Economii de cinci miliarde de euro la buget prin SEAP, în 2010

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 mai 2010

Cele trei servicii administrate de către Centrul Naţional de Management pentru Societate Informaţională (CNMSI), integrate în strategia e-Guvernare, au înregis-trat creşteri semnificative în cei trei ani de la lansare, cel mai important salt fiind în cazul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), unde procedurile de licitaţie sunt estimate, pentru 2010, la 40%, de la 3,25% în 2008.

Potrivit preşedintelui CNMSI, Ionuţ Damian, citat de Agerpres, prin intermediul SEAP, în perioada 2008-2009 s-au făcut economii la bugetul de stat în valoare de două miliarde de euro. "În acelaşi timp, obiectivul propus pentru 2010 este ca economiile la bugetul de stat să ajungă la cinci miliarde de lei", a completat Damian. Acesta a adus în discuţie şi operaţiunile derulate prin Sistemul Electronic Naţional (SEN), care ar putea însuma, la finele acestui an, 24.000 de contribuabili înscrişi, de patru ori mai mulţi decât în 2009, respectiv 5.000. "Prin creşterea acestui număr se reduce volumul de lucru fizic. În plus, reducerile la bugetul firmelor mijlocii vor fi consistente. Să nu uităm că din cei 24.000 de contribuabili pe care mizăm în acest an, 19.000 sunt contribuabili mijlocii", a subliniat şeful CNMSI.

Damian a prezentat, luni, în conferinţa organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor, situaţia Sistemului de Atribuire Electronică a Autorizaţiilor de Transport (SAET). "Şi în cazul SAET, creşterile sunt semnificative de la an la an. Dacă în 2008 se cosemnaseră 19.612 atribuiri, un an mai târziu numărul acestora a crescut cu 30%, respectiv până la 26.764. Pentru anul în curs, estimăm o majorare a atribuirilor până la valoarea de 35.000", a precizat Ionuţ Damian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb