DUPĂ MASACRUL DIN WASHINGTON, SUA îşi revizuiesc sistemul de acces la bazele militare

F.A.
Internaţional / 19 septembrie 2013

Masacrul comis la sediul Navy Yard din Washington a obligat la revizuirea sistemului de autorizaţii care se aplică pentru a intra în instalaţiile militare americane şi în alte organisme cu acces restricţionat pentru personalul civil subcontractant, conform presei internaţionale.

Aceste servicii care se prestează, în parte, în centrele oficiale, reprezintă 40% din bugetul agenţiilor guvernamentale, o cifră care a crescut în urma crizei economice şi a reducerilor de personal. Există de asemenea critici, potrivit cărora reducerea bugetelor a dus la o diminuare a securităţii.

Faptul că lui Aaron Alexis, autor al masacrului de luni din Washington în care au murit 12 persoane, şi-a reînnoit automat permisul în iulie, în pofida indiciilor privind problemele sale psihice şi trecutului său de detenţii şi admonestări, i-a determinat pe preşedintele Barack Obama şi pe ministrul apărării, Chuck Hagel, să ceară o revizuire completă a standardelor care se aplică.

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb