşi apere cetăţenii", "statul are datoria să îşi apere cetăţenii" ori chiar "statul îşi apără cetăţenii" a fost ridicată la rang de mit politic oficial şi circulă în mediul public ca un fel de credinţă religioasă. Nu de ieri, de azi. Nu doar la noi. Cam din timpurile în care s-au arătat primele semne ale crizelor post război rece care aveau să răvăşească, să schimbe şi să înlocuiască atît structurile economice şi mecanismele lor "clasice", cît şi pe cele politice şi societale, într-o lume prăbuşită fără preaviz în post-modernitate. Atunci cînd, după euforia credinţei în expansiunea globală şi fără oprelişti a "Democraţiei" şi a succesului obligatoriu, istoric necesar şi inevitabil al "Capitalismului bazat pe consum" au început să se vadă bubele urîte, hidoase, ale "tratamentelor" aplicate "bolnavilor" din est, ajunşi repede din bolnavi cronici, muribunzi ţinuţi în viaţă doar de aparate. "Nu contează cum, cu ce resurse şi în ce structuri funcţionează economia. Dacă merge, dacă nu se opreşte moara activităţilor care pot produce, mai ales pe datorie, fie şi mărfurile cele mai simple ori serviciile cele mai puţin utile, dar care pot fi impozitate, atunci toate merg de la sine". Evident, economia merge cel mai bine atunci cînd "mîna nevăzută" este lăsată complet liberă, nu este blocată de nici un fel de reglementări ori oprelişti "arbitrare" ale legiuitorilor şi administratorilor treburilor publice care, astfel, ar distorsiona mirobolantul şi hiperpotentul mecanism al "economiei de piaţă", cel care, de la sine, reglează şi aşează în matca lor toate problemele. Nu doar economice, ci şi sociale. Pentru cetăţeanul ajuns la destinaţia "post-comunim" cu plecare din gara "comunism de stat şi dictatură personală" îmbrăţişarea acestei credinţe nu a fost deloc dificilă. El căra în spate, deja, moştenirea solidă a credinţei că statul este "tătucul" care are grijă de toate şi, chiar dacă nu ne este prea bine, chiar dacă "se mai şi greşeşte", în cele din urmă "Statul dumnezeu" îşi va face datoria şi ne va apăra de rele. Sigur, nu de toate, dar măcar de cele mai rele dintre rele! Nu am nici o îndoială, majoritatea covîrşitoare a populaţiei României de azi, probabil mult dincolo de 90%, crede mai departe cu străjnicie, cu îndîrjire şi cu o uluitoare doză de orbire în acest rudiment de religie, cultivată la noi cu osîrdie, în toţi aceşti ani ai "tranziţiei" de ideologiile politice de toate culorile. (Ele sunt de fapt de o singură culoare, dar asta-i altă gîscă în altă traistă).

În istoria tranziţiei noastre fără căpătîi, "Criza facturilor" este prima pe care cetăţeanul este pus să o ia în piept violent şi singur. Nu mai este criza noilor condiţii, nu mai este criza nu ştiu căror instituţii şi procese economice absconse, nu mai este criza Uniunii Europene, ori a post-capitalismului, nu: este criza lui, personală!!! şi nu una oarecare, ci una care atinge pragul critic, al supravieţuirii. Desigur, ea nu a fost creată nici de reglementările şi nici prin voinţa guvernanţilor, nici de abuzul cras al deţinătorilor monopolişti de resursă vitală pentru gospodăriile oamenilor din România, energia electrică, ci de manifestarea, de întruparea lumească a Autorităţii Absolute "cerinţele pieţei libere", clamate şi impuse legislativ prin directivele europene. Reflexul cetăţeanului nostru a funcţionat fără greş! A ridicat imediat ochii rugători, imploratori, către dumnezeul la care se închină, chiar şi fără să ştie, şi de la care aşteaptă întotdeauna mîntuirea nevoilor sale, "Statul"!! Într-o primă reacţie, marcată de o masivă doză aroganţă şi de inconştienţă politică, reprezentanţii statului-dumnezeu i-au răspuns cetăţeanului disperat, din România, fără ocolişuri: sictir, bă sărăntocule! N-ai bani să plăteşti factura? Nu e treaba mea, a statului, ci a ta, nevolnicule! Ia, să faci bine şi să-ţi mai iasă din cap gărgăunii cu bunăstarea împărşită obşteşte de stat şi în general ideea că ai vreun drept să te bucuri vreodată de ea. Ia, să faci bine şi să te obişnuieşti, matale, cu sărăcia, adică cu realitatea care stă grămadă peste tine, mai să te îngroape, în timp ce tu vizezi ca proasta-n tîrg, trai decent, educaţie, cultură, oportunităţi sociale şi alţi cai verzi pe pereţi. Noi suntem, aici, la guvernare, ca să avem grijă de treburile noastre şi ale ălora de ne-au pus pe scaune şi ne ţin în braţe, nu de problemele tale personale, oricare ar fi alea! Cînd cetăţeanul a început timid să ridice spre stat, nu doar ochii, ci şi vocea, reprezentanţii statului-dumnezeu au tras repede mortul de pe Edgar Quinet, pe Academiei şi au scris cu sîrg un nou "procest verbal". "Staţi cu toţii la locurile voastre" statul-dumnezeu nu e mort, el există şi o să vă mai dea în plus la salariu o sută de lei. Mă rog, o să achite el, în marea lui mărinimie, 18 bani pe kw din facturile voastre. Dacă promiteţi să votaţi cum trebuie, atunci o să îi convingem şi pe ăia de la gaze să o lase mai moale cu ce facturează. Măcar o vreme, pînă ieşim în primăvară, că atunci, oricum, se reduce consumul casnic şi sumele din facturi se micşorează, oarecum, de la sine. Statul-dumnezeu, pe care verii ăştia ai lui Bulă îl puseră acuşi în fereastră, ca să mai ia pensia mortului încă o lună, adică să mai păcălească lumea încă o dată, este însă dus de mult între cei drepţi. A dat ortul popii. A plecat la cele sfinte. A dat colţul. A mierlit-o. Mă rog, dacă mă întrebaţi pe mine, de fapt, nu s-a născut încă. Nu doar în România, ci mai peste tot. Statul post-modern, mai ales în periferiile subdezvoltate ale sistemului global, este nu dumnezeu, ci biciul lui dumnezeu coborît fără milă pe spinarea sclavilor care trebuie ţinuţi cu spinarea mereu încovoiată şi din care trebuie stoarsă şi ultima picătură de sudoare, amestecată cu sînge. Nu contează cum, nu contează cît de grav sunt siluite valorile democraţiei, ori drepturile şi libertăţile individuale proclamate politic şi consemnate constituţional ca fundamentale şi inalienabile. Nici unui politician "serios" nu-i mai pasă azi de asemenea fraze, vorba lui Tipătescu, bune doar pentru gură-cască!