EMOŢIA EUROPEANĂ SUA: Sancţiuni împotriva a 11 oficiali ruşi şi ucraineni, între care şi Viktor Ianukovici

Ziarul BURSA #Politică / 18 martie 2014

SUA: Sancţiuni împotriva a 11 oficiali ruşi şi ucraineni, între care şi Viktor Ianukovici

Şi Uniunea Europeană a hotărât sancţiuni împotriva a 21 de oficiali ucraineni şi ruşi

Preşedintele american Barack Obama a decis aseară sancţiuni împotriva a 11 importanţi oficiali ruşi şi ucraineni, între care şi preşedintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici, ca represalii pentru referendumul privind anexarea Crimeei la Rusia, a anunţat ieri Casa Albă. Printre persoanele vizate de blocarea conturilor din Statele Unite figurează şapte responsabili ruşi, între care vicepremierul Dmitri Rogozin, preşedintele Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) Valentina Matvienko, doi consilieri apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi doi membri ai Dumei de Stat. În rândul responsabililor ucraineni vizaţi de sancţiunile americane se numără Viktor Ianukovici şi un consilier al acestuia.

Sancţiunile SUA nu ating însă nici un şef de mare companie rusă (Gazprom, Rosneft) şi nici unul dintre liderii de prim rang din administraţia rusă (ministrul de Externe, ministrul Apărării).

Sancţiunile constau în îngheţarea tuturor activelor deţinute în SUA şi interzicerea călătoriei în ţară.

Barack Obama a declarat că "noi provocări nu vor face decât să izoleze şi mai mult Rusia şi să-i diminueze statutul în lume".

Casa Alba precizează că sancţiunile aplicate oficialilor ruşi vizează bunurile personale ale acestor persoane în SUA, însă nu şi companiile pe care aceştia le conduc din funcţia lor reprezentând Rusia.

Anunţul executivului american a fost făcut la scurt timp după adoptarea de către Uniunea Europeană de sancţiuni împotriva a 21 de oficiali ucraineni şi ruşi consideraţi responsabili pentru referendumul privind anexarea Crimeei de către Rusia. Surse diplomatice au afirmat că sancţiunile vizează 13 responsabili ruşi şi opt ucraineni pro-ruşi. Rusia s-ar putea confrunta cu sancţiuni suplimentare în cazul în care va continua cu anexarea oficială a regiunii ucrainene Crimeea sau dacă va acţiona militar în continuare în Ucraina, a declarat un important oficial american, informează Reuters. Un oficial american susţine că există dovezi concrete că unele buletine de vot au sosit pre-marcate în referendumul de duminică din Crimeea şi au fost observate şi alte nereguli.

Parlamentul Crimeei a decis naţionalizarea companiilor de gaze

Parlamentul Crimeei a votat, ieri, pentru naţionalizarea companiilor de gaze Chornomornaftohaz şi Ukrtransgaz, informează Reuters. Un oficial din Crimeea a anunţat încă de săptămâna trecută că, după preluarea controlului asupra Chornomornaftohaz, aceasta ar putea fi vândută unei companii din Rusia, precum Gazprom. O altă decizie ar fi, potrivit BBC, exproprierea companiilor de petrol şi gaze care operează în zona Crimeei, atât onshore, cât şi offshore. Chornomornaftohaz şi Ukrtransgaz sunt doua filiale ale Naftogaz Ucraina.

Chornomornaftogaz este o companie de petrol şi gaze cu activităţi în explorare şi producţie. În plus, desfăşoară activităţi de depozitare şi transport al hidrocarburilor din zona Mării Negre şi a Mării Azov. Compania dezvoltă şi operează zăcăminte de gaze estimate la aproape 60 miliarde metri cubi. Operaţiunile sale se desfăşoară mai ales offshore, în perimetrele Golytsynskoye, Stormovoye, Archangelskoye din Marea Neagră şi Strelkovoye din Marea Azov. De asemenea, are activităţi şi pe uscat, în Crimeea, în perimetrele petroliere Jankoy si Semenwckoye.

Ukrtransgaz, filiala de transport al Naftogaz Ucraina, desfăşoară activităţi de transport şi depozitare a gazelor naturale. Ukrtransgas operează una dintre cele mai extinse reţele de stocare subterană a gazelor din Europa, cu o capacitate de peste 30 miliarde metri cubi. De asemenea, deţine o reţea foarte mare de transport, livrând anual 75 miliarde metri cubi de gaze către 19 ţări europene, ceea ce înseamna 85% din totalul exporturilor de gaze din Rusia.

Potrivit comunicatului de presa al Casei Albe, cei sancţionaţi sunt:

- Vladislav Surkov, ajutor al preşedintelui rus Vladimir Putin

- Sergey Glazyev, consilier prezidenţial al lui Vladimir Putin

- Leonid Slutsky, deputat în Duma de stat, preşedintele Comisiei pentru statele CSI şi Integrare Eurasiatică

- Andrei Klishas: preşedintele Comisiei juridice din Consiliul Federaţiei Ruse

- Valentina Matvienko, şefa Consiliului Federaţiei

- Dimitri Rogozin, vicepremier

- Eelena Mizulina, deputat în Duma de Stat

- Serghei Aksionov, premierul nerecunoscut al Crimeei

- Vladimir Konstantinov, preşedintele Parlamentului Crimeei, dizolvat de oficialităţile ucrainene

- Viktor Medveciuc: oligarh ucrainean, şeful unui partid pro-rus, a cărui fată a fost botezată de Vladimir Putin

- Viktor Ianukovici: fostul preşedinte al Ucrainei

Mihail Gorbaciov: "Referendumul din Crimeea a corectat o eroare istorică"

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-a declarat ieri în favoarea referendumului din Crimeea, la care 96,77% dintre votanţi s-au pronunţat pentru alipirea acestui teritoriu la Federaţia Rusă, şi el consideră că astfel s-a reparat o eroare istorică, consemnează agenţia Interfax citată de EFE. Peninsula strategică majoritar rusofonă, scăldată de apele Mării Negre, a fost cedată Ucrainei în anul 1954 de liderul sovietic de atunci, Nikita Hruşciov, pe când Rusia şi Ucraina făceau parte din URSS. "Dacă atunci Crimeea a fost încorporată Ucrainei în conformitate cu legile sovietice, adică după legile Partidului (Comunist al URSS), fără ca oamenii să fie întrebaţi, acum poporul a corectat acea eroare", este de părere Gorbaciov.

"Trebuie salutat acest lucru, nu să se impună sancţiuni", a continuat el, făcând referire la avertismentele statelor occidentale, care nu au recunoscut referendumul şi au instituit sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi şi ucraineni ce au contribuit la secesiunea Crimeii.

"Pentru a impune sancţiuni este nevoie de motive serioase, foarte serioase. Şi sancţiunile trebuie aprobate de ONUŢ, a mai spus ultimul lider sovietic, citat de Agerpres. În opinia părintelui perestroikăi, "voinţa exprimată de poporul din Crimeea şi transformarea acesteia în entitate a Federaţiei Ruse nu sunt un motiv pentru aplicarea de sancţiuni".

Rubla devine moneda oficială a Crimeei

După anunţarea rezultatelor oficiale ale referendumului şi cererea formală de anexare la Rusia, autorităţile separatiste din Crimeea au anunţat o serie de măsuri concrete. Unităţile militare ucrainene vor fi dizolvate, iar personalul lor are de ales între a părăsi regiunea sau a continua să locuiască acolo şi să se înroleze în forţele armate din Crimeea. Bunurile statului ucrainean sunt "naţionalizate", altfel spus confiscate şi predate instituţiilor şi organelor competente din Crimeea. Companiile de petrol şi gaze sunt primele vizate de aceste măsuri. Rubla devine moneda oficială a Crimeii. Hrivna ucraineană va putea fi utilizată în paralel cu moneda rusă până la 1 ianuarie 2016. Totodată, peninsula urmează să treacă la 30 martie la ora Moscovei, GMT+4, renunţând, simbolic, la ora Kievului.

Referendumul din Crimeea a arătat duminică un sprijin masiv pentru anexarea la Federaţia Rusă, 96,7% dintre alegători votând pentru alipirea Crimeii la Rusia, după cum a anunţat şeful comisiei parlamentare pentru organizarea consultării populare, Mihail Malâşev.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb