E-distribuţie Muntenia a investit peste 4,7 milioane de lei în amplificarea staţiei de transformare glina

G.D.
Companii / 17 februarie 2023

E-distribuţie Muntenia a investit peste 4,7 milioane de lei în amplificarea staţiei de transformare glina

E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuţie a energiei electrice în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de amplificare a staţiei de transformare Glina, judeţul Ilfov, în urma unei investiţii de peste 4,7 milioane de lei, conform unui comunicat remis redacţiei. Proiectul a vizat creşterea capacităţii staţiei cu 30 MVA pentru a răspunde solicitărilor de racordare din zonă atât ale unor consumatori industriali, cât şi ale consumatorilor casnici.

Potrivit sursei citate, staţia, pentru care s-au efectuat lucrări de amplificare în anul 2021, este acum echipată cu două transformatoare cu o capacitate totală instalată de 80 MVA (2X40 MVA fiecare), care au înlocuit transformatoarele vechi, de câte 25 MVA fiecare, şi asigură alimentarea cu energie electrică a peste 6.500 de clienţi casnici şi industriali.

Proiectul de amplificare a presupus şi lucrări de modernizare şi adaptare a instalaţiilor de circuite primare şi circuite secundare la cele două transformatoare noi. De asemenea, a fost extinsă bara de medie tensiune (MT), fiind montate patru celule MT. Transformatoarele de putere utilizează cele mai noi tehnologii din domeniu, astfel încât asigură puterea necesară pentru racordarea noilor utilizatori într-o zonă în continuă dezvoltare, precum şi reducerea consumului propriu tehnologic din reţeaua de distribuţie.

"Glina este o zonă rezidenţială şi industrială în plină dezvoltare, iar acest proiect ne permite să răspundem prompt cererilor de racordare la reţea şi de spor de putere pentru Staţia de Epurare Ape Uzate Glina. Creşterea capacităţii, extinderea reţelei şi digitalizarea acesteia sunt fundamentale în contextul electrificării accelerate a consumului şi al eforturilor legate de atingerea ţintelor de decarbonizare. Proiectul se alătură celorlalte investiţii realizate în ultimii ani pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor, prin majorarea gradului de continuitate şi a siguranţei în alimentarea cu energie electrică", a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuţie.

Staţia electrică de transformare Glina este dotată cu echipamente necesare prin care se asigură integrarea acesteia în sistemul de telecontrol. Această tehnologie permite Centrului Operativ al E-Distribuţie Muntenia să monitorizeze şi să gestioneze reţeaua de distribuţie rapid şi eficient prin manevre de la distanţă, astfel încât, în cazul în care în reţea apar avarii, să se poată realimenta clienţii afectaţi în cel mai scurt timp posibil, făra a mai fi nevoie de deplasarea echipelor în teren.

E-Distribuţie Muntenia este distribuitorul de energie electrică cu cel mai bun indicator SAIDI (durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator, pe parcursul unui an), în România în 2021, cu 136,35 de minute, mult sub media naţională, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb