ELEFANT ONLINE SA: Oferta de obligaţiuni, încheiată cu succes

A.T.
Companii / 27 septembrie 2018

Mihaela Bîciu

Mihaela Bîciu

Oferta de obligaţiuni emisă de Elefant Online SA, unul dintre cei mai mari retaileri online din ţara noastră, intermediată de Tradeville, lider de piaţă în tranzacţionarea online la bursă din România, a fost încheiată cu succes, fiind suprasubscrisă cu 32% faţă de valoarea iniţială. Compania a atras astfel o finanţare de 7,65 milioane de lei. Oferta de tip "plasament privat" a avut o valoare iniţială de 5,8 mil lei, însă aceasta a fost majorată ca urmare a interesului ridicat din partea investitorilor. În perioada următoare se vor face demersuri pentru listarea emisiunii de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Subscrierile pentru obligaţiunile Elefant Online S.A. (www.elefant.ro) s-au putut face exclusiv prin intermediul Tradeville, iar oferta a fost disponibilă pentru un număr restrâns de investitori (sub 150). Datorită cererii ridicate oferta a fost închisă anticipat, cu patru zile mai devreme decât data stabilită iniţial.

"Suntem încântaţi să observăm un interes ridicat din partea investitorilor pentru obligaţiunile corporative. Oferta de obligaţiuni a Elefant Online SA, intermediată de Tradeville, a beneficiat de o suprasubscriere care a depăşit cu 65% suma minimă necesară succesului ofertei. Suprasubscrierea relevă încrederea în creştere a investitorilor în acest tip de instrumente financiare, dar şi în potenţialul emitentului. Susţinem dezvoltarea companiilor autohtone folosind oportunităţile de finanţare oferite de piaţa de capital", a declarat Mihaela Bîciu, Director General Tradeville.

Oferta a fost prevăzută să se desfăşoare în perioada 10-25 septembrie, însă a fost închisă anticipat, la data de 21 septembrie, datorită cererii ridicate. Obligaţiunile Elefant Online S.A. (www.elefant.ro) sunt emise pe o perioadă de trei ani şi oferă o rată a cuponului de 9% pe an (în tranşe semestriale). Rambursarea principalului va avea loc integral, la scadenţă. Preţul unei obligaţiuni a fost de 100 lei, egal cu valoarea nominală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb