După furtună

Acum, cînd vijelia prezidenţialelor a trecut, să vedem ce a lăsat în urmă: pentru învinşi, pentru învingători, dar mai ales pentru noi, cei care, de fiecare dată, adunăm cioburile oalelor sparte!

Primul lucru interesant de observat este chiar situaţia "învingătorilor". Formal, putem indentifica unul: Iohannis! Lumea este, însă, de acord, inclusiv împriciantul devenit preşedinte, că înainte să cîştige el alegerile, le-au pierdut Ponta şi PSD-ul, lucru pentru care adversarii săi au trebuit să se străduie din greu! În al doilea rînd, mult mai mult decît a candidatului Iohannis, victoria este a milioanelor de oameni care s-au încăpăţînat să vadă în el, în ciuda tuturor slăbiciunilor sale, omul căruia i se poate acorda o şansă, chiar dacă nu a făcut aproape nimic să o merite. Nici maşinăria de partid a PNL-PDL nu se poate lăuda cu victoria pentru că, fără Iohannis, ar fi patinat în gol, aşa cum a făcut-o cea mai mare parte a timpului, de altfel, chiar şi cu el pe scaunul din faţă. În sfîrşit, ultima care se poate lăuda că victoria i-ar aparţine este "echipa" de campanie a lui Iohannis, care n-a fost în stare să-i facă nici comunicarea mediatică, nici promovarea de imagine şi cu atît mai puţin să-i pregătească confruntările cu Ponta. Nici ceilalţi candidaţi de pe aşa zisa "parte dreaptă" a eşichierului nostru politic nu se pot împăuna cu victoria lui Iohannis, chiar dacă voturile Macovei, Udrea au contat semnificativ în balanţa finală a turului II. Cît despre "diaspora", este clar că cel mai mult a pus în balanţă mesajul de împotrivire faţă de "manopera" jegoasă prin care PSD-ul a încercat, atît de inept şi inutil, să se apere de voturile bejeniţilor noştri, presupuse din capul locului (pe ce bază, oare?) nefavorabile. Tragem linie şi adunăm: avem un învingător nominal, dar nici unul politic! Şansa ca, prin forţele lor, partidele sau personalităţile independente care l-au susţinut pe Iohannis în turul II să exploateze victoria, să răstoarne actuala majoritate din Parlament şi să obţină căderea guvernului Ponta este minimă, spre nulă. Dacă nu pleacă singur, speriat de evenimente şi de cine ştie ce umbre care se învîrt ameţitor în jurul său, acum, după marea cădere, Ponta va rămîne premier încă doi ani, fără să-l tulbure prea mult prezenţa lui Iohannis la Cotroceni. Vorba prostului: "Mai rău decît cu Băsescu, nu poate fi!"

În tabăra pierzătorilor, lucrurile sunt cu mult mai interesante şi pline de consecinţe. Cei care se aşteaptă, însă, la "zguduiri", "cutremure" şi alte evenimente catastrofice vor fi şi de această dată dezamăgiţi. PSD-ul are în "gene" antidotul. Dacă generaţia "necopţilor" care s-au aburcat la conducerea partidului a uitat, ori nu ştie prea bine "regula de aur", cu siguranţă Ion Iliescu va fi acolo să le-o reamintească, cu vîrf şi îndesat: "Dezbinaţi şi risipiţi suntem victime sigure! Oamenii greşesc, partidul, niciodată!" De altfel, orice muştruluială a "liderului istoric", oricît de virulentă, este doar o palidă frecţie la piciorul de lemn, în comparaţie cu ameninţările muşcătoare ale DNA-ului şi ale altor instanţe active pe frontul anti-corupţiei. Frica şi etern cărnosul ciolan îi vor aduna repede la un loc chiar şi pe cei mai "radicali" competitori din sînul PSD. Loc de reaşezări şi de schimbare rămîne totuşi! Cel mai interesant este ce se va întîmpla pe axa "centru-periferie", adică în raporturile de putere dintre baronii locali şi baronii de la centru ai PSD-ului. Înfrîngerea lui Ponta este, mai mult decît orice, o infirmare electorală a "puterii" cu care baronii locali s-au lăudat, se laudă şi se vor mai lăuda: puterea de a aduce voturi în urnă, atunci cînd trebuie! În numele acestui obol, promis partidului, se bucură ei de toate "libertăţile şi drepturile" de a jefui feudele pe care şi le-au arondat şi supus. Una din două: ori această putere nu este nici pe departe atît de mare pe cât s-au străduit să o înfăţişeze cei interesaţi, ori miracolul voturilor din urnă nu li se datoreşte lor, ci altor factori. În ambele cazuri, chiar şi aşa înfrînt, Victor Ponta are ocazia "istorică" să scurteze "nasul" baronilor locali, să întărească puterea "baronetului de la curte", să refacă primordialitatea centrului şi în primul rînd a sa, în raport cu periferia de putere a partidului. Este adevăratul examen de "doctorat" politic, la care nu poate plagia, care va răspunde la întrebarea dacă V. Ponta este sau nu un jucător politic cu potenţial sau doar o tristă şi ridicolă marionetă a unor încă şi mai trişti şi ridicoli bufoni politici umflaţi în pene şi averi. Cealaltă temă politică serioasă a "învinşilor" este restructurarea politică şi pregătirea confruntărilor electorale de care îi mai despart doar doi ani. Doi ani foarte dificili din punctul de vedere al agendei economice şi sociale. Dacă actuala majoritate şi guvernul Ponta vor rămîne în braţe cu acest "cartof fierbinte", şansa cea mai mare este ca la viitoarea confruntare electorală, dezastrul de la prezidenţiale să devină dezastrul pierderii definitive a controlului parlamentar şi deci, al guvernării. Da, dar nici decizia de a ieşi de la guvernare nu este uşor de luat, pentru că asta înseamnă mai puţină cărniţă pe ciolan, mai mulţi dulăi DNA la poartă şi control minimal pe organizarea următoarelor alegeri! Grea dilemă! În sfîrşit, PSD-ul este în faţa unei premiere istorice, pe care nu şi-o dorea. Credibilitatea sa ca partid socialist, al valorilor şi intereselor "pierzătorilor tranziţiei" sau, în orice caz, al celor care trebuie să se mulţumească doar cu firimiturile ospăţului, Psd-ul ca partid al soluţiilor etatiste de dragul "echităţii sociale" şi al "marilor proiecte" este pe cale să se prăbuşească definitiv. Elita supra-îmbogăţiţilor tranziţiei, care populează structurile de putere ale partidului de sus şi pînă jos, pare să fi pierdut mare parte din controlul asupra "sărăcimii" şi "idealiştilor egalitarismului" pe care, chipurile, îi reprezintă politic. Crizele, de la cea de lidership şi ideologie, la cea de credibilitate şi de program, care şubrezesc PSD-ul, se adună, se suprapun şi se potenţează reciproc. Funia se apropie tot mai repede de par, iar punctul de la care refacerea din mers va deveni imposibilă umple tot orizontul politic al acestei formaţiuni, chiar dacă puţini dintre liderii săi sunt dispuşi să-l vadă, ori să-l ia în seamă.

Tema restructurării politice este la fel de valabilă şi pentru "dreapta". Struţo-cămila PDL-PNL, vrea nu vrea, a dat jos samarul Johannis şi va trebui să o ia de la cap cu întrebările esenţiale: "Cine este şi pe cine reprezintă în politica din România?" Pot micro-sateliţii "udrea, macovei" să se transforme în nuclee de putere capabile să conteze în redesenarea hărţii politice a dreptei sau vor rămîne doar micro-poli electorali? Sunt posibile noi construcţii politice pe dreapta? Cine le va face şi cu ce sprijin? Toate aceste întrebări au nevoie de un răspuns foarte repede, adică cel puţin un an înainte de viitoarea confruntarea electorală. Altfel, aşa cum PSD-ul a făcut, astăzi, cadou preşedinţia lui Iohannis, aşa va face mîine dreapta cadou guvernarea PSD-ului!

Multe din aceste răspunsuri nu vor veni ca rezultat al activităţii partidelor, ori a viziunii cine ştie cărui lider, ci ca rezultat compus al marilor vectori de putere care structurează întreaga noastră scenă politică: în primul rînd dinamica zonei UE, în al doilea rînd implicaţiile conflictualităţii generate de Rusia, în al treilea rînd competiţia şi dezechilibrele din triunghiul SUA-Rusia-China, el însuşi cufundat în furtuna marii crize economice care bîntuie lumea de la un cap la altul.

Pe scurt, mai ales pentru noi, cei din vîrtelniţă, după furtună, barometrul politic anunţă tot furtună sau, dacă preferaţi, timpuri interesante! Adică, foarte grele!