Electrica a lansat programul de granturi "Electrica pune România într-o altă lumină"

A.C.
Companii #Energie / 21 august 2017

Electrica a lansat programul de granturi "Electrica pune România într-o altă lumină"

Electrica a lansat cea de-a doua ediţie a programului de granturi "Electrica pune România într-o altă lumină", prin care atât persoanele fizice, cât şi organizaţiile neguvernamentale, instituţiile publice şi de învăţământ au oportunitatea să propună proiecte prin care pot solicita finanţare, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În comunicat se precizează: "Este vorba de o competiţie naţională de proiecte prin care compania Electrica încurajează iniţiativele sustenabile ale românilor care vor să îşi sprijine comunitatea pentru a se dezvolta. Programul se desfăşoară în perioada 21 august - 22 septembrie, pe www.electrica.ro/csr/program_granturi, iar valoarea totală a finanţărilor oferite de Electrica prin acest program este de 50.000 de euro".

Conform sursei, prin programul "Electrica pune România într-o altă lumină" vor fi finanţate iniţiative din educaţie, servicii sociale şi de sănătate, mediu, cultură şi sport. Atât persoanele fizice, cât şi organizaţiile neguvernamentale, instituţiile publice şi de învăţământ au oportunitatea să propună proiecte prin care pot solicita finanţare din partea Electrica de cel mult 10.000 euro.

Potrivit sursei citate, concursul de proiecte se va desfăşura în mai multe etape, precum înscrierea online a propunerilor de proiect (21 august - 22 septembrie), prin completarea şi trimiterea unui formular standard, disponibil pe site-ul www.electrica.ro, perioada de verificare a eligibilităţii propunerilor de proiect înscrise (25 septembrie - 5 octombrie), jurizarea propunerilor de proiecte eligibile (până pe 19 octombrie) şi anunţarea câştigătorilor (25 octombrie) pe site-ul companiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb