EJOBS: Cum să îţi asiguri dezvoltarea profesională

Companii / 19 ianuarie 2022

Cum să îţi asiguri dezvoltarea profesională

Învăţarea continuă te poate ajuta să avansezi în carieră, să obţii un job sau un salariu mai bun. De aceea, e important să profiţi de toate experienţele din care îţi poţi însuşi noi cunoştinţe. Îţi dezvăluim în continuarea acestui articol câteva metode prin care poţi investi în dezvoltarea ta profesională.

Persoanele care se concentrează pe învăţarea continuă au cele mai multe şanse de a-şi contura o carieră de succes. Deşi, în multe cazuri, angajaţii se simt stimulaţi în primele câteva luni după angajare, când chiar este necesar să însuşească noi cunoştinţe, apoi însă jobul lor devine repetitiv şi lipsit de provocări, iar ei se plafonează în carieră. Ei bine, această situaţie poate fi evitată, prin câteva acţiuni conştiente pe care le poţi întreprinde. Iată cele mai importante dintre ele:

Precizează încă de la interviu ce-ţi doreşti de la cariera ta

Încă de la începutul procesului de recrutare este important ca angajatorul să cunoască dorinţa ta de a învăţa şi de a evolua în carieră. Cu toate acestea, nu este suficient ca angajatorul să ştie că vrei să te dezvolţi, având în vedere că toţi candidaţii vor spune asta pentru a se evidenţia. E important să menţionezi că este o condiţie imperativă pentru tine şi că dacă nu eşti stimulat şi nu simţi că te dezvolţi la un loc de muncă, vei începe să-ţi cauţi altul. Totodată, ar fi bine să ai deja un plan de evoluţie (ce abilităţi vrei să dezvolţi, la ce poziţie aspiri şi în cât timp ai dori să o obţii). Doar atunci când angajatorul ştie că pentru tine învăţarea este atât de importantă, o va trata şi el la fel.

Implică-te în noi proiecte şi cere feedback

Două dintre cele mai utile şi accesibile căi de a te dezvolta profesional este implicare în proiecte noi şi provocatoare, din care ai ce învăţa, precum şi primirea de feedback cât mai specific privind acţiunile şi performanţele tale.

Uneori, acestea două vor veni de la sine, deseori însă nu. De aceea este sarcina ta să le ceri. Când afli despre un proiect nou care se desfăşoară la tine în departament, cere să fii implicat în el şi arată cum asta va ajuta compania, dar şi cum îţi poţi spori motivaţia la locul de muncă. Totodată, periodic, cere managerului tău feedback privind felul în care îţi realizezi sarcinile, pune-i întrebări şi ascultă răspunsurile acestuia cu atenţie.

Participă la training-uri

Pe piaţă există numeroase cursuri, workshop-uri, programe de training, concentrate pe dezvoltarea a diverse abilităţi hard şi soft. Studiază piaţa de training şi identifică acele programe care crezi că ţi-ar fi utile ca profesionist. Apoi, discută cu managerul tău şi spune-i specific despre programele de training la care eşti interesat să participi, arătându-i şi de ce este în interesul lui să te trimită la ele.

Investeşte chiar tu în dezvoltarea ta

Dacă compania în care lucrezi sau managerul tău nu manifestă diponibilitatea de a investi în tine, nu dispera, există şi alte căi de a învăţa lucruri noi. Poţi face asta şi de unul singur, iar în unele cazuri nu ai nevoie nici de resurse financiare. Spre exemplu, dacă vrei să dezvolţi competenţe în domeniul IT, atunci te poţi înscrie la cursurile de IT puse la dispoziţie de eJobs România, prin proiectul Cursuri de IT by eJobs. Acestea sunt create printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European, parte a programului Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb