EDITORIAL România - Lituania

Întortocheata poveste a sus­pendării preşedintelui, pusă în mişcare de PSD, face posibilă o comparaţie între România şi Lituania. Rezultată dintr-o stranie coincidenţă sau, poate, doar o consecinţă a lipsei de imaginaţie a celor ce modelează politica românească, comparaţia dintre cele două ţări fos­te comuniste se referă, păstrând proporţiile, la un demers asemănător în privinţa demiterii preşedintelui. Pe 6 aprilie 2004, Rolandas Paksas, preşedinte al Lituaniei de doar 14 luni era destituit de parlament. Trei ani mai târziu acţiunea de suspendare a preşedintelui român, sugerată încă de a doua zi după victoria lui Traian Băsescu, este iniţiată în parlamentul României de PSD. Dar asemănările nu se opresc aici. În 2004 contextul politic lituanian era dominat de alegerile europene din iunie şi cele parlamentare din octombrie. Mai mult, şi preşedintele lituanian a fost ales de două ori primar al capitalei lituaniene, iar între acuzaţiile ce i-au fost aduse se află şi una privind favorizarea prietenilor prin atribuirea unei societăţi de administrare a autostrăzilor. Putem continua: predecesorul său, Valdas Adamkus care, de altfel îi va şi succeda, avea în momentul evenimentelor 77 de ani, cât are şi Ion Ilies­cu astăzi. Diferenţa ar fi că fostul preşedinte român nu mai poate candida. Acesta să fie viitorul rezervat lui Traian Băsescu? Căci, până acum Rolandas Paksas era singurul şef de stat european demis printr-o procedură tip impeachement.

Paksas este un politician atipic. Fost acrobat, avea o mare priză la public. Pentru a nu mai fi reales după demitere, parlamentul lituanian a modificat legea electorală care interzice acum preşedinţilor demişi să mai candideze. Ales primar al Vilniusului în 1997, devenit, la cererea lui Adamkus, prim-ministru în 1999, dar doar pentru câteva luni, guvernul a recâştigat în 2000 primăria capitalei şi de pe aceas­tă poziţie a reuşit, surprinzător, să câştige preşedinţia în 2003. După demiterea sa, Paksas a fost judecat pentru dis­tribuirea de informaţii clasificate, condamnat la prima instanţă şi achitat la Curtea Supremă în decembrie 2005. Dar orice candidatură a sa la preşedinţia Lituaniei este pentru moment blocată legislativ.

În 2003 demiterea lui Paksas s-a realizat cu doar un vot peste limita prevăzută de statutul Seimului. Dar elementul central în afacerea Paksas l-a reprezentat Curtea Constituţională care a reţinut trei acuze împotriva preşedintelui: violarea Constituţiei prin acordarea ilegală a cetăţeniei lituaniene lui Yuri Borisov, om de afaceri rus şi finanţator al lui Paksas, distribuirea de informaţii secrete către acelaşi, atribuirea preferenţială a unor contracte. Totul s-a des­făşurat cu repeziciune astfel încât alegerile prezidenţiale să se poată desfăşura la aceeaşi dată cu cele europene, pe 13 iunie 2004. La alegerile din toamnă, partidul lui Paksas s-a clasat doar pe locul patru cu aproape 12% din voturi. Iar Uniunea Europeană, intrigată de această criză politică într-unul din noile state membre, era dominată de campania pentru alegerile europene. Când afacerea s-a încheiat a răsuflat uşurată.

Diferenţa dintre România şi Lituania este importantă. Pe de o parte rolul referendumului în demiterea preşedintelui, pe de altă parte contextul intern şi internaţional. Dar procedura parlamentară de sus­pendare a fost deja iniţiată. Ca şi în cazul lituanian, consultarea Curţii Constituţionale şi verdictul său vor juca un rol important. Pentru aceasta iniţiativa PSD este un test important, dar nu crucial. Doar referendumul, la care se va ajunge doar dacă parlamentul va vota suspendarea preşedintelui mai asigură ceva spaţiu de manevră lui Traian Băsescu. De aceea în jurul acestuia se duce acum o bătălie importantă. Oricare însă va fi finalul, toate instituţiile vor avea de suferit după acest nou puseu al crizei de sistem.