Dacă rugby-ul este un joc de maidan, jucat de gentlemani, iar fotbalul un joc de gentlemani jucat de "maidanezi", atunci se pune întrebarea: ce fel de joc este politica?
După regulamentul standard, ar trebui să fie o competiţie. Adică un joc de atribuire bazat pe reguli precise, care asigură, la start, egalitatea şanselor de cîştig pentru oricare dintre competitori; care poate decela fără dubii cîştigătorul şi care însoţeşte atribuirea post-concurs cu o formă, de regulă ceremonială, de investire. Ce atribuie competiţia politică este simplu şi clar, de asemenea: puterea de guvernare. Decizia cu privire la programele, proiectele şi politicile publice menite, nu să îngroape comunitatea guvernată sub mormane de ruină, ci dimpotrivă, să crească securitatea şi bunăstarea ei. Democraţiile moderne s-au întrecut în a dezvolta regulile competiţiei politice în speranţa că vor atinge un soi de "optim ideal" al reprezentării voinţei alegătorilor şi al asigurării şanselor de reprezentare pentru fiecare. Se încheie competiţia politică odată cu atribuirea temporară a mandatului de guvernare, rezultat din alegeri? Nimeni nu crede aşa ceva! Competiţia politică nu se întrerupe niciodată. Are însă reguli distincte pentru fazele electorale şi post-electorale.
Criteriul neunivoc care deosebeşte democraţiile viabile de cele "ratate" este înlocuirea competiţiei politice cu "lupta politică" sau, ca să fiu mai expresiv, cu "războiul" politic. Spre deosebire de competiţie, războiul are doar reguli slabe, iar ele nu sunt menite să asigure şanse egale fiecăruia sau să asigure victoria celui mai bun, ori mai capabil, ori să asigure "Binele Cetăţii". Războiul este un tip de interacţiune în care "victoria" justifică orice manevră, orice acţiune, oricît de depărtată ar fi ea de spiritul şi de regulile prestabilite ale competiţiei. Ca şi competiţia, însă, războiul este tot un joc de atribuire. El nu mai ţine, însă, deloc seama de nevoile şi şansele celorlalţi. Doar învingătorul contează, doar interesele lui vor fi servite de atribuirea post-conflict. Privilegiile învingătorului în război sunt nelimitate, începînd cu modul în care îşi tratează învinsul şi terminînd cu rescrierea istoriei. În "democraţiile ratate", politica ia forma războiului total, de anihilare.
Oricine priveşte politica românească post-decembristă observă, cu uşurinţă, că ea are prea puţin de a face cu competiţia; se practică, de fapt, ca o artă primitivă a războiului. Din 1990 şi pînă astăzi n-am depăşit faza "învîrtita cu ciomege". Singura diferenţă face lucrurile şi mai rele. De la ciomege, s-a trecut la răngi şi lanţuri, iar de acolo la obiecte contondente complexe, cum ar fi instituţiile "de forţă" ale statului. Mai rău, toate instituţiile statului, fie că aveau sau nu vocaţia "utilizării organizate a violenţei" au fost transformate în măciuci pe care competitiorii politici le învîrt deasupra capului, aşteptînd momentul potrivit să-l lovească la mir pe oponent, ori dînd pur şi simplu la nimereală, în speranţa că măcar una dintre lovituri îşi va atinge ţinta, cu efect letal.
Jocul actual de atribuire dintre Preşedinte şi Premier nu este sub nici o formă o competiţie, ci un război în toată regula. Mai rău, încă, esenţa jocului nu este nici măcar atribuirea locului de pe scaunul singular al Consiliului European, care se va ţine la sfîrşitul săptămînii, ci producerea de răni cît mai grave, dacă se poate fatale, adversarului. Interesul public, credibilitatea internaţională a României au căzut de mult victime ale înfruntării "care pe care", dintre cei doi, dar nici unul nu este cîtuşi de puţin tulburat de această "pierdere colaterală". Tot ceea ce contează este cine produce răni mai adînci adversarului, indiferent de uneltele folosite. În "războiul celor două palate", atît Curtea Constituţională, cît şi Parlamentul au fost deja transformate în "material de război". "Doctoratul lui Ponta" şi "Sinuciderea lui Năstase" sunt doar două tipuri de muniţie modernă, cu fracţionare, folosite în asediul total asupra redutelor adverse. Nu am nici cea mai mică îndoială că "forţele speciale" ale celor două părţi au pătruns deja de mult în adîncimea teritoriului advers, de unde transmit date esenţiale pentru următoarele lovituri, pregătind cu minuţie, în acelaşi timp, acţiunile care-l pot destabiliza definitiv pe adversar: distrugerea punctelor critice de comandă, control, comunicaţii şi informaţii, a punctelor întărite din apărare, a nodurilor critice de infrastructură. Drone telecomdandate supraveghează continuu mişcările de trupe ale celeilalte părţi şi sunt pregătite să lanseze bombe "inteligente" cu efect amplificat de distrugere.
Politica românească este un teatru de război în plină dezlănţuire. Întrebarea este dacă-i poate opri cineva pe inconştienţii războinici, înainte de a trece dincolo de "pragul nuclear", cel al distrugerii totale şi definitive a tot ceea ce a mai rămas din România.
1. Ai dreptate, dar ...
(mesaj trimis de sveik în data de 27.06.2012, 06:53)
Ai dreptate, dar ramane o intrebare nepusa si un raspuns de cautat: de ce a ajuns Romania o "democratie ratata"? Unii cred ca din cauza cetatenilor, pe care ii considera prostime ticaloasa si lenesa, opinie de ev mediu. Altii cred ca din cauza politicienilor si a elitelor, toti corupti si procupati doar de ei insisi. Altii cred ca din cauza "agitatorilor" din mass-media, sau a serviciilor, sau a strainilor, etc. Opinii clasice de ev mediu si care nu permit nicio solutie democratica (solutiile...
1.1. suveranitatea, egalitatea si libertatea mituri (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2012, 14:20)
Definiţie
Democraţia refuză să fie închisă într-o formulă simplă şi univocă. Este o figură mobilă, cu faţete multiple şi contradictorii. Nu este un „lucru", nici măcar o idee; este o mitologie.Mitologiile nu au nimic cartezian.Ele nu ascultă însă de logica obişnuită. Sunt polivalente şi susceptibile de lecturi divergente.În primul rând, democraţia înseamnă „suveranitatea poporului". Dar încă două semnificaţii se adaugă acesteia, într-o societate inegalitară, suveranitatea...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2012, 09:24)
Si geneza este data de o Constitutie ambigua, gandita exact pentru a limita puterile Presedintelui ales direct.
2.1. Prefer dictatura legii! (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Moftangiu în data de 27.06.2012, 10:10)
Constitutia nu este ambigua, si Presedintele nu trebuie sa aiba puteri pentru ca instaureaza dictatura persoanla. In tarile cu democratie functioeaza dictatura legii. Dictatura legii si dictatura personala nu pot convietui in aceeasi societate. Avem de ales intere una sau alta.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2012, 10:40)
Mofturi; Presedintele trebuie sa aiba puteri, in limitele legii, pentru ca - in numele acesteia, sa vegheze la respectarea ei.
2.3. Raspuns opiniei 2.2 (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de C.A. în data de 27.06.2012, 12:25)
De acord cu ideea respectiva. Dar ce se intampla acum seamana teribil cu un razboi cu ciomege.Cum spune editorialistul de astazi. Ciomegele utilizate sunt chiar instrumentele de coercitie ale statului. Ciomagarul sef ,horribile dictu,este chiar seful statului, ca\re nu respecta nici-o lege.! Decat cea a ciomagului.Singura solutie este sa i-se ia ,legal ,ciomagul din mana si sa fie trimis intai la un psihiatru apoi la locul de detentie.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2012, 15:39)
Da, dar trebuie observat cine este/cine sunt ciomagarii!.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2012, 15:48)
Scenarii SF; in care autorul a uitat o arma: REVOLVERUL LUI nASTASE.
4. e boala incurabila ciomageala
(mesaj trimis de Salomeea în data de 28.06.2012, 14:29)
se practica la scara larga in mai toate institutiile romanesti. Exista sefi care se tin numai de rautati, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Miorita dar si Mesterul manole sunt edificatoare pentru spiritul national romanesc.Cum sa schmbi o matrice? Eu sunt sceptica. Numai Dumnezeu ii poate opri dar cand te gandesti ca exista liberul arbitru. Decaderea umana este evidenta! Homo homini lupus est desi exista si homo homini Deus est.