E o muscă pe perete!

Titlul cu care am plecat la drum pentru acest editorial a fost: "Ce poate şi ce nu poate schimba votul nostru". Nici nu l-am scris bine, că în minte mi-au năvălit, ca scăpate dintr-un zăgaz, gînduri spuse deja, mult înaintea mea. În cazul de faţă, ale unui "ins" care a vieţuit pe la 1830 şi a avut nevoie doar de 23 de ani (atît a trăit!) pentru a marca definitiv lumea lui, ca şi pe cea a viitorului.

Puţine lucruri pot influenţa aventura vieţii unui tînăr mai mult decît teatrul; textul şi reprezentaţia. Cînd amîndouă sunt atinse de suflarea geniului, atunci nu mai e nimic de făcut, rămîi prizonierul lor, pe viaţă! Generaţia mea a crescut "la cazan", unde ne îndopam cu polonicul din Caragiale, în versiunile incurabil bolnave de clasicism ale lui Sică Alexandrescu şi în interpretările cu "marcă înregistrată" ale lui Giugaru, Beligan şi Birlic. Cînd eram gata să scoa­tem capul în lumea "oamenilor mari", ne-a lovit Ciulei cu textul lui Büchner, pus în scenă la Bulandra, "Leonce şi Lena"! Nu ne-a "iertat" nici David Esrig, tot pe aceeaşi scenă, cu un text pe care numai geniul lui şi al lui Gellu Naum, puse laolaltă, puteau să-l vadă sub formă de reprezentaţie teatrală, "Nepotul lui Rameau", după pamfletul filosofic pe care Diderot l-a scris pe la 1760, fără să-şi imagineze că ar putea fi reprezentat scenic vreodată şi încă şi mai puţin că ar mai putea produce efecte atît de adînci în mintea şi în sufletul oamenilor, două sute de ani mai tîrziu!

Nu, nu m-am transformat în cronicar teatral şi nici nu am început să-mi public memoriile, sub formă de editoriale! (Cei interesaţi pot sta liniştiţi, nici nu am de gînd să o fac vreodată!). Caut şi eu forme şi structuri în care să pot aşterne murdăria nesfîrşită a vieţii noastre politice pentru a-i găsi un sens, pentru a putea face comparaţii şi a putea spune ceva cu miez, cu cap şi coadă. Cam tot aşa cum fac medicii anatomo-patologi cu "pacienţii" lor, ale căror măruntaie le scotocesc, în cele mai mici amănunte, pentru a putea înţelege cum şi din ce li s-a tras sfîrşitul, şi care vorbesc adesea despre tumori, rupturi, deformări şi alte fatale dezastre biologice în termeni atinşi de geniul metaforei poetice. Apropos, Büchner a fost de profesie doctor, chiar anatomist!

Replica din textul care-mi ţine loc de titlu este chintesenţa temei: ce putem şi ce nu putem schimba cu votul nostru? Prinţul Leonce este împuns de la spate, de un curtean care s-ar vrea un fel de tutore al său, să facă ceva util, să se pregătească pentru ziua, nu foarte îndepărtată, cînd va fi chemat să ia frîiele cîrmuirii şi va avea, deci, înalte responsabilităţi! Ce face dumnealui? Ridică un imn atitudinii pe care cei mai mulţi oameni o confundă cu lenea, arta de a nu face nimic! Alături de alte tipuri de "nimicuri" cu care-şi ocupă timpul, Leonce se extaziază în faţa spectacolului total: "E o muscă pe perete!" Cu alte cuvinte, la primul strat al lecturii, răspunsul pe care-l căutam este: nu putem face nimic mai folositor cu votul nostru, decît am realiza contemplînd, precum Leonce, mersul muştei pe perete! Ideea aceasta este tot mai răspîndită în rîndurile alegătorilor din România, de unii dintr-o convingere sinceră, iar de alţii, dintr-un foarte precis şi tenebros interes. Argumentele care par să o confirme nu sunt greu de găsit, ba chiar dau buzna peste noi, din toate părţile! Ce face votul negativ? Îi înţarcă pe unii care au supt pînă acum la ugerul plin al alocaţiilor şi al contractelor bugetare, al îmbuibării pe seama sărăcirii generale, cu alţii! Cu care alţii? Cu ăia pe care i-am înţărcat data trecută cînd ne-am exersat, cu obidă îndreptăţită şi la fel de mare, votul negativ! Păi, nu-i mai folositor să contempli muştele care se plimbă pe perete? Ba, da! Ca toate textele de geniu, şi cel al lui Büchner este făcut pentru a închide în carapacea aparenţei sensuri care nu pot fi spuse direct, care trebuie descoperite pentru a putea fi înţelese şi apreciate! Dacă prinţul Leonce ar fi propovăduit lenea ca "remediu" anti-sis­tem, el n-ar fi fost vreodată un om mai bun, ori mai folositor lumii decît "ilus­trul" său tată, regele din Popo! Şi totuşi, el este diferit! Radical diferit, deşi este produsul unui sistem care a fost menit să-l croiască şi să-i croiască viaţa după chipul şi asemănarea sa. De unde i se trage şi cum este posibilă diferenţa radicală! Textul lui Büchner oferă două explicaţii, sau dacă vreţi una singură, care îmbracă două forme: Iubirea şi Libertatea. Nici una nu este posibilă fără cealaltă şi, în realitate, una nu este decît o altă întruchipare a celeilalte. Schimbarea nu poate surveni decît în şi prin exerciţiul total al Libertăţii, iar Libertatea este Iubire, după cum Iubirea adevărată este Libertate.

Concluzia este una singură: dacă vreţi să ştiţi cum şi de ce să votaţi, mergeţi mai des la teatru! Poate, chiar Duminica asta! Iar dacă vreţi să ştiţi cît vă iubesc politicienii pe care-i alegeţi, încercaţi să măsuraţi, fie şi cu aproximaţie, cam cît vor să vă ia din singurul bun care vă aparţine de drept şi inalienabil, Libertatea!