Emil Boc: "Este posibil legal acum să se găsească anumite forme de comasare a unor alegeri"

S.B.
Politică / 23 aprilie 2023

Emil Boc: "Este posibil legal acum să se găsească anumite forme de comasare a unor alegeri"

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este de părere că unele alegeri se pot comasa şi a subliniat că, o dată la 20 de ani, se întâmplă ca alegerile prezideniale şi cele parlamentare să aibă loc în acelaşi an, informează news.ro.

Emil Boc a declarat, duminică, la B1 TV că, în 2012, s-a intenţionat comasaraea unor alegeri, dar proiectul a fost respins de Curtea Constituţională.

"Din punct de vedere constituţional, se poate şi este posibil legal acum să se găsească anumite forme de comasare a unor alegeri. Noi am avut în 2012 un proiect de comasare a alegerilor care a fost declarat neconstituţional de către Curte, dar atunci era o particularitate cu totul şi cu totul aparte: deputaţii şi senatorii erau aleşi uninominal. Acum deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot de listă de prezentare proporţională. Atunci nu aveai supleantul în cazul în care cineva candida şi pentru funcţia de primar, şi pentru funcţia de deputat. Dacă opta pentru funcţia de primar, rămânea gol postul de deputat sau senator că nu puteai să-l umpli cu supleant. Acum legea-ţi dă posibilitatea să candidezi pentru două poziţii, dar alegi una dintre ele, dar în cazul în care alegi opţiunea de primar, la deputat merge următorul de pe listă şi nu rămâne mandatul neocupat", a declarat Emil Boc.

Un alt argument este legat de numărul mare de buletine de vot.

"Al doilea argument: faptul că ar fi prea multe buletine de vot şi într-un timp foarte scurt, soluţia pe care ne-a dat-o indirect Curtea Constituţională a fost aceea de a organiza în două zile alegerile acestea comasate, sâmbătă şi duminică, pentru a da posibilitate cetăţenilor să poată analiza cele şase buletine de vot şi să poată participa la alegeri", a precizat Boc.

Edilul mai spune că alegerile locale ar putea fi deodată cu cele parlamentare.

"Deci din punct de vedere constituţional, există posibilitatea de a avea alegerile europarlamentare în mai - iunie, eu cred că vor fi în iunie (...), mandatul primarilor de asemenea expiră la sfârşit de septembrie, el nu poate fi scurtat. De asemenea, alegerile parlamentare în mod normal trebuie să aibă loc în noiembrie, pentru că atunci expiră mandatul de patru ani. Trebuie să înţelegem că se convoacă Parlamentul în 20 de zile de la alegerile parlamentare. Aici avem ideea că nu putem să aducem altele lângă locale, ci localele pot fi duse lângă parlamentare, dar nu invers. Pot fi duse constituţional. Data cea mai probabilă e 1 decembrie sau 7 decembrie pe un calendar constituţional, (...) corelat cu turul 1 al alegerilor prezidenţiale, că şi acolo legea spune că prezidenţialele trebuie să aibă loc în luna anterioară expirării mandatului preşedintelui României. Deci în luna noiembrie, ca să expire mandatul preşedintelui în decembrie", a mai adăugat fostul premier.

Emil Boc a mai spus că alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare se suprapun o dată la 20 de ani.

"Constituţional este posibil, dar trebuie să existe o decizie politică accesată la nivelul clasei politice româneşti, să vedem dacă e benefic să avem 4 tipuri de alegeri în acelaşi an. O dată la 20 de ani se întâmplă asta în România, când alegerile prezidenţiale se suprapun cu alegerile parlamentare, pentru că mandatul preşedintelui este de 5 ani şi o dată la 20 de ani intrăm într-o asemenea situaţie", a concluzionat Boc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pnl este un partid de doi bani . Votez USR!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb