Titlurile Electrica (EL) au înregistrat un randament de 3,42%, în perioada 23 februarie - 1 martie 2024, în raport cu moneda euro, reprezentând astfel acţiunile cu cel mai bun randament din indicii BET şi BET-XT, în perioada avută în vedere.
Furnizorului şi distribuitorului de energie electrică a anunţat că acţiunile sale vor fi incluse, în premieră, în componenţa FTSE Global Equity Index Series (GEIS), urmând ca intrarea efectivă în indicii FTSE Russell să aibă loc începând cu şedinţa de tranzacţionare din 18 martie 2024.
Anunţul a fost făcut în şedinţa din data 28 februarie, ducând la o creştere de peste 3% a preţului acţiunii Electrica în acea zi.
Cel puţin teoretic, includerea în indicii FTSE Russell va plasa titlurile companiei pe radarele unor investitori internaţionali de un alt calibru, ce urmăresc indicii agenţiei britanice, cu posibil impact pozitiv asupra lichidităţii şi a preţului.
• Profit de 620 milioane lei anul trecut, în creştere cu 11%
Pentru anul trecut, furnizorul şi distribuitorul de energie electrică a raportat venituri operaţionale preliminare de 13,3 milioane lei, în scădere cu 3,7%, dar un profit net de 620,4 milioane lei, în creştere cu 11% comparativ cu cel din anul anterior.
Creşterea profitului a fost generată, în principal, de performanţa segmentului de distribuţie în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea Consumului Propriu Tehnologic, ca urmare a implementării mecanismul de achiziţie centralizată MACEE, conform căruia producătorii au obligaţia de a vinde 80% din energia disponibilă la un preţ de 450 lei/MWh, impact diminuat de creşterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în reţea, conform raportului companiei.
De menţionat că Electrica a inclus în venituri şi suma de aproape 1,9 miliarde lei pe care o are de recuperat de la stat.
"La 31 decembrie 2023, suma estimată pentru subvenţii a fi primită de la Ministerul Energiei este în valoare de 2,6 miliarde lei, iar de la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială este în valoare de 19 milioane lei. Din valoarea subvenţiilor de încasat, suma de 1,89 milioane reprezintă cereri neîncasate şi depuse la autorităţile statului", conform raportului companiei.
Titlurile Electrica se află pe un trend ascendent din ultima parte a anului 2022 - prima parte a anului 2023.
• Indici - BET-XT s-a apreciat cu 0,38%
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de companii de la BVB cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat, în perioada 23 februarie - 1 martie 2024, cu 0,63%.
Indicele BET- FI, al celor cinci foste SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a coborât cu 1,32%, în intervalul 23 februarie - 1 martie 2024, în vreme ce indicele BET-XT a urcat cu 0,38% în perioada menţionată.
• Energopetrol - pe prima poziţie în topul randamentelor de la BVB
Cu o creştere de 120,65%, în intervalul 23 februarie - 1 martie 2024, în raport cu moneda euro, acţiunile Energopetrol se situează pe prima treaptă în topul randamentelor de la BVB. Pe locul al doilea se află acţiunile companiei Altur cu o creştere de 17,6%, iar pe locul al treilea se află titlurile UCM Resita, cu o apreciere de 12,71%.
• Fonduri de investiţii - randament de 2,82% pentru FDI Audas Piscator
Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 22 - 29 februarie 2024, este condus de titlurile FDI Audas Piscator, cu o apreciere de 2,82%.
Pe locul al doilea al podiumului s-a situat OTP Real Estate & Construction Clasa E ce a înregistrat o apreciere de 0,72%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile OTP Real Estate & Construction Clasa L, care au urcat cu 0,67%.
• Bitcoin - creştere de 19,8%
Bitcoin a înregistrat o apreciere de 19,8%, în intervalul 23 februarie - 1 martie 2024, în raport cu moneda euro
Cotaţia aurului a urcat cu 1,67%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a apreciat cu 0,11%, în intervalul de timp precizat.
Precizare: Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate.