DUPĂ 15 ANI DE EXPERIMENTE, STATUL APELEAZĂ LA PIAŢA DE CAPITAL Fond de investiţii pentru despăgubirea foştilor proprietari

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 aprilie 2005

Societatea de administrare va fi selectată printr-o licitaţie internaţională

Activul fondului va fi constituit atît din acţiuni ale statului la diverse societăţi, cît şi din creanţele externe ale statului

Foştii proprietari vor fi despăgubiţi prin intermediul unui fond de investiţii. Guvernul intenţionează să ia în calcul ca variantă de despăgubire transformarea titlurilor de proprietate în unităţi de fond, care apoi vor fi tranzacţionate pe piaţa de capital. Executivul va iniţia un proiect de lege care va permite despăgubirea foştilor proprietari prin acordarea unor titluri de valori mobiliare care vor fi cotate atît la Bursa de Valori Bucureşti, cît şi pe pieţele internaţionale. Minis-trul pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, spune că legea va permite valorificarea titlurilor de proprietate printr-un fond de investiţii internaţional destinat plăţii despăgubirilor imobilelor preluate abuziv, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Iniţiatorii proiectului au prevăzut ca Fondul de investiţii să cuprindă şi creanţele statului faţă de alte state, cum ar fi Irak, Sudan, Siria, Libia, în valoare de 2,2 miliarde de dolari şi 1 miliard de ruble transferabile. Ministerul Finanţelor va or-ganiza o licitaţie internaţională pentru selectarea societăţii de administrare a fondului de investiţii, care va fi, după cum spune Bogdan Olteanu, o societate internaţională de prestigiu. De asemenea, Bogdan Olteanu spune că titlurile de despăgubire vor fi valorificate rapid, prin transformarea lor în acţiuni. Fondul va include acţiuni la societăţi din patrimoniul statului, cum sînt societăţile de utilităţi publice, energie electrică sau telecomunicaţii.

Bogdan Olteanu precizează că despăgubiţii vor intra în posesia banilor în maxim un an şi ju-mătate de la intrarea în vigoare a legii. Preşedintele Agenţiei Na-ţionale de Restituire a Proprie-tăţii (ANRP), Ingrid Zaaroru, se aşteaptă la 150.000 de cereri numai pentru restituirea imobilelor. Primăriile vor trebui să trimită propunerile de despăgubire ANRP, care, prin intermediul unor evaluatori autorizaţi, va stabili valoarea imobilului. Ulterior, proprietarul se va pre-zen-ta cu decizia de despăgubire eliberată de ANRP la Fond, de unde va obţine un titlu de valoare.

Proiectul prevede şi modificarea legii 10 privind despăgubirea foştilor proprietari, astfel încît se vor elimina restricţiile în ceea ce priveşte restituirea imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea partidele politice, ambasadele şi instituţiile publice. În cazul şcolilor şi spitalelor, Guvernul propune menţinerea locaţiei pe un termen de 5 ani, pînă cînd Guvernul va finaliza construcţiile unor noi locaţii. Executivul va apela pentru construcţia de şcoli, spitale sau instanţe de judecată la fonduri de la Banca Mondială. Pînă în momentul în care instituţiile publice îşi vor schimba locaţia, statul va plăti chirie proprietarului la un preţ stabilit de piaţă. Reprezentantul ANRP susţine că în această situaţie se află apro-ximativ 3600 de instituţii publice.

Statul va restitui şi imobilele care aparţin societăţilor comerciale dacă reprezentanţii aces-tora dovedesc că au fost proprietari.

Proiectul de lege va fi supus dezbaterii publice. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul a chemat la consultări Asociaţiile de proprietari şi de chiriaşi, grupurile parlamentare precum şi societatea civilă. Directorul general al BVB, Stere Farmache, spune că proiectul de lege iniţiat de Guvern poate fi o soluţie de despăgubire a foştilor proprietari în măsura în care procedura va respecta principiile de piaţă. Domnia sa spune că este important ca valoarea acţiunilor să echivaleze cu sumele cu care foştii proprietari trebuie să fie despăgubiţi după cerinţele de piaţă. "Statul trebuie să pună în Fond active suficiente ca număr şi valoare, astfel încît titlurile eliberate să-şi găsească acoperire în activele acestui Fond", ne-a declarat directorul general al BVB.

Domnia sa arată că este foarte important ca statul să asigure independenţa Fondului de investiţii, care ar trebui să funcţioneze după reguli clare şi transparente

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb