Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că, după 15 mai, când va fi ridicată starea de urgenţă, va fi relaxată restricţia privind libertatea de mişcare individuală şi va fi introdusă obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun.
La finalul şedinţei pe care a avut-o, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban, ministru de interne Marcel Vela, ministrul sănătăţii Nelu Tătaru şi secretarul de stat Raed Arafat, Klaus Iohannis a declarat:
"Am început să lucrăm la detalierea planului de relaxare a măsurilor pe care le-am luat pentru protejarea populaţiei. Vom avea în scurt timp un plan detaliat pe care îl vom prezenta public. Una dintre măsuri este purtarea obligatorie a maştii de protecţie. După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile închise şi atunci când folosim transportul în comun. Măsura nu este limitată în timp şi poate va trebui să purtăm mască de protecţie până anul viitor. (...) De asemenea, după 15 mai, vom renunţa la restrângerile care privesc persoanele. Nu vom prelungi restricţiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasam în spaţiile publice fără a declara în prealabil unde mergem şi pentru ce mergem. Este vorba despre liberatatea de mişcare individuală. Vom putea sa ne mişcăm mai liber, dar viaţa nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. (...) Pe măsură ce interdicţiile vor fi ridicate, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare pentru toţi şi în special pentru categoriile vulnerabile".
Preşedintele a menţionat că, după 15 mai, vor rămâne în vigoare interdicţiile privind adunările publice, organizarea unor evenimente publice, concerte în aer liber sau în spaţii închise, competiţii sportive şi alte manifestări publice.
Klaus Iohannis a mai spus: "Vom lua măsuri de relaxare gradual şi vom stabili când poate reîncepe activitatea în fiecare domeniu. În paralel se lucrează la un plan de revenire în activitatea economică, în special în zonele care au fost puternic afectate, de exemplu zona comercială. Vom încercăm să intrăm într-o nouă normalitate, pentru că din păcate virusul nu va dispărea şi va trebui să găsim o modalitate de trăi cu această epidemie".
Planul de relaxare a măsurilor luate în timpul stării de urgenţă va fi prezentat public imediatr după ce va fi elaborat, cu toate detaliile aferente, a arătat preşedintele Iohannis.
1. Ar fi
(mesaj trimis de Pacat în data de 23.04.2020, 01:27)
Daca nu ar anunta nimeni nici un protest pe 15 sau pe 16 cu distantarea de rigoare ca in israel desigur :))
1.1. Sunt plin de sperante - nu mai e mult (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vali în data de 26.04.2020, 00:42)
protestele nu se anunta , ele se declanseaza natural si puternic ... fara glume gen facebook , mob action si alte cacareze de genul asta ... revolutiile alea adevarate ...nu cele in regia SRI (ex: "Coruptia ucide") sunt puternice si sunt un mare val, un mare tavalug neregizat
vine si vremea lor, momentan se acumuleaza tensiune sociala cu tarani batuti prin sate , confruntari cu militia si amenzi date aiurea si pe sume imense
si cand vor porni acele miscari de strada vor fi atat anti-psd/alde/ponta/pmp cat si anti-usr/pnl
vor fi anti-clasa politica neobolsevica si neocomunista a ultimilor 30 de ani.